Israel, Palestina și Orientul Mijlociu
25 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor. 26 Şi atunci, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ‘Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. 27 Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.’ 28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. 29 Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. 30 După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, 31 tot aşa, ei, acum, n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:25–32)
Astăzi aș dori să abordez subiectul statului Israel în relație cu „țara promisă” și frământările din Orientul Mijlociu. Acesta nu este, în primul rând, un mesaj expozitiv din Romani 11, ci o încercare de a desprinde implicațiile pe care Romani 11 și restul Scripturii le au pentru una dintre cele mai dificile probleme ale lumii de astăzi. Existența Israelului în Orientul Mijlociu, întinderea granițelor lui și suveranitatea lui sunt, probabil, printre cei mai explozivi factori în terorismul mondial și printre cei mai instabili factori în relațiile dintre lumea arabă și Occident.
Rădăcinile arabe și rădăcinile evreiești în această țară se întind pe parcursul a mii de ani. Ambele părți revendică țara nu doar pe baza unei prezențe istorice, ci și pe baza unui drept divin. Nu voi încerca să prezint un plan detaliat de pace. Voi încerca însă să așez înaintea noastră câteva adevăruri biblice care ne pot călăuzi pe toți în felul în care ar trebui să gândim referitor la pacea și dreptatea din această parte a lumii.
Ceea ce credem despre această problemă și ceea ce afirmăm contează, deoarece politicienii sunt influențați de cetățenii pe care îi reprezintă, mai ales în situații atât de încărcate religios. De asemenea, trebuie să știm și cum să ne rugăm. Și trebuie să știm și cum să vorbim cu alții într-un mod care cinstește adevărul. Așadar, din toate aceste motive — și pentru că Dumnezeu este profund implicat în această situație — se cuvine să vorbim despre ea în contextul din Romani 11.
Ceea ce am văzut în Romani 11 este că Israelul, ca întreg — adică în calitate de popor etnic, colectiv, care dăinuie din generație în generație — are o rădăcină care se întinde până la promisiunile legământului făcute lui Avraam și urmașilor lui. Versetul 16b spune: „Dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte.” Am interpretat această imagine în lumina versetului 28: „În ce privește Evanghelia, ei [Israel] sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu, spre binele vostru [al neamurilor]. Dar în ce privește alegerea, ei sunt iubiți datorită părinților lor.” „Părinții” de aici corespund „rădăcinii” din versetul 16. Așadar, promisiunile făcute părinților implică faptul că, într-o zi, întregul copac, cu toate ramurile lui, va fi mântuit.
Într-o zi. Pentru că versetul 28 spune că, deocamdată, „ei sunt vrăjmași”. Versetul 28a: „În ce privește Evanghelia, ei [Israel] sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu, spre binele vostru.” Cu alte cuvinte, ei Îl resping pe Mesia, care e al lor și, prin aceasta, se așază împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce le-a spus Isus celor din Israel în Ioan 8:42: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine.” Isus este testul decisiv care arată dacă religia cuiva este sau nu închinare adusă adevăratului Dumnezeu. Însă Israel nu Îl iubește pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și ca Mesia al său. De aceea, deocamdată, ei sunt „vrăjmași ai lui Dumnezeu”.
Prin urmare, când versetul 16 spune: „Dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte”, înțelegem aceasta astfel: dacă Dumnezeu i-a ales pentru Sine pe părinți — pe Avraam, Isaac și Iacov —, i-a pus deoparte și le-a făcut promisiuni de legământ, atunci, într-o zi, după ce acest timp prezent de vrăjmășie și împietrire va lua sfârșit, urmașii lor se vor întoarce la Dumnezeu prin Isus Christos și vor deveni poporul sfânt al lui Dumnezeu, pus deoparte pentru El. Necredința și nelegiuirea vor fi îndepărtate pentru totdeauna de la Iacov, după cum spune versetul 26.
Așadar, întrebarea pe care o punem acum este aceasta: așa-numita „țară promisă” oare face parte din moștenirea și mântuirea pe care „tot Israelul” — versetul 26 — o va primi? Iar dacă da, ce spune aceasta despre drepturile pe care le are astăzi Israelul asupra țării?
În dezvoltarea răspunsului la această întrebare, aș dori să susțin șapte adevăruri întemeiate pe Scriptură.
1. Dumnezeu l-a ales pe Israel dintre toate popoarele lumii ca să fie întru totul al Lui.
Deuteronom 7:6: „Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor care să fie comoara Lui de preț, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului.”
2. Țara făcea parte din moștenirea pe care El i-a promis-o lui Avraam și urmașilor lui pentru totdeauna.
Geneza 15:18: „În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: «Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat»”.
Apoi, în Geneza 17:7–8, Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie şi seminţei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”
Apoi Dumnezeu a întărit promisiunea față de Iacov, nepotul lui Avraam, în Geneza 28:13: „Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale».”
Iar când Iacov era pe moarte, l-a chemat pe Iosif la el și i-a spus, în Geneza 48:3–4: „Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în țara Canaanului, și m-a binecuvântat. El mi-a zis: «Iată, te voi face roditor, te voi înmulți […] și voi da țara aceasta seminței tale după tine ca stăpânire veșnică.»”
