Cum îmi pot proteja copilul de îndoctrinarea promovată de stat?
Transcriere audio
Întrebarea de astăzi vine de la un bărbat creștin, soț și tată, care locuiește în Suedia. El ne scrie astfel:
„Dragă frate păstor John Piper, apreciez mult acest podcast și învățăturile dumneavoastră. Trăiesc în Suedia, o țară în care statul impune multe lucruri prin constrângere, cu un sistem puternic marcat de idei socialiste. Nu cu mult timp în urmă, aici au fost eliminate acele excepții care le permiteau părinților să își școlarizeze copiii acasă, datorită convingerilor lor religioase. Suntem obligați să ne trimitem copiii la școală, altfel statul ne amenință că ni-i poate lua. Copiii sunt împinși să intre în sistemul preșcolar de la vârste foarte mici, chiar de la șase ani. Școlile creștine sunt, practic, aproape imposibil de înființat sau de păstrat. O școală poate avea, cel mult, un așa-zis «profil creștin», dar în realitate această etichetă nu înseamnă mare lucru. Puținele școli creștine care există nu au voie să fie cu adevărat confesionale și nici să predea o viziune creștină asupra lumii. Prin lege, ele sunt obligate să urmeze aceleași programe ca școlile seculare și atee, să ofere copiilor o educație seculară și chiar să fie învățați că LGBTQ-ul e o variantă pozitivă. Într-o asemenea țară, frate păstor John, cum ar trebui să ne creștem copiii?”
Voi încerca să construiesc răspunsul pornind de la un principiu mai general și mai de bază, iar apoi să ajung la aplicarea lui concretă specifică unui părinte din Suedia, aflat în fața unei provocări atât de grele.
Părinții și parteneriatul
Aș începe de la temelia lucrurilor, afirmând clar că Dumnezeu le-a încredințat părinților — nu statului, ci părinților — responsabilitatea de a-i crește pe copii și de a le modela mintea și inima înspre cunoașterea lui Dumnezeu și în felul în care această cunoaștere trebuie trăită în lume. Mă bazez aici pe texte precum Efeseni 6:4 („Părinților… creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului”), sau Deuteronom 6:6–7 și cartea Proverbelor, unde învățătura tatălui și a mamei este prezentată ca temelie pentru viață.
Desigur, părinții au știut dintotdeauna că, în multe privințe, au nevoie și de ajutorul altora — de pildă al bisericii sau al comunității — mai ales acolo unde este nevoie de cunoștințe și priceperi pe care ei înșiși nu le au și pe care copiii trebuie să le deprindă. Iar acesta nu este un principiu apărut acum în lumea modernă, odată cu epoca tehnologică. Din contră, încă din primul secol, părinții lui Pavel au considerat potrivit să completeze ceea ce primea el acasă cu educația pe care a dobândit-o „la picioarele lui Gamaliel” (Faptele Apostolilor 22:3). Așadar, acesta nu este un principiu nou. Părinții își formează copiii pentru viață, iar în această lucrare se pot alătura și alții, care să contribuie împreună cu ei la ceea ce copiii au nevoie să primească. Cred că acesta este primul principiu de la care pornesc, în mod firesc, creștinii.
Interesul comun
Al doilea principiu pe care l-aș enunța este acesta: Dumnezeu a rânduit ca să existe autorități și state, iar guvernarea poartă sabia, adică are puterea de a impune legea prin constrângere, prin amenzi, prin închisoare, prin pedeapsă trupească și chiar prin moarte (Romani 13:4). Menirea ei este să urmărească binele celor pe care îi guvernează (1 Petru 2:14), iar de aici rezultă că statul are tot interesul să se preocupe de educația cetățenilor săi — cel puțin de un anumit nivel de educație suficient pentru ca societatea să poată funcționa.
Gândește-te doar ce s-ar întâmpla într-o societate modernă dacă nimeni n-ar ști să citească sau n-ar putea face calcule elementare, ca să nu mai vorbim de capacitatea de a judeca limpede în fața complexităților uriașe care fac posibilă funcționarea infrastructurii unui oraș. Iarna trecută, în Minneapolis, am avut mai multe zile la rând cu temperaturi cuprinse între minus zece și până la minus douăzeci de grade. Și m-am gândit atunci că, dacă infrastructura acestui oraș ar ceda, am îngheța de frig. Chiar așa s-ar întâmpla. De aceea, pentru un stat care se preocupă de bunăstarea societății și de buna ei funcționare, este esențial să existe o educație de bază — și nu numai de bază.
Căile prin care se poate face educația
Există însă un al treilea principiu, foarte important în situația aceasta: interesul legitim al statului de a avea o populație educată devine unul rău în clipa în care statul ia locul familiei și îi anulează dreptul fundamental de a-și educa propriii copii.
