Frânghia care mă scoate din groapă – Cuvântul de care am nevoie în cele mai groaznice zile
Am descoperit puterea Cuvântului lui Dumnezeu în groapa disperării. Când am fost abandonată de fostul meu soț, am căzut în această groapă direct în cap. A fost ca și cum aș fi fost prinsă într-un vârtej de vânt – unul care m-a luat din viața mea fericită și sigură și m-a aruncat într-o fântână întunecată. Zile întregi am stat acolo, singură, întrebându-mă dacă aveam puterea să merg mai departe – sau dacă chiar voiam să o fac. Nu era lumină; totul în fața mea era atât de negru încât nu puteam vedea. Nu-mi puteam imagina ca de acum să trăiesc așa pentru totdeauna. Așa că am renunțat la ideea de a mai fi vreodată fericită.
„Cuvântul lui Dumnezeu a devenit mai prețios pentru mine în suferință și mi-a dat bucurie în zilele mele cele mai întunecate.”
Înainte de vârtejul meu, citisem Psalmul 119. Apreciam ceea ce spunea, dar credeam că este lung, plictisitor și îngrozitor de repetitiv. În groapă atitudinea mea s-a schimbat. Acum, cuvintele mi se păreau că au gust de carton, în zilele bune; promisiuni goale, în zilele obișnuite; și batjocuri crude în cele rele. Căutasem mărturiile Domnului și fusesem credincioasă Cuvântului Său, și totuși eram făcută de rușine (Psalmul 119:2, 6). Mă întrebam dacă promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate sau dacă mă vor dezamăgi, așa cum au făcut toate celelalte lucruri din viața mea.
Sufletul meu este lipit de țărână
Neavând încotro să mă îndrept, am continuat să citesc și să recitesc Psalmul 119, căutând speranță și lumină. Îmi amintesc când am găsit-o.
Plângeam în hohote, căutând ușurare, când am citit: „Sufletul meu este lipit de țărână; înviorează-mă după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:25).
Aceste cuvinte au căpătat brusc o nouă semnificație. M-am rugat bazat pe aceste versete, cerându-i lui Dumnezeu să-mi dea viață prin Cuvântul Său, pentru că mă simțeam stoarsă dincolo de puterile mele. Mă întrebam dacă ceva ar putea să mă învioreze.
Am început să enumăr toate beneficiile Cuvântului lui Dumnezeu din Psalmul 119, observând nuanțe pe care le trecusem cu vederea înainte. Acestea erau promisiuni de care mă puteam agăța, asigurări că Dumnezeu va vorbi prin Cuvântul Său pentru a mă învăța, a mă mângâia și a mă îndruma. De atunci încolo, nu am citit doar Psalmul; l-am studiat, l-am subliniat, am meditat asupra lui și am memorat părți din el. Îi repetam versete lui Dumnezeu în timpul zilei și mă rugam pentru ele când mă trezeam noaptea.
Cuvintele de care aveam nevoie
Psalmul 119 m-a asigurat că tot ceea ce aveam nevoie putea fi găsit în Scriptură. În fiecare dimineață, înainte de a citi măcar un cuvânt, mă rugam: „Deschide-mi ochii ca să văd lucruri minunate în Legea Ta” (Psalmul 119:18). Aveam nevoie de cuvinte pentru a-mi exprima durerea și le-am găsit în întrebările lui David: „Ochii mei tânjesc după promisiunea Ta; întreb: „Când mă vei mângâia?” . . . Cât timp trebuie să îndure robul Tău? Când îi vei judeca pe cei care mă persecută?” (Psalmul 119:82, 84).
„Mă întrebam dacă promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate sau dacă mă vor dezamăgi la fel ca toate celelalte lucruri din viața mea.”
Dumnezeu mi-a auzit strigătele și m-a asigurat că Cuvântul Său îmi va da înțelepciune (Psalmul 119:66), iar apoi direcție, deoarece mi-a luminat calea (Psalmul 119:105). Mi-a dat speranță (Psalmul 119:49) și m-a mângâiat în durerea mea (Psalmul 119:50). Am simțit dragostea statornică a Domnului (Psalmul 119:76), în timp ce mă întărea (Psalmul 119:28) și mă umplea de bucurie și pace care puteau rezista durerii mele (Psalmul 119:111, 165).
