Cele mai atrăgătoare motive pentru a citi Biblia

De ce nu citești Biblia? Lasă-mă să-ți spun două întâmplări tragice și să vedem dacă poți descoperi răspunsul.

A fost odată un războinic care a luat parte la cel mai ciudat asediu din lume. Armata lui nu avea nici mașini de război, nici dispozitive ingenioase cu care să dărâme zidurile uriașe ce stăteau între ea și victorie. Avea însă ceva mai bun — cuvântul Dumnezeului său. Zile la rând, acest războinic și camarazii săi nu au făcut decât să mărșăluiască în jurul dușmanului fortificat, cântând cântări mărețe, dar fără să ridice vreo sabie. În ziua a șaptea, au mers mai mult și au strigat mai tare, iar Dumnezeul lor — credincios cuvântului Său — a făcut ca zidurile acelea să se prăbușească asemenea unui castel de nisip lovit de valurile fluxului.

Dar, pentru acest războinic, triumful a deschis drumul spre tragedie. Dumnezeu pusese o singură condiție pentru victorie: să lase neatinsă întreaga pradă. Însă toate lucrurile acelea strălucitoare s-au dovedit prea atrăgătoare. Poate că a fost doar lăcomie, poate că își făcea griji pentru familia lui, poate că și-a închipuit că nimeni nu va observa — oricare ar fi fost motivul, războinicul a furat niște aur. Povestea lui nu s-a încheiat bine.

A doua întâmplare are în centru un om puternic — după toate mărturiile, cel mai puternic dintre oameni. Și lui i se făgăduise victoria prin cuvântul Dumnezeului său și i se dăduseră câteva porunci: fără alcool, fără tunderea părului și fără atingerea vreunui trup mort. Înzestrat cu o putere aproape dumnezeiască, primită de la Dumnezeul său, acest om a săvârșit fapte legendare. Odată, a ucis de unul singur o mie de oameni. Altădată, a rupt frânghiile cu o ușurință uimitoare. Cândva, a fost atacat de un leu, iar el l-a sfâșiat cu mâinile goale pe acest rege al animalelor. Mai târziu însă, s-a întors la hoitul leului și l-a găsit plin de miere, din care a mâncat. Sunt sigur că observi problema: nu trebuia să se atingă de trupuri moarte. Această gustare a marcat începutul lungului său declin. Și sfârșitul lui a fost tragic.

Ai observat firul comun care leagă cele două întâmplări? Atât Acan, cât și Samson au considerat că altceva era mai bun decât cuvântul lui Dumnezeu. Acan a văzut o cetate plină de aur și s-a gândit: „Aceasta e ceva mai vrednic de dorit.” Samson a văzut un hoit plin de miere și s-a gândit: „Aceasta e ceva mai plăcut.” Amândoi stăteau tragic de rău cu gustul. Amândoi se mulțumeau cu mult prea puțin.

Scuze neîntemeiate

Dacă suntem sinceri, neglijăm Biblia din aceleași motive: pentru că găsim altceva fie mai atrăgător, fie mai plăcut decât Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, consecințele poate că nu sunt la fel de dramatice ca în cazul lui Acan sau al lui Samson, dar, dacă suntem sinceri, scuzele noastre sunt la fel de slabe: „Sunt prea ocupat.”, „Nu am dispoziția necesară.”, „Este greu de înțeles.”, „Pur și simplu nu mă pot concentra.”. Acestea nu sunt cu nimic mai bune decât: „O, ce strălucește!” sau „O, ce dulce este!” Toate trădează același gust profund greșit.

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că Biblia însăși ne formează gustul pentru ceva cu mult mai bun. Ascultă cum descrie David cuvintele lui Dumnezeu:

Ele sunt mai de dorit decât aurul, chiar decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurii din faguri. Slujitorul Tău este avertizat prin ele, iar păzirea lor aduce o mare răsplată. (Psalmul 19:10–11)

Mai vrednice de dorit. Mai plăcute. Mai răsplătitoare. Ori de câte ori David compară învățătura lui Dumnezeu cu alte lucruri, balanța se înclină întotdeauna în favoarea Cărții — și nici măcar nu este o comparație strânsă.

Observă că acestea sunt afirmații obiective, nu simple trăiri subiective. Da, David experimentează într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind mai bun decât aurul (Psalmul 119:72) și mai dulce decât mierea (Psalmul 119:103), dar nu aceasta este ideea pe care o exprimă aici. El spune că aceste cuvinte chiar sunt — în mod real, prin însăși natura lor, indiferent dacă tu simți sau nu acest lucru — mai bune și mai dulci.

Cu alte cuvinte, atunci când noi, asemenea lui Acan și lui Samson, găsim alte lucruri mai plăcute sau mai atrăgătoare decât Scriptura, problema nu este Scriptura; problema suntem noi. Iar aceasta este o veste bună, pentru că gusturile se pot schimba; un gust evlavios poate fi cultivat.