Desigur, acest lucru creează o ruptură uriașă între perspectiva islamică asupra legământului lui Dumnezeu și perspectiva iudaică și creștină asupra legământului lui Dumnezeu. Dar noi credem că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, confirmat de Domnul Isus, și de aceea spunem: „Țara este rânduită să fie țara Israelului.”
Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Aceasta nu este o problemă care poate fi tratată prin replici scurte, sloganuri sau afirmații de efect așa cum sunt folosite în dezbaterile publice sau media.
3. Promisiunile făcute lui Avraam, inclusiv promisiunea țării, vor fi moștenite ca dar veșnic numai de adevăratul Israel spiritual, nu de Israelul neascultător și necredincios.
Acesta a fost punctul central din Romani 9. Când Pavel era îndurerat din pricina stării de pierzare a atâtor iudei care Îl respingeau pe Domnul Isus și mergeau spre pieire, el a spus în versetele 6–7: „Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam.” Cu alte cuvinte, promisiunile nu pot fi revendicate de cineva doar pentru că este evreu. Etnia evreiască are un loc în planul lui Dumnezeu, dar ea nu este suficientă pentru a garanta ceva. Ea, în sine, nu califică pe nimeni să fie moștenitor al promisiunii făcute lui Avraam și seminței lui. Romani 9:8 spune limpede: „Nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiți ca sămânță.” Faptul că cineva se naște evreu nu îl face moștenitor al promisiunii — nici al promisiunii țării, nici al vreunei alte promisiuni.
Acest lucru era limpede în Vechiul Testament și era limpede și în învățăturile Domnului Isus, așa cum vom vedea la adevărul numărul 4. De pildă, în lista îngrozitoare de blesteme pe care Dumnezeu a promis că le va aduce asupra poporului dacă acesta Îi va călca legământul și Îl va părăsi, se află și acest cuvânt: „După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească, şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire” (Deuteronom 28:63). De-a lungul întregii istorii a Israelului, călcarea legământului, neascultarea și idolatria l-au descalificat pe Israel de la dreptul divin prezent asupra țării. Vezi și Daniel 9:4–7; Psalmul 78:54–61.
Fiți atenți să nu trageți de aici concluzia că națiunile dintre neamuri, cum ar fi arabii, au dreptul să asuprească Israelul. Judecățile lui Dumnezeu asupra Israelului nu autorizează păcatul omenesc împotriva Israelului. Israelul continuă să aibă drepturi umane între națiuni, chiar și atunci când își pierde dreptul divin prezent asupra țării. Să ne amintim că națiunile care s-au bucurat cu răutate de disciplinarea lui divină au fost pedepsite de Însuși Dumnezeu (Isaia 10:5–13; Ioel 3:2).
Așadar, promisiunea făcută lui Avraam, potrivit căreia urmașii lui vor moșteni țara, nu înseamnă că toți evreii moștenesc această promisiune. Ea va ajunge, în cele din urmă, la adevăratul Israel — Israelul care păzește legământul și ascultă de Dumnezeul său.
4. Isus Christos a venit în lume ca Mesia al iudeilor, iar poporul Lui L-a respins și a rupt legământul cu Dumnezeul lor.
Când Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Dar voi cine ziceți că sunt?”, Petru a răspuns: „Tu ești Christosul [adică Mesia al iudeilor], Fiul Dumnezeului celui viu.” Iar Isus i-a răspuns: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 16:16–17).
Și când marele preot L-a întrebat pe Isus: „Ești Tu Christosul, Fiul Celui Binecuvântat?”, Isus a răspuns: „Eu sunt; și Îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului” (Marcu 14:61–62).
Dar, deși Isus era Mesia, deși a făcut multe lucrări mărețe, a învățat cu mare autoritate și a împlinit promisiunile Vechiului Testament, totuși poporul Israel, ca întreg, L-a respins. Aceasta a fost cea mai gravă neascultare prin călcarea legământului pe care Israel o săvârșise vreodată în toată istoria lui.
De aceea a spus Isus pilda vierilor care l-au omorât pe fiul stăpânului viei, atunci când acesta a venit să-și ia rodul. Și El a încheiat pilda cu aceste cuvinte adresate Israelului, în Matei 21:43: „De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui popor care va aduce roadele ei.”
Tot din această cauză, după ce a văzut credința unui sutaș dintre neamuri și necredința Israelului, Isus a spus în Matei 8:11–12: „Mulți [dintre neamuri] vor veni de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor, iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
Israel a rupt legământul cu Dumnezeul său și trăiește astăzi în neascultare și necredință față de Fiul Său și față de Mesia, care în primul rând este al lor. De aceea spune Pavel în Romani 11:28: „În ce privește Evanghelia [vestea bună despre Mesia], ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu.”