Fără Cuvântul lui Dumnezeu care să-mi reamintească adevărul, m-aș fi simțit fără speranță. Dar, din moment ce știam că, în credincioșie, Dumnezeu mă adusese în aceste stări suferinde (Psalmul 119:75), am crezut că El va scoate binele din durerea mea.
Singura mea constantă
În fiecare zi, Dumnezeu mă conducea exact la ceea ce aveam nevoie. Știam prea bine Ieremia 29:11 („Știu planurile pe care le am pentru voi, zice Domnul, planuri de bine și nu de rău, ca să vă dau un viitor și o speranță”), dar nu mi-am dat seama că acele cuvinte au fost scrise unui popor în exil, prins într-un loc în care nu voiau să trăiască. Descurajarea cu care se confruntau ei o reflecta și pe a mea.
Auzisem oameni cerându-i lui Dumnezeu să le spună clar: „Aceasta este calea, urmați-o„, dar nu observasem că, în Isaia 30, suferința și adversitatea preced o direcție clară din partea Domnului. Profetul spune: „Chiar dacă Domnul vă va da pâinea necazului și apa necazului, Învățătorul vostru nu se va mai ascunde, ci ochii voștri Îl vor vedea pe Învățătorul vostru. Și urechile voastre vor auzi un cuvânt în spatele vostru, spunând: „Aceasta este calea, urmați-o”, când vă veți întoarce la dreapta sau când vă veți întoarce la stânga” (Isaia 30:20-21).
Mă simțeam fără speranță și mă întrebam dacă schimbarea este posibilă, apoi am citit că Domnul „dă viață celor morți și cheamă la existență lucrurile care nu există” (Romani 4:17). În disperarea mea, citeam Scriptura cu alți ochi. Acum mă așteptam să găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu tot ceea ce aveam cu adevărat nevoie pentru acea zi și am căutat până am găsit. Am fost văduva perseverentă – negustorul care caută perle.
De atunci încolo, am abordat timpul meu devoțional cu anticipație. Dumnezeu însuși urma să se întâlnească cu mine. Dumnezeu urma să mă învețe. Dumnezeu urma să mă mângâie. Cuvântul Său a devenit singura mea constantă, o Stâncă de neclintit pe care mă puteam sprijini atunci când cea mai mare parte a vieții mele părea nisip mișcător.
Frânghia care mă scoate din groapă
Nu numai că am găsit ceea ce aveam nevoie pentru a supraviețui în fiecare zi, dar am găsit și adevăruri fundamentale care susțineau ceea ce învățam. Aceste adevăruri au luminat imaginea de ansamblu a cine era Dumnezeu și cum lucra El în viața mea. Încet-încet, am căpătat perspectivă și mi-am dat seama că nevoile mele de zi cu zi nu erau singurele pe care mi le asigura Dumnezeu.
„Cuvântul lui Dumnezeu a devenit o Stâncă de neclintit pe care puteam să mă sprijin atunci când cea mai mare parte a vieții mele se simțea ca nisipul mișcător.”
Pe măsură ce ridicam firele zilnice din Scriptură pe care mi le dădea Dumnezeu, am văzut cum erau legate între ele și răsucite împreună pentru a forma o frânghie rezistentă. Frânghia aceea m-a scos din groapă. Această funie m-a asigurat că încercările și luptele mele aveau un scop și un sfârșit glorios.
Prin credință am crezut că toate lucrurile lucrau împreună spre binele meu și că Dumnezeu era într-u totul pentru mine. Cel care nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu îmi dădea cu bunăvoință tot ce avea mai bun în toate (Romani 8:28-32).
Cuvântul lui Dumnezeu a devenit mai prețios pentru mine în suferință și mi-a dat bucurie în zilele mele cele mai întunecate. După cum poate confirma și Ieremia, chiar dacă își deplânge nenorocirea, „Cuvintele Tale s-au găsit și le-am mâncat, și Cuvintele Tale au devenit pentru mine o bucurie și o desfătare a inimii mele” (Ieremia 15:16). Chiar și în necazul nostru, sau mai ales în necazul nostru, Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu ne va susține și ne va călăuzi, astfel încât să ne putem consola că „iarba se usucă, floarea se ofilește, dar Cuvântul Dumnezeului nostru va rămâne în veac” (Isaia 40:8).
Sursa originală: My Rope Out Of The Pit – https://www.desiringgod.org/articles/my-rope-out-of-the-pit
Tradus cu permisiune – Translated with permission