Cu alte cuvinte, aș spune că guvernele ar trebui să caute modalități prin care să încurajeze formarea unui popor educat, dar făcând aceasta cu respect față de drepturile familiei și susținând mai multe forme și căi de educație, atât la nivel elementar, cât și la nivel superior. Astfel, părinții pot alege cum să colaboreze cu oameni competenți, care îi pot ajuta să-și pregătească copiii să trăiască în lume cu înțelepciune, cu discernământ moral și cu un folos real.
Trei opțiuni pentru familii
Pornind de la aceste trei principii de bază, putem privi acum la situația din Suedia și la felul în care ar trebui să gândească părinții de acolo. Desigur, Suedia nu este singura țară în care, judecând după aceste principii, statul depășește limitele și intervine abuziv în drepturile familiei. Cunosc chiar aici, în Minneapolis, cel puțin două familii venite dintr-o altă țară europeană tocmai pentru că acolo homeschooling-ul – educația de acasă – era interzisă, iar școlarizarea de stat era obligatorie, împreună cu toată formarea ideologică specifică viziunii moderne asupra lumii.
Milioane de creștini din întreaga lume au trăit și trăiesc încă sub regimuri apăsătoare, în care autoritățile au atât de multă putere încât ajung să depășească rolul pe care li l-a dat Dumnezeu și să impună acest abuz prin amenințarea cu închisoarea sau chiar cu moartea. Lucrul acesta nu este ceva neobișnuit. Dimpotrivă, a fost și rămâne o realitate frecventă în multe părți ale lumii.
Așadar, văd trei posibilități pentru familiile creștine aflate într-o situație precum cea a acestei familii din Suedia.
1. Căutați libertatea în altă parte
O primă posibilitate ar fi să emigreze într-o țară mai liberă. Pentru cele mai multe familii, însă, aceasta probabil că nici măcar nu este o opțiune reală, din multe motive: legi de imigrație tot mai restrictive și multe alte piedici care nu doar că fac un astfel de pas foarte greu, ci, în multe cazuri, îl fac și lipsit de orice prudență.
2. Țineți copiii acasă
A doua variantă este să nu vă trimiteți copiii la școală și să vă asumați riscul de a-i pierde. În ultimii ani, au apărut în presă cazuri din Suedia în care s-a întâmplat exact asta. Autoritățile au luat cinci copii de la părinții lor pentru că aceștia au refuzat să-i trimită la școala publică. Este un risc uriaș și, probabil, cei mai mulți părinți nu vor spune: „Ar merita.” Și, cel mai probabil, chiar nu ar merita. Mai bine îți păstrezi copiii și îți asumi riscurile legate de educația lor.
3. Trimiteți copiii la școală, dar continuați să-i formați acasă și în biserică
Asta mă duce la a treia variantă, cea pe care, probabil, cele mai multe familii o vor urma și pe care, într-o anumită măsură, cred că pe bună dreptate sunt nevoite să o urmeze: este nevoie de o educație creștină profundă, temeinică, oferită acasă, în paralel cu educația de la stat — care, în multe privințe, îi va sta în opoziție directă — pentru a sădi în viața copiilor două convingeri adânci și de neclintit. Acesta este acum scopul:
Isus — cine este El și cât de minunată este mântuirea pe care o oferă — este mai bun decât orice vor întâlni la școală sau oriunde altundeva între cei de vârsta lor. Aceasta este prima convingere pe care părinții trebuie să o sădească în copiii lor printr-o educație creștină serioasă, realizată mai întâi acasă, apoi în biserică și în fine, în cercul lor de prieteni.
Calea Domnului Isus, felul de viață pe care El îl învață, îl trăiește înaintea noastră și îl cere de la cei ai Lui, este mai bun, mai bun, mai bun, mult mai bun decât orice stil de viață oferit la școală sau promovat în media.
Lucrul acesta nu schimbă, în esență, felul în care trebuie să-și crească părinții copiii. Nu este vorba despre un alt tip de educație parentală, valabil doar într-o anumită cultură. Dar, într-o situație în care copiii sunt obligați să fie formați în spiritul unor concepții ne-biblice despre adevăr și minciună, despre bine și rău, despre frumos și urât, cred că părinții trebuie să fie mult mai intenționați și mai conștienți de urgența unei educații creștine date acasă. De foarte devreme, ei trebuie să sădească în mintea copiilor convingerea că, în realitate, noi nu aparținem acestui sistem.
