Convingere, smerenie și încredere de sine la locul de muncă

Transcriere audio

Revenim alături de dr. Albert Mohler, președintele The Southern Baptist Theological Seminary din Louisville și autorul cărții The Conviction to Lead: 25 Principles for Leadership That Matters – Convingerea care stă la baza conducerii: 25 de principii pentru o conducere care contează.

Tony Reinke: Domnule dr. Mohler, în cartea dumneavoastră scrieți următoarele: „În lumea seculară, liderii se tem de judecata acționarilor și a părților interesate. Politicienii se tem de verdictul istoriei. Ca lideri creștini, noi știm că vom sta în fața a nimic mai puțin decât a unei judecăți divine asupra felului în care am condus.” Cuvinte puternice. Vă rugăm să explicați. Cât de importantă este judecata finală în viața leadershipului creștin?

Albert Mohler: Ei bine, lucrul acesta se leagă de ceea ce discutam mai devreme. Importanța a ceea ce facem în viața aceasta nu rezidă în ideea că aici s-ar afla sfârșitul tuturor lucrurilor. Dacă acesta ar fi sfârșitul tuturor lucrurilor, am fi într-o situație disperată, pentru că ar trebui să găsim în această viață tot sensul, toată semnificația, toată salvarea, toată răscumpărarea și mântuirea — iar ele nu se află aici.

Dar această viață este importantă. Și, prin urmare, ceea ce facem în această viață are o demnitate și un scop care explică de ce, de pildă, cariera pe care o avem, profesia la care am fost chemați, responsabilitățile specifice care ne-au fost încredințate sunt importante. Iar viziunea despre direcția în care merg aceste lucruri este foarte diferită: lumea seculară spune că facem toate acestea pentru a ajunge la următorul pas — la următorul raport trimestrial, la următoarea evaluare anuală, poate la următorul plan pe zece ani.

Creștinul nu este complet indiferent față de aceste lucruri, dar înțelege că este cetățean al unei Împărății cerești, că existența sa cea mai importantă nu este în această viață. Nu încercăm să ne adunăm toate bucuriile aici. Adevărata împlinire se găsește numai în Christos și ne va fi dăruită pe deplin doar atunci când Christos Își va aduce Împărăția în plinătatea ei. Dar, între timp, putem face mult bine. Suntem chemați să facem mult bine. Putem schimba vieți. Putem influența mulți oameni. Și ce lucru mare și glorios este faptul că Dumnezeu ne-a oferit această oportunitate.

Tony Reinke: Da. Amin, este într-adevăr glorios. Dar pentru a influența mulți oameni, liderii trebuie să folosească autoritatea și puterea. Autoritatea și puterea sunt astăzi, desigur, termeni încărcați, iar aproape oricine are autoritate sau putere este privit cu suspiciune. Cum conduce un lider știind că cei pe care îi conduce îl privesc cu suspiciune doar pentru că este lider?

Albert Mohler: Trăim într-o epocă anti-autoritară doar într-o anumită măsură. Este interesant că Theodor Adorno și alții, mai ales după Al Doilea Război Mondial, au spus: „Trebuie să scăpăm de orice autoritate. Autoritatea în sine este rea, pentru că este întotdeauna abuzată.” Problema este că nu putem trăi fără autoritate. Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât avem o nevoie profundă de structură, de autoritate. Acest lucru este adevărat în Biserică și este adevărat și în societate, în ansamblul ei. Romani 13 ne spune că Dumnezeu Însuși a rânduit autoritățile conducătoare, pentru că există ceva mai rău decât un tiran — și anume anarhia.

Și, în realitate, oamenii tânjesc după un astfel de leadership autoritar, în sensul bun al termenului. Asta nu înseamnă că orice înțelegere a autorității este corectă; există forme greșite și abuzive de autoritate. Aici creștinii trebuie să înțeleagă că responsabilitatea noastră este întotdeauna exercitată în numele Altuia. Orice autoritate pe care o avem este o autoritate delegată. O avem doar atâta timp cât ne este încredințată și suntem administratori ai ei doar cât timp o deținem.

