Satură-mă până la sfârșit
Cum să ne rugăm cu înțelepciune pe măsură ce îmbătrânim
Vara aceasta, am început să-mi recitesc toate jurnalele. În timp ce scriu, încă trudesc să parcurg jurnalele scrise de mână, ce le-am ținut pe vremea când aveam 20 și ceva de ani. Pentru a fi mai ușor de consultat în viitor, le digitalizez transcriindu-le în format electronic.
Am descoperit că acesta este un exercițiu bun pentru sufletul meu. Așa am reușit să revizitez acele perioade de disperare spirituală și străpungere, momente de confuzie sau claritate, clipe de necredință sau credincioșie, perioade de întristare și bucurie. Acest fapt mi-a alimentat recunoștința pentru cât de mult har am primit în trecut, pentru bunătatea extraordinară și plină de dragoste a lui Dumnezeu arătată vieții unui tânăr prea puțin ieșit din comun, adesea împiedicându-se, dar sincer. Însemnările mele din jurnale nu sunt asemenea materialului marilor clasici spirituali; nu sunt nici David Brainerd, nici Henry Martyn, nici Robert Murray M’Cheyne. Dar și smerirea este bună pentru sufletul meu.
Totuși, în legătură cu unele reflecții recente asupra Psalmului 90, acest exercițiu a confirmat și adevărurile pe care le-am prezentat până acum: viața pe pământ este foarte scurtă și viața este plină de trudă și necaz (cum au putut să treacă mai bine de trei decenii de când am scris aceste însemnări?). Am trăit adevărul din Eclesiastul 11:8: „zilele de întuneric vor fi multe” — mai multe decât mă așteptam atunci când am început să țin aceste jurnale.
Dar, printre aceste mărturii scrise ale zilelor mele care au trecut repede și adesea au fost tulburătoare, am auzit și ecouri din a treia parte a marii rugăciuni a lui Moise. Două dorințe dominante apar iar și iar: satură-mă cu Tine, Doamne (Psalmul 90:14), și arată-mi lucrarea Ta, Doamne (Psalmul 90:16). Aceste dorințe, desigur, nu îmi sunt specifice numai mie; ele au fost întotdeauna dorințe de bază ale fiecărui suflet care își pune nădejdea în Dumnezeu.
Dorințele sufletelor noastre
În primele două treimi ale acestei rugăciuni poetice, Moise creează contextul vieților noastre scurte, din perspectiva lui Dumnezeu, apoi ne ajută să deplângem experiența apăsătoare a trăirii sub blestem, cu toată deșertăciunea și moartea ce le aduce păcatul și consecințele lui. Dar, în a treia și ultima parte, Moise ne ajută să dăm glas celor mai adânci dorințe ale sufletelor noastre — dorințe pe care Dumnezeu promite să ni le împlinească pe deplin atunci când va elibera întreaga creație „din robia stricăciunii, ca să aibă parte de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21).
„Satură-ne cu Tine”
Ascultă aceste expresii frumoase ale dorului spiritual:
Întoarce-Te, Doamne! Cât vei mai zăbovi?
Ai milă de slujitorii Tăi!
Dimineaţa satură-ne cu îndurarea Ta,
iar noi vom striga de bucurie şi ne vom veseli în toate zilele noastre.
Înveseleşte-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai asuprit
şi pentru tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea! (Psalmul 90:13–15)
Nu te regăsești și tu spunând: „Da, Doamne!”, când citești aceste rugăciuni, oricât de mult te-ai fi bucurat deja de apropierea lui Dumnezeu? Ele vin de la un om care a cunoscut mai mult din prezența vădită a lui Dumnezeu și din comunicarea Lui directă decât aproape oricine altcineva din istorie. Dumnezeu îi vorbea lui Moise „cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exodul 33:11). Și totuși, Moise vrea mai mult din apropierea lui Dumnezeu; vrea mai mult din mila Lui. Și nu le dorește doar pentru sine, ci pentru toți sfinții. Strigătul inimii lui este: „Arată-mi slava Ta” (Exodul 33:18).
Apoi îl auzim pe Moise exprimând aceste dorințe în limbajul bucuriei: satisfacție și veselie. Dar nu este vorba despre satisfacția și veselia pe care le găsim în lucrurile pământești (Psalmul 4:7). El dorește adevărata bogăție, adevărata comoară. El dorește Marea Răsplată, dorința cea mai adâncă a inimii lui, acel Singur Lucru care l-a făcut gata să poarte o ocară atât de dureroasă pe pământ (Evrei 11:26): pe Dumnezeu Însuși. Fiindcă el știe că a-L câștiga pe Dumnezeu Însuși va compensa din plin toată suferința prin care au trecut el și poporul lui și tot răul pe care l-au văzut. În acest mare sfânt găsim o variantă veterotestamentară a ceea ce noi numim un hedonist creștin.
