Când prosperitatea este o povară, iar adversitatea o binecuvântare – Lecții din episodul tânărului din Evanghelia după Marcu 10
„Învățătorule! Învățătorule, te rog, așteaptă!”
Isus și ucenicii Lui tocmai ieșeau din cetate. S-au întors și au văzut un tânăr grăbindu-se spre ei. Era bine îmbrăcat, clar provenea dintr-o familie din înalta societate. Dar chipul îi era tulburat, iar în glasul lui se simțea o grabă neliniștită. Ucenicii au presupus că cineva avea nevoie de vindecare sau era stăpânit de un demon.
Tânărul a căzut în genunchi înaintea lui Isus și a rostit pe nerăsuflate: „Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Neobișnuit. Nu mulți oameni bogați erau atât de sincer preocupați de asemenea lucruri. Ucenicii s-au uitat din nou la Isus. Încă încercau să înțeleagă și ei ce se întâmplă și așteptau cu nerăbdare răspunsul Lui.
Pentru o clipă, Isus n-a spus nimic. S-a uitat cu atenție la tânăr. Apoi a zis: „De ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu.” Nu era răspunsul la care se așteptau. Ucenicii începeau să se obișnuiască cu astfel de reacții, dar tânărul părea pur și simplu nedumerit.
Isus a lăsat ca vorbele Lui să pătrundă adânc. Apoi a continuat: „Cunoști poruncile: să nu ucizi, să nu preacurvești, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.” La momentul acela, ucenicii n-au acordat mare importanță listei, dar mai târziu au discutat despre poruncile pe care Isus nu le menționase, cum ar fi: „Să nu ai alți dumnezei înaintea Mea.” O altă lecție: chiar și ceea ce Isus nu spune are semnificație.
Tânărul a răspuns: „Învățătorule” — de data aceasta fără „bun” — „toate aceste lucruri le-am păzit din tinerețea mea.” Remarcabil. Cei mai mulți oameni disperați să ajungă la Isus erau bolnavi, demonizați sau păcătoși notorii — prostituate sau vameși în căutare de iertare. De ce era un tânăr evlavios atât de tulburat cu privire la sufletul lui?
Isus s-a oprit din nou, iar pe chipul Lui a început să se vadă o afecțiune profundă. Ucenicii se așteptau la un cuvânt de apreciere sau de mângâiere. Dar ceea ce a rostit Isus a fost: „Îți lipsește un lucru: du-te, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea o comoară în cer; apoi vino și urmează-Mă.”
Toate privirile s-au întors spre tânăr. Au văzut cum sângele și speranța i se scurg de pe față. Capul i s-a plecat și privea în pământ. Se ruga să nu i se facă rău chiar acolo, în fața tuturor.
Tânărul a fost devastat. Știa de mult că ceva nu era în regulă, dar nu reușise să pună degetul pe problemă. Cei mai mulți oameni pe care îi cunoștea îl considerau un băiat bun și îi spuneau că bogăția lui era o binecuvântare de la Dumnezeu. Dar nu putea scăpa de acest sentiment apăsător de vinovăție, în ciuda tuturor ritualurilor. Sperase că Isus îi va da răspunsul. Însă nu era pregătit pentru acest răspuns. Totuși, acum știa de ce sufletul îi era tulburat. Totul se reducea la o alegere clară între două comori: Dumnezeu sau bogăția. Acolo, în genunchi, în praful de dinaintea lui Isus, și-a dat seama care comoară o iubea mai mult. Și nu era Dumnezeu.
S-a ridicat încet și, fără să mai ridice privirea, a plecat.
În timp ce îl privea cum se îndepărtează, Isus a spus: „Cât de greu le va fi celor bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Nimeni n-a spus nimic. Apoi Isus S-a uitat la ei și a zis: „Copiilor, cât de greu este să intri în Împărăția lui Dumnezeu! Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.”
Ucenicii și-au aruncat priviri neliniștite unii altora. Fiecare devenise brusc conștient de dorințele idolatre din propriile lor inimi. Acest lucru i-a pus pe gânduri. Unul dintre ei a spus aproape în șoaptă: „Atunci cine poate fi mântuit?” Vorba nu I-a scăpat lui Isus. El a răspuns ferm, în felul Său unic, care era deopotrivă încurajator și mustrător: „La oameni este cu neputință, dar nu la Dumnezeu; căci toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.”
Această relatare este un avertisment puternic. Prosperitatea pământească poate fi o povară, nu o binecuvântare. În mod paradoxal, nu prosperitatea, ci adversitatea ne conduce spre adevărata comoară. De aceea Isus Își cheamă ucenicii să-L urmeze pe căi foarte dificile și uneori costisitoare. Acestea sunt drumurile care duc la comoara și desfătarea veșnică. Dar ele ne pot tăia respirația. De aceea autorii Noului Testament spun în mod repetat lucruri precum „să socotiți ca o mare bucurie” (Iacov 1:2) atunci când trecem prin încercări, dar ne avertizează cu privire la prosperitate. Încercările ne împing să depindem de Dumnezeu în moduri în care altfel nu am face-o. Prosperitatea ne ademenește să ne punem fericirea și siguranța în lucruri lumești.
Dacă treci prin încercări apăsătoare, este foarte posibil ca Dumnezeu să-ți ofere un dar de neprețuit. El Își disciplinează cu dragoste toți copiii prin adversitate (Evrei 12:10). De aceea Petru ne amintește cu afecțiune: „Preaiubiților, să nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care vine peste voi ca să vă pună la încercare, ca de ceva ciudat” (1 Petru 4:12). Dumnezeu știe cum să facă o cămilă să treacă prin urechea acului. Să nu uitați: toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.
Dacă aveți nevoie de încurajare ca să vedeți cum ar putea Dumnezeu să folosească încercările din viața voastră spre bine, vă recomandăm un mesaj al lui John Piper, intitulat Răspândirea puterii prin persecuție. Vă va ajuta să puneți lucrurile în perspectivă.
Isus a promis că dacă Îl vom urma, lucrul acesta ne va aduce necazuri, dar, la capătul drumului El, comoara noastră veșnică, ne așteaptă. De aceea, să continuăm să ne încurajăm unii pe alții, ca să nu repetăm greșeala tânărului.
Bucurându-mă împreună cu voi că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu,
Sursa originală: When Prosperity Is A Bane And Adversity A Blessing – https://www.desiringgod.org/articles/when-prosperity-is-a-bane-and-adversity-a-blessing
Tradus cu permisiune – Translated with permission