Este asemănător cu paternitatea, Tony. Ultimul lucru de care avem nevoie sunt tații care nu-și exercită rolul de tați. Desigur, există modele oribile de tați autoritari, care nu și-au iubit copiii, care i-au abuzat, iar față de acestea reacționăm cu oroare. Dar, pe de altă parte, ultimul lucru de care avem nevoie sunt tați care stau în jurul unor copii de patru ani și spun: „Bine, ce ați vrea să facem astăzi? Care credeți că ar trebui să fie scopul vieții noastre? Cum credeți că ar trebui să vă disciplinați singuri?” Asta pur și simplu nu funcționează — și știm acest lucru.

Așadar, oriunde găsești un mare lider, găsești și exercitarea autorității. Dar toți suntem judecați după modul în care exercităm această autoritate. Și, desigur, cea mai importantă formă de autoritate este autoritatea influenței.

Dacă ajungem în situația în care — la fel ca un tată care trebuie să spună mereu: „Fă asta pentru că așa spun eu” — avem o problemă. Sigur, copilul ar trebui să asculte pentru că tatăl spune asta. Dar, mai mult decât atât, copilul ar trebui să vrea să facă acel lucru, pentru că tatăl l-a influențat astfel încât copilul să dezvolte instincte și înclinații care îl fac să împlinească cu bucurie ceea ce tatăl sugerează.

De aceea, când vorbim despre autoritate în legătură cu leadershipul, trebuie să fim onești și să recunoaștem că nu există leadership fără o anumită formă de autoritate. De multe ori, când oamenii vorbesc despre autoritate, se gândesc doar la autoritatea pozițională. Dar există și autoritatea influenței. Există autoritatea carismei. Există autoritatea personalității. Există autoritatea oportunității. Adevărul este acesta: oriunde există un lider, există și o formă de autoritate. Întrebarea este dacă aceasta este exercitată cu credincioșie sau nu.

Tony Reinke: Da, amin. Titlul cărții dumneavoastră este The Conviction to Lead – Convingerea care stă la baza conducerii. Liderii au convingeri, iar asta presupune și un anumit nivel de încredere în sine. Unde trasăm linia de echilibru între o încredere curajoasă și o smerenie deschisă corectării?

Albert Mohler: Ei bine, aceasta este o altă întrebare excelentă. Cred însă că răspunsul este deja sugerat de titlul cărții: The Conviction to Lead – Convingerea care stă la baza conducerii. Încerc să redefiniesc leadershipul ca fiind conducere prin convingeri împărtășite, care duc apoi la acțiunea corectă la nivel colectiv. Dacă liderul creștin înțelege că a conduce cu convingere nu înseamnă a conduce în nume propriu, atunci lucrurile devin clare. Aceasta nu este încredere în sine în sensul unei încrederi autosuficiente. Este o încredere deplină în adevăr.

Suntem absolut încrezători în adevăr. Și subliniez acest lucru: convingerile nu sunt doar lucrurile pe care le crezi; ele sunt credințele care te stăpânesc, care îți definesc viața.

Dacă conduci în acest fel, vei înțelege că prima noastră încredere este în adevăr. Iar pentru creștin, aceasta înseamnă că prima noastră încredere este în Dumnezeul întregului adevăr — Dumnezeul care a revelat adevărul — și în Isus Christos, Calea, Adevărul și Viața. Prin urmare, avem încredere în faptul că Îl cunoaștem cu adevărat pe singurul Dumnezeu viu și adevărat, că știm scopul vieții, că știm ce înseamnă mântuirea în Christos și ce înseamnă să-L urmăm ca ucenici. Știm ce este bine și ce este rău. Știm un sistem de valori pe care lumea nu îl înțelege.

Pe baza acestor convingeri, există într-adevăr un anumit nivel de încredere. Ultimul lucru de care ai nevoie este un lider care se ridică în față și nu este sigur de nimic. Dar, din nou, problema este aceasta: trebuie să fim siguri de convingeri. Acestea trebuie să producă încredere.

Sursa originală: Convinction, Humility and Self Confidence in the Workplace – https://www.desiringgod.org/interviews/conviction-humility-and-self-confidence-in-the-workplace

Tradus cu permisiune – Translated with permission