„Arată-ne lucrarea Ta”
În strofele finale ale rugăciunii sale, Moise își exprimă astfel profunda dorință spirituală:
Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta
şi maiestatea Ta – fiilor lor!
Fie peste noi bunăvoinţaStăpânului, Dumnezeul nostru.
Statorniceşte pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
Da, statorniceşte lucrarea mâinilor noastre! (Psalmul 90:16–17)
Moise tânjește să experimenteze mai mult din slava lui Dumnezeu în inima lui, dar tânjește și să vadă mai mult din slava lui Dumnezeu în experiența lui exterioară a vieții. Moise a văzut multe — mult mai mult decât majoritatea dintre noi. Dar el a vrut mai mult. A vrut să vadă puterea glorioasă a lui Dumnezeu pătrunzând tot mai mult în această lume.
Și nu te face și pe tine aceasta să exclami: „Da, Doamne!”? Pentru că, de fapt, nu contează cât de mult ni se dă să vedem. Jurnalele mele consemnează unele momente minunate în care am experimentat puterea lui Dumnezeu. Și totuși, iar și iar, m-am rugat într-o formă sau alta prin versetul 16: „Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta.” Pentru că, atunci când este vorba de slava lui Dumnezeu, niciodată nu este de ajuns. Niciunul dintre noi nu va fi pe deplin mulțumit până când „pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Habacuc 2:14).
O inimă plină de înțelepciune
Am hotărât să-mi recitesc jurnalele pentru că, dacă voi ajunge să trăiesc până la șaptezeci sau optzeci de ani (Psalmul 90:10), înseamnă că am trăit deja cel puțin trei sferturi din viață. Iar eu, asemenea lui Moise, doresc „o inimă înțeleaptă” (Psalmul 90:12) — să cresc în înțelepciune pe măsură ce înaintez în vârstă, să parcurg ultima parte a călătoriei „într-un chip vrednic de Domnul” (Coloseni 1:10). Pentru aceasta, mă ajută să revăd drumul vieții și al credinței mele și să cuget cu atenție la felul în care Domnul m-a condus până aici.
Dar pentru ca Dumnezeu „să ne învețe să ne numărăm bine zilele” (Psalmul 90:12), nu este nevoie de un jurnal. Este nevoie ca fiecare dintre noi, în felul în care ne călăuzește Domnul, să ajungem să înțelegem cât de scurte ne sunt zilele și să ne lăsăm perspectiva asupra lor modelată de perspectiva lui Dumnezeu, a cărui viață este „din veșnicie în veșnicie” (Psalmul 90:2). De asemenea, este nevoie să luăm în serios puterea mâniei Lui, ca să trăim cu o frică potrivită înaintea Lui (Psalmul 90:11) — iar aceasta este începutul înțelepciunii (Psalmul 111:10) — și să ne găsim refugiul în izbăvirea pe care El a dat-o în Isus. Și este nevoie să nu încetăm niciodată să ne rugăm ca El să fie cea mai mare satisfacție a inimilor noastre și ca puterea Lui glorioasă să pătrundă tot mai mult întreaga realitate, până în ziua când va fi singura realitate care umple totul.
Cred că Moise are dreptate: aceasta este inima înțeleaptă care dă naștere unei vieți trăite cu înțelepciune. Cred lucrul acesta mai mult ca oricând, văzând cum experiența vieții mele îl confirmă. Nu sunt atât de nechibzuit încât să pretind că posed o inimă plină de această înțelepciune. Dar, ca să-l parafrazez pe Pavel, „alerg înainte, căutând s-o apuc, întrucât și eu am fost apucat de Christos Isus” (Filipeni 3:12).
De aceea mă întorc tot mai des la Psalmul 90 pe măsură ce trec anii. Și ți-l recomand și ție. Pentru că, pe măsură ce inimile noastre se umplu de înțelepciune dumnezeiască, cu atât mai mult „Dumnezeul nădejdii [ne] va umple cu toată bucuria și pacea în credință, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, [să] abundăm în nădejde” (Romani 15:13) — pe tot parcursul zilelor pline de necaz ale scurtei noastre călătorii pe pământ.
Sursa originală: Satisfy Me To The End – Show Us Your Work – https://www.desiringgod.org/articles/satisfy-me-to-the-end#show-us-your-work
Tradus cu permisiune – Translated with permission