Comunicat oficial despre cartea „Teologie sistematică reformată”
Dragi prieteni,
În contextul unor comentarii apărute recent în spațiul public cu privire la anunțul nostru referitor la proiectul cărții „Teologie sistematică reformată”, respectiv afirmația noastră „prima carte de teologie sistematică reformată în limba română”, dorim să aducem câteva clarificări, în același spirit de transparență pe care l-am promovat mereu în ultimii ani.
Afirmația noastră nu a avut intenția de a minimiza alte lucrări publicate în România și nici de a intra în competiție cu alte edituri sau persoane fizice. Nu suntem, nu am fost și nu vom fi în concurență cu nimeni; singura competiție reală pe care o recunoaștem este cu propriile noastre limite și cu responsabilitatea de a face lucrurile cât mai bine.
Prin expresia „prima carte de teologie sistematică reformată în limba română” ne-am referit, în mod specific, la ceea ce considerăm a fi prima lucrare ce întrunește toate aceste componente:
- Este reformată în sens confesional;
- Este contemporană;
- Este de anvergură academică amplă;
- Este structurată complet pe componentele unei teologii sistematice.
Recunoaștem existența altor lucrări doctrinare valoroase – introduceri în teologia sistematică, sinteze, manuale, lucrări baptiste (cum ar fi John Dagg – Teologie sistematică) sau tratate istorice – care au contribuit semnificativ la dezvoltarea teologiei evanghelice în România. Totuși, proiectul de față reprezintă, în înțelegerea și evaluarea noastră editorială, prima teologie sistematică reformată confesională contemporană de mari dimensiuni și de anvergură academică publicată în limba română.
Inima noastră pentru acest proiect este una marcată de dorința de a sluji bisericile din România prin resurse teologice solide, accesibile și de calitate academică ridicată. Dacă această lucrare va contribui la o mai bună înțelegere a credinței creștine istorice, atunci ne-am atins scopul.
Vă mulțumim tuturor celor care susțineți acest proiect, fie prin rugăciune, încurajare sau contribuție financiară. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Echipa Editurii Corpus Reformatorum