Când femeia prinsă în adulter s-a întors acasă – Cum poți trăi eliberat de vinovăție, chiar și cu urmările păcatului trecut
„Nici Eu nu te condamn; du-te și, de acum înainte, să nu mai păcătuiești.”
Aceste cuvinte erau aproape de necrezut. Cu o jumătate de oră mai devreme fusese târâtă afară din casa iubitului ei nelegitim și împinsă pe străzi. Cu doar câteva minute înainte, se pregătise sufletește ca pietrele judecății să o strivească. Acum, însă, pietrele zăceau pe jos, iar plutonul de execuție dispăruse. Iar Tânărul Rabin, cu ochi plini de compasiune, îi spunea că este liberă să plece, ca și cum nu mai era vinovată. Era greu de înțeles. Adulter. Nevinovată. Liberă.
Când s-a întors și a pornit spre casă, s-a simțit curată — mai curată decât își putea aminti vreodată. Cum era posibil? Nu făcuse nimic ca să merite această curăție. Nu avusese loc nici măcar o jertfă ritualică sau o curățire cu apă, așa cum cerea Legea. Rabinul pur și simplu declarase că este fără vină — și așa era. Nimeni nu vorbise vreodată ca Omul acesta. Când vorbea El, ea auzea glasul lui Dumnezeu.
Dar după câteva minute de mers, gândul a lovit-o brusc: „Trebuie să ajung acasă.” Frica i-a străbătut trupul. Ar fi vrut să fugă. Rabinul o iertase. Dar acasă o așteptau soțul ei trădat. Și copiii. Și părinții ei. Și părinții lui. Întreaga familie fusese făcută de rușine. Viața ei era ca un vas spart — cioburi împrăștiate pe podea. Din cauza păcatului ei. Aproape că tânjea să fi fost îngropată sub pietre.
Și totuși, se simțea în continuare curată.
Și-a tras vălul mai strâns pe față și a ocolit, mergând pe străzi unde nu ar fi fost recunoscută. Avea nevoie de timp să gândească. Și să se roage.
Era ciudat. Nu se mai rugase din inimă de ani de zile. De fapt, nu-și dorise mare lucru de la Dumnezeu. Se mulțumise să îndeplinească gesturi religioase, în timp ce, pe ascuns, își urmărea propria fericire în locuri interzise. Încercase doar să stea cât mai jos și să scape de atenția Judecătorului.
Dar acum totul era diferit. Când se gândea la Dumnezeu, simțea din nou acea curăție, la fel ca atunci când rabinul vorbise. Se trezea dorind să alerge la Dumnezeu ca să se ascundă în El, nu să se ascundă de El. Dintr-odată, El devenise Cel cu care voia cel mai mult să vorbească. Era ceva nou. Dumnezeu nu mai era Judecătorul ei mânios. Devenise un Tată iertător.
Așa că s-a strecurat pe-o alee pustie, ca să se pocăiască de păcatul ei cumplit și egoist și să-I ceară Tatălui ajutor pentru o situație care părea imposibilă. În timp ce se ruga, a auzit din nou cuvintele rabinului: „Nici Eu nu te condamn.” Și apoi au urmat acestea: „Du-te și, de acum înainte, să nu mai păcătuiești. Eu voi fi cu tine. La oameni este cu neputință. Dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.”
Cu o pace nouă, care întrece orice pricepere, a tras adânc aer în piept și s-a îndreptat spre ceea ce mai rămăsese din casa ei.
Nu știm ce s-a întâmplat cu femeia adulteră din Ioan capitolul 8 după ce a plecat de la Isus. Putem doar să ne imaginăm. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, nu ne spune. Și este mai bine așa.
Ceea ce i-a spus Isus atunci când i-a iertat păcatul („Nici Eu nu te condamn”) este adevărat pentru toți cei pe care El îi cheamă. Însă consecințele pământești ale păcatului, cu care trebuie să trăim, sunt diferite în fiecare caz. Isus a îndepărtat vina păcatului ei, luând asupra Sa atât păcatul, cât și mânia lui Dumnezeu împotriva lui. Dar nu a înlăturat faptul că ea păcătuise și nici durerea relațională care trebuia să fi urmat. Poate că și soțul ei a fost mântuit și au fost împăcați. Poate că a divorțat de ea.
Dar indiferent ce s-a întâmplat, un lucru a rămas adevărat: ea era iertată, curată. Era socotită neprihănită înaintea lui Dumnezeu. În Isus, ea a devenit o făptură nouă. Îmbrăcată în neprihănirea lui Isus, Tatăl o privea ca și cum nu ar fi păcătuit niciodată și ca și cum ar fi ascultat desăvârșit, pentru că Isus a devenit păcat pentru ea și a ascultat în mod desăvârșit de Tatăl în locul ei. Și chiar consecințele pământești ale păcatului ei au devenit un mijloc de har pentru ea, deoarece Dumnezeu le-a făcut pe toate să lucreze împreună spre binele ei.
Aceasta este speranța de care avem cu toții nevoie. Avem nevoie de speranța că am fost socotiți neprihăniți prin ispășirea substitutivă a lui Isus. Și avem nevoie de speranța promisiunii din Romani 8:28, că Dumnezeu va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, chiar și urmările păcatelor noastre din trecut.
De aceea, la început de an nou, dorim să vă îndreptăm atenția spre un mesaj predicat de John Piper din Evrei 13, intitulat Întăriți prin har. În el, el spune:
„Când eu… mă simt vinovat… și fără speranță din cauza eșecului de ieri… am nevoie de harul iertării, întemeiat pe o mare jertfă substitutivă din trecut, pe cruce, care acoperă toate păcatele mele… și am nevoie de harul ajutorului promis de Isus astăzi și mâine.”
Este un cuvânt puternic. Și, după cum probabil știți, există sute de predici și mesaje de la conferințe gratuite, asemănătoare cu acesta, disponibile pe site-ul nostru pentru a fi ascultate sau descărcare gratuită, acoperind peste 27 de ani de slujire prin predicare a lui John Piper la Bethlehem Baptist Church. În anul 2007, o medie de aproximativ 600.000 de predici erau ascultate în fiecare lună de oameni din întreaga lume. Iar acest număr era în creștere. Dacă doriți să sprijiniți financiar această lucrare, v-am fi foarte recunoscători.
Femeia adulteră a avut un drum lung de parcurs înapoi spre casă. Și, fără îndoială, a fost multă durere în confruntarea cu consecințele păcatului ei. Dar harul lui Dumnezeu i-a fost suficient, atât pentru a-i acoperi păcatele, cât și pentru a-i răscumpăra viața. Și harul Lui ne va fi suficient și nouă.
Căutând, împreună cu voi, să-mi întăresc inima prin har (Evrei 13:9),
Sursa originală: When The Adulteress Went Home – https://www.desiringgod.org/articles/when-the-adulteress-went-home
Tradus cu permisiune – Translated with permission