Cred că lucrul acesta este adevărat și aici, în America, doar că mulți părinți nu îl simt cu adevărat. Nu-l simt. Încep să înțeleagă tot mai mult că este așa, dar, pentru că am trăit atât de mult timp cu impresia că aparținem acestui loc, nu ne mai dăm seama că, de fapt, nu facem parte din sistem. Într-un anumit sens, multă vreme a părut că acesta este și sistemul nostru, însă lucrul acesta devine tot mai puțin adevărat. În Suedia, însă, lucrul acesta a fost spus pe față: este limpede că nu este așa. De aceea, cred că acolo este nevoie de și mai multă claritate și hotărâre din partea părinților, astfel încât copiii să fie învățați deschis că trăiesc într-un sistem constrângător, nebiblic și nedrept. Da, trebuie să le spună aceasta. În unele țări, un asemenea lucru ar fi considerat lipsă de patriotism. Și în America, foarte mulți îl privesc astăzi tot așa, deși tot mai puțin ar trebui să facă asta.
Așadar, dacă vorbim despre Suedia, cred că părinții trebuie să-și învețe copiii încă de la început că trăiesc într-un sistem care îi obligă să facă lucruri pe care autoritățile nu ar avea dreptul să le impună. Copiii trebuie să crească având această înțelegere încă din primii ani.
Încrezători în Domnul Isus care e Regele
Ceea ce aș mai sublinia pentru acest tată creștin este că marea provocare stă în a le spune limpede copiilor că există o ruptură între noi și stat, între noi și cultura din jur, fără ca această convingere să se transforme în amărăciune, în înverșunare, în posomorâre sau în frică. Dimpotrivă, copiii trebuie să vadă în părinți un exemplu de bucurie deplină în Christos. Trebuie să vadă o încredere puternică în suveranitatea Lui chiar și peste regimurile rele și constrângătoare. Trebuie să vadă o nădejde vie că, și sub astfel de presiuni, Christos Se poate face cunoscut pe Sine și calea Lui ca fiind cu mult mai adânc satisfăcătoare și, în cele din urmă, cu mult mai răsplătitoare decât orice oferă lumea de acum. Aceasta este marea provocare.
Poruncile biblice de a ne bucura întotdeauna și de a mulțumi pentru toate — da, chiar „pentru toate”, așa cum spune Efeseni 5:20 — au fost date unor oameni care trăiau în împrejurări grele, apăsătoare și pline de împotrivire. De aceea, marea provocare în creșterea copiilor este ca părintele să fie un anumit fel de om: unul atât de încrezător în puterea, înțelepciunea și bunătatea Regelui, a Domnului Isus, a Cârmuitorului Isus, încât bucuria lui să nu poată fi biruită. Copiii trebuie să vadă limpede că drumul Domnului Isus este drumul adevăratei bucurii — chiar dacă este un drum dureros, un drum al lepădării de sine, un drum îngust care duce la viață.
Să lucrăm împreună
Aș mai adăuga un singur lucru, deși sunt convins că acest tată îl știe, probabil, mai bine decât mine. În încercarea de a le arăta adevărul, familiile nu ar trebui să ducă singure lupta aceasta, doar ele și copiii lor. Dacă este posibil, ele ar trebui să fie parte din biserici sănătoase, în mijlocul altor familii care au aceleași dorințe și aceeași nădejde. Tinerii simt nevoia de prieteni, iar presiunea anturajului are o putere foarte mare. Biblia spune că tovărășiile rele strică obiceiurile bune (1 Corinteni 15:33), de aceea trebuie să ne rugăm stăruitor ca Dumnezeu să ridice pentru copiii noștri alți prieteni creștini.
Noi, ca părinți creștini, trebuie să ne strângem unii lângă alții și să ne ajutăm reciproc, pentru a le oferi copiilor și tinerilor noștri alternative sănătoase, de care să se poată bucura. Astfel, atunci când li se vor oferi alte opțiuni din partea colegilor sau prietenilor necredincioși, opțiuni care nu le-ar face bine, ei vor putea să rămână tari.
Nu există niciun loc cu adevărat sigur în lume pentru creșterea copiilor — nici în America, nici în Suedia, nici în China, nici în Coreea de Nord. Nu există niciun loc sigur în care să crești copii creștini, adică copii care să-L prețuiască pe Christos mai presus de orice. Numai Dumnezeu poate face în inima copiilor noștri minunea după care tânjim.
De aceea, pe lângă toată învățătura pe care le-o dăm, pe lângă exemplul pe care li-l oferim, pe lângă părtășia din biserică și pe lângă toată bucuria pe care căutăm să o trăim înaintea lor, trebuie să ne rugăm neîncetat pentru minunea nașterii din nou în viața copiilor noștri.
Sursa originală: How Can I Protect My Child From Stat Indoctrination? – https://www.desiringgod.org/interviews/how-can-i-protect-my-child-from-state-indoctrination#work-together
Tradus cu permisiune – Translated with permission