El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez
Cu toții ne dorim să încheiem bine. Dar atât de mulți nu o fac. De ce? Pentru că prea ușor ajungem să prețuim rolul nostru în Marea Nuntă mai mult decât nunta însăși. De aceea Ioan Botezătorul trebuie să ne devină mentor.
Totul era greu de înțeles.
Ucenicii lui Ioan îi înțeleseseră misiunea. El venise să pregătească calea pentru Nădejdea lui Israel. Fusese ceva captivant. Timpul îndelung așteptat era atât de aproape — acea zi culminantă când Isus a apărut, iar Ioan L-a proclamat public ca Mesia. Minunea era prea mare pentru a fi pusă în cuvinte.
Dar nu se așteptaseră să se simtă marginalizați de ea.
Ultimul an fusese amețitor. Ioan străbătuse Iudeea ca o stea căzătoare, primul profet adevărat în Israel după patru secole. Toți ochii erau ațintiți asupra lui, de la rege până la țăran. Și i-a chemat pe toți la socoteală, inclusiv pe fariseii care se îndreptățeau. Când Ioan vorbea, Dumnezeu lucra, oamenii se pocăiau și erau botezați. Nimeni nu mai vorbise vreodată ca omul acesta. Din toată Palestina, oamenii veneau în mulțimi să-l asculte. Poporul lui Dumnezeu, apăsat și obosit, trăind sub talpa lui Tiberiu și sub corupția lui Antipa, avea din nou speranță. Acești ucenici văzuseră o trezire spirituală. Și fuseseră chiar în mijlocul ei.
Apoi, brusc, nu mai erau. Valul trecuse dincolo de ei, îndreptându-se spre Isus. Desigur, era greșit să fii invidios pe Mesia. Și totuși, cum se putea ca rabinul lor iubit — și ei împreună cu el — să fie deodată împinși la margine, după tot ce făcuse Dumnezeu prin ei?
Nu s-au putut abține să nu-i exprime nedumerirea: „Rabbi, Cel care era cu tine dincolo de Iordan și despre care ai mărturisit — iată, botează, și toți se duc la El.”
Ioan, care privea apa, și-a întors ochii lui pătrunzători spre ei. Erau plini de bucurie.
Pentru o clipă n-a spus nimic. Simțea compasiune pentru ei. Îi înțelegea. Le cunoștea conflictul lăuntric. Le cunoștea ambiția sinceră, evlavioasă, pentru Împărăție. Dar cunoștea și ambiția lor egoistă de a avea un loc proeminent în ea. Știa cum cea din urmă se împletește pe nesimțite cu cea dintâi și cât de greu este să le deosebești una de cealaltă. Acesta era pentru ei un moment de cernere, de descoperire a inimii.
Își petrecuse o viață întreagă fiind pregătit pentru scurta lui slujire de introducere. În anii aceia din pustiu, Dumnezeu lucrase adânc în el, dezgolindu-i fără cruțare mândria adânc înrădăcinată și cu multe fețe și învățându-l să moară față de ea. Această disciplină adusese rodul pașnic al neprihănirii prin credință. Învățase să aștepte cu mai mult dor pe Cel care avea să-l înlocuiască decât propriul său rol profetic, deja prorocit. Învățase să iubească venirea Mirelui, nu faima de a fi prietenul Mirelui. Dar nu fusese ușor.
Nici pentru ei nu avea să fie ușor să învețe să iubească Marea Nuntă mai mult decât rolul lor în ea. Știa că Îl iubeau pe Mire. Dar abia învățau că, atunci când Domnul îi dă cuiva un rol, acesta trebuie împlinit cu credincioșie, dar niciodată apucat cu mâinile strânse. Căci Domnul este și Cel care ia. Rolul nu este răsplata. Domnul este Răsplata.
Cu o empatie plină de afecțiune, Ioan le-a răspuns: „Un om nu poate primi nimic decât ceea ce i-a fost dat din cer.” Le-a făcut semn să se așeze lângă el. „Voi înșivă îmi sunteți martori că am spus: «Nu sunt Christosul», ci am fost trimis înaintea Lui. Cine are mireasa este mirele; iar prietenul mirelui, care stă și-L aude, se bucură foarte mult de glasul mirelui. De aceea bucuria mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.”
Trebuie să ne aducem aminte că rolul nostru nu este răsplata noastră. Isus este răsplata noastră. Rolurile încep și rolurile se încheie. Și singurul mod în care putem încheia bine este acesta: în inima noastră, Isus să fi crescut, iar noi să ne fi micșorat.
Ce se ridică în inima ta la gândul că Isus îi dă altcuiva un rol mai vizibil la nunta Lui? Cât de mult îți dorești tu un rol mai proeminent? Cât de bine ești pregătit să închei rolul pe care El ți l-a dat? Ce vei face dacă El îl va da altcuiva?
Nunta nu este despre noi. Este despre El. Și nu vrem niciodată să concurăm cu Mirele pentru atenția și dragostea miresei.
Sursa originală: He Must Increase, But I Must Decrease – https://www.desiringgod.org/articles/he-must-increase-but-i-must-decrease
Tradus cu permisiune – Translated with permission