5. Prin urmare, statul secular al Israelului de astăzi nu poate revendica un drept divin prezent asupra țării; însă ei și noi ar trebui să căutăm o soluție pașnică, întemeiată nu pe drepturi divine prezente, ci pe principii internaționale bazate pe dreptate, îndurare și fezabilitate practică.
Toate acestea decurg din tot ce am spus până acum. Iar implicația pentru aceia dintre noi care credem Biblia și ne încredem în Christos ca Mântuitor al nostru și ca Domn al istoriei este că nu ar trebui să acordăm o aprobare necondiționată nici acțiunilor evreiești, nici celor palestiniene. Ar trebui să aprobăm sau să condamnăm potrivit standardelor biblice ale dreptății și îndurării ca mediere între popoare. Ar trebui să-i încurajăm pe reprezentanții noștri să caute o soluție dreaptă, care să țină seama de revendicările istorice și sociale ale ambelor popoare. Nici uneia dintre părți nu ar trebui să i se permită să influențeze judecățile dreptății printr-o revendicare divină prezentă asupra țării. Dacă credeți acest lucru, ar fi de folos ca reprezentanții voștri să știe aceasta.
Nu încercăm să trecem cu vederea terorismul și nici nu încercăm să trecem cu vederea folosirea forței de către evrei. De asemenea, nu încerc aici să stabilesc grade de vinovăție sau echivalențe morale. Acesta nu este scopul meu. Scopul meu este să așez dezbaterea pe un temei echilibrat în sensul acesta: niciuna dintre părți nu ar trebui să anuleze revendicările dreptății internaționale prin invocarea unor drepturi divine prezente. Stabilirea concretă a felului în care va arăta această dreptate rămâne o sarcină uriașă și descurajatoare. Nu am rezolvat această problemă. Dar cred că am face progrese mai bune dacă nu am ceda în fața pretenției vreuneia dintre părți, cum că în conflictul prezent, ar avea aprobarea lui Dumnezeu pe criterii etnice sau naționale.
6. Prin credința în Isus Christos, adică în Mesia al iudeilor, neamurile devin moștenitoare ale promisiunii făcute lui Avraam, inclusiv în promisiunile țării.
Bazat pe cuvintele din Romani 11:17: „Tu [cel dintre neamuri], care erai o ramură de măslin sălbatic, ai fost altoit între celelalte ramuri și ai ajuns părtaș rădăcinii pline de sevă a măslinului” — adică ai devenit parte din poporul răscumpărat al legământului, care împărtășește credința lui Avraam.
Motivul, așa cum spune Pavel în Romani 4:13, este că „făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui că va moșteni lumea n-a venit prin Lege, ci prin dreptatea credinței.” Așadar, toți cei care sunt uniți prin credință cu Christos, Sămânța lui Avraam, fac parte din legământul încheiat cu el și cu sămânța lui.
Iată cea mai cuprinzătoare afirmație a acestui adevăr: „Aduceți-vă aminte că, în vremea aceea, voi [neamurile] erați fără Christos, înstrăinați de cetățenia lui Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Christos Isus, voi, care odinioară erați departe, ați fost aduși aproape prin sângele lui Christos. […] Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și membri ai Casei lui Dumnezeu” (Efeseni 2:12–13, 19).
Prin urmare, evreii care cred în Isus și credincioșii dintre neamuri vor moșteni țara. Iar cel mai simplu mod de a vedea acest lucru este să înțelegem că vom moșteni lumea, care include și țara. Creștinii evrei și creștinii dintre neamuri nu se vor certa pentru teritoriul țării promise, pentru că întregul cer nou și întregul pământ nou vor fi ale noastre.
1 Corinteni 3:21–23: „Toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare — toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Christos, și Christos este al lui Dumnezeu.”
Toți urmașii lui Christos — și numai urmașii lui Christos — vor moșteni pământul, inclusiv țara.
7. În cele din urmă, această moștenire a poporului lui Christos va avea loc la a doua venire a lui Christos, când El Își va întemeia Împărăția — nu înainte; iar până atunci, noi, creștinii, nu trebuie să luăm armele pentru a ne revendica moștenirea, ci mai degrabă să ne dăm viața pentru a împărtăși această moștenire cu cât mai mulți.
Vă amintiți acel cuvânt atât de important pe care Isus i l-a spus lui Pilat în Ioan 18:36: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor. Dar Împărăția Mea nu este de aici.”
Creștinii nu iau sabia pentru a înainta Împărăția lui Christos. Noi Îl așteptăm pe Împăratul care vine din cer și care ne va izbăvi prin puterea Lui măreață. Iar în ziua aceea mare, iudeul și cei dintre neamuri care L-au prețuit pe Christos vor primi ceea ce li s-a promis.
Atunci va avea loc o mare răsturnare: cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei blânzi — în părtășie cu Mielul lui Dumnezeu — vor moșteni țara.
De aceea, veniți la Christos cel blând și smerit cât mai este timp și primiți iertarea păcatelor și nădejdea slavei.
Sursa originală: Israel, Palestine and the Middle East – https://www.desiringgod.org/messages/israel-palestine-and-the-middle-east
Tradus cu permisiune – Translated with permission