Taților, copiii voștri au nevoie de voi!
În lucrarea cu deținuții circulă tot mai des o întâmplare care spune multe despre starea părinților din zilele noastre. Într-un an, un grup a decis să le ofere deținuților felicitări de Ziua Mamei. Reacția a fost copleșitoare, deoarece aproape toți deținuții au venit să semneze și să trimită felicitări mamelor lor. Evenimentul a avut un asemenea succes, încât grupul a hotărât să facă același lucru și de Ziua Tatălui.
Aproape nimeni nu a participat.
Care este ideea acestei relatări? Ei bine, depinde pe cine întrebi. Totuși, în centrul acestei diferențe se află lipsa tatălui, atât în sensul bărbaților care lipsesc din viața copiilor lor — un indicator major pentru viitoare încarcerări și pentru o mulțime de alte probleme — cât și în sensul alunecării lente, dar constante, a culturii spre abisul feminismului radical și al ostilității față de masculinitate. Este o sabie cu două tăișuri: tații nu sunt prezenți, iar cultura susține tot mai mult că nici nu sunt necesari. În mijlocul tuturor acestora se află bărbați, tineri și vârstnici deopotrivă, care pășesc spre paternitate în mijlocul confuziei și degradării, încercând să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, să fii tată.
Paternitatea îți lărgește sfera de influență
Tații au o influență uriașă, atât direct, cât și indirect. Copiii au fost creați ca să răspundă influenței unui tată. Un bărbat poate să nu aibă aproape nicio influență în viața lui personală sau profesională, dar în ziua în care devine tată, totul se schimbă. Copiii nici nu știu, nici nu le pasă cât de influent este tata în afara casei. Din punctul lor de vedere, el este cel mai influent bărbat din lume. Lucrul acesta este adevărat indiferent de intențiile unui om sau chiar de prezența lui.
Nu mi-am dat seama cât de mult m-a influențat absența tatălui meu până când am devenit eu însumi tată. În acel moment, și de atunci înainte, am început să văd cum faptul că nu l-am avut pe tatăl meu în viața mea m-a modelat. Chiar și în absență, influența lui era de neevitat. Acesta este un lucru important pe care tații tineri trebuie să-l știe. Așa cum spune vechea zicală, „se prinde mult mai mult decât se predă”. Cu alte cuvinte, copiii voștri nu vor învăța doar lucrurile pe care le predați în mod intenționat; ei vor deprinde și mai multe din lucrurile pe care nici nu vă dați seama că le transmiteți. Aici intră, de pildă, gesturile voastre, simțul umorului, temperamentul și obiceiurile voastre. Chiar și prezența voastră — sau absența voastră — are influență. Adevărul acesta este oglindit și în înțelepciunea Proverbelor: „Fiule, dă-mi inima ta, și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele” (Proverbele 23:26).
Nu uitați de ochii aceia care vă privesc!
Paternitatea îți adâncește dependența
Rezultatul conștientizării acestui adevăr nu ar trebui să se transforme într-o teamă paralizantă, ci să dea naștere unei credințe smerite. Paternitatea este un mare nivelator. Fiecare tată știe că nu este pe măsura acestei responsabilități. Sunt atât de multe lucruri în noi înșine, pe care am vrea ca ai noștri copii să le ignore și/sau să le evite, dar știm că nu o vor face. De aceea, singura noastră speranță este harul lui Dumnezeu. Suntem întru totul dependenți de Domnul ca să maximizeze influența pozitivă pe care o avem asupra copiilor noștri și să o reducă la minimum pe cea negativă. Rugăciunea noastră este întotdeauna: „Doamne, dă-le credința mea, nu greșelile mele.” Totuși, știm că lucrurile nu funcționează așa. Influența noastră negativă este reală — de la firea păcătoasă pe care o transmitem mai departe până la păcatele pe care le dăm ca model. Așadar, din nou, singura noastră speranță este crucea.
Tendința este să ne umflăm în piept și să ne atribuim meritul pentru lucrurile „bune” pe care copiii noștri le preiau de la noi, iar apoi să ne întoarcem și să strigăm: „Nu înțeleg ce a mers prost!”, atunci când ei oglindesc defectele noastre. Totuși, ambele situații sunt ocazii de a ne întoarce spre Dumnezeu cu smerenie și închinare. Realitatea este că ai mei copii și dacă ar putea prelua de la mine numai ce am „mai bun” de oferit, tot ar „păcătui și ar fi lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Ceea ce au ei cu adevărat nevoie nu vine deloc de la mine. Ceea ce au ei cu adevărat nevoie este ca Dumnezeul care m-a mântuit pe mine să-i răscumpere prin harul Său și să-i izbăvească, printre altele, de slăbiciunea și păcatul meu. De aceea, cea mai mare influență pe care aș putea spera să o exercit, este aceea care îi îndreaptă pe copiii mei dincolo de mine, spre Cel care mântuiește.
Ce are de făcut, atunci, un tată la început de drum?
Ești un tată care la început de drum a făcut totul greșit? Roagă-te ca Dumnezeu să Se îndure de copilul tău în ciuda păcatului tău. Ești un tată care la început de drum a făcut totul bine? Mai întâi, roagă-te ca Dumnezeu să-ți zdrobească mândria și să te facă să înțelegi că, de fapt, nu ai făcut totul bine. Apoi roagă-te ca Dumnezeu să Se îndure de copilul tău în ciuda păcatului tău. După aceea, dă-te puțin înapoi și bucură-te de călătorie! Te asigur: va trece mult mai repede decât îți imaginezi.
Sursa originală: Dads, Your Children Need You! – https://www.desiringgod.org/articles/dads-your-children-need-you
Tradus cu permisiune – Translated with permission