Și tocmai aceasta încearcă David să facă atunci când descrie Cuvântul lui Dumnezeu: încearcă să ne ajute să gustăm și să vedem că acest Cuvânt este bun. Așadar, să-l urmăm.

Ceva mult mai vrednic de dorit

David este poet și, asemenea oricărui poet adevărat, se hrănește din metafore. Aici, el scoate în evidență cât de vrednică de dorit este Scriptura, comparând-o cu aurul. Așadar, ce face aurul atât de atrăgător?

Mai presus de toate, aurul — asemenea oricărei forme de bogăție — este o măsură a accesului pe care îl ai la lucrurile dorite, a capacității tale de a obține ceea ce vrei. Cu toate rezervele de rigoare, cantitatea de aur din seiful tău arată câte dintre dorințele tale îți poți împlini. Vrei un hamburger? Scoate portofelul. Vrei o friptură de vită wagyu? Scrie cecul. Vrei să mănânci în seara aceasta pizza proaspătă adusă din Italia? Plătește prețul. Aurul este de dorit pentru că poate împlini dorințe. Dar nu pe toate — și, după cum ți-ar putea spune oricine de pe lista miliardarilor publicată de Forbes, nu le poate împlini pe niciuna dintre cele mai importante.

De aceea, Scriptura este mai vrednică de dorit decât aurul: ea răspunde unor dorințe mai profunde. Cea mai pătrunzătoare dintre ele este acel dor dureros de a-L cunoaște pe Însuși Dumnezeu și de a ne bucura de El, lucru care nu se poate întâmpla cu adevărat în afara Cuvintelor Sale. Vedem limpede acest adevăr în Psalmul 19. Primele șase versete vorbesc în întregime despre revelația generală. Este interesant că, în această secțiune, auzim doar despre „Dumnezeu” — o revelație glorioasă, dar generală. Abia atunci când David își îndreaptă atenția spre revelația specială întâlnim numele Yahweh, numele personal al Dumnezeului triunic. Aceasta ne arată că, în cuvintele rostite de Dumnezeu Însuși, găsim cea mai deplină imagine a Dumnezeului pe care dorim atât de mult să-L cunoaștem — un portret care își găsește expresia deplină în chipul lui Isus Christos.

Metafora aurului merge însă și mai adânc. Am putea vorbi despre frumusețea aurului — el conferă splendoare oricărui lucru pe care îl împodobește —, despre strălucirea aurului — el amplifică lumina — sau despre valoarea durabilă a aurului — nu este ca Bitcoin-ul. Ideea este aceasta: dacă paznicul de la Fort Knox — sau de la Ierihon — ți-ar oferi cheia seifului în schimbul accesului la Cuvântul lui Dumnezeu, ai fi la fel de nesăbuit ca Acan dacă ai accepta târgul.

Calculul este simplu: Scriptura > aurul. Cuvintele lui Dumnezeu sunt mai vrednice de dorit decât aurul, deoarece au puterea de a împlini dorințe mai profunde decât ar putea-o face vreodată aurul.

Ceva mult mai plăcut

Care este dulcele tău preferat? Poate o gogoașă Krispy Kreme, niște căpșuni coapte perfect sau o ciocolată caldă atât de desăvârșită, încât ai zice că au fost necesari 1.200 de ani pentru a-i găsi rețeta potrivită. David nu a gustat niciodată vreunul dintre aceste lucruri, dar, dacă ar fi făcut-o, ar fi spus: „Scriptura este mai dulce.” În principal, aceasta este ideea pe care încearcă să o surprindă prin comparația cu mierea. Oricâtă plăcere ți-ar aduce băutura sau desertul preferat, cuvintele lui Dumnezeu sunt, în mod obiectiv, mai plăcute. Avem nevoie doar de papile gustative spirituale pentru a le savura — și ar trebui să ne rugăm pentru ele.

Însă mierea are și alte însușiri care dau și mai multă consistență comparației. Când mâncăm miere, ea ne aduce sănătate (Proverbe 16:24). Ne dă energie și ne luminează ochii (1 Samuel 14:27). Și, pe deasupra, mierea nu se strică. În fiecare privință, Scriptura o întrece. Ea înviorează sufletul (Psalmul 19:7), luminează ochii (Psalmul 19:8) și rămâne în veci (Psalmul 19:9). Cu mult mai mult decât o ceașcă perfectă de cafea sau decât un desert delicios, atunci când ne hrănim cu cuvintele lui Dumnezeu, ele ne umplu inimile de bucurie (Psalmul 19:8; vezi Ieremia 15:16).

Dragă cititorule, nu ai gustat și tu această dulceață? Nu ți s-au luminat ochii la promisiunea că aceia care Îl așteaptă pe Domnul se vor înălța asemenea vulturilor (Isaia 40:31)? Nu ți-a fost înviorat sufletul de asigurarea: „Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20)? Nu ți-a tresăltat inima la cuvintele: „Așa v-am iubit și Eu” (Ioan 15:9)? Nu te-ai bucurat de făgăduința care nu-și pierde niciodată puterea: „Da, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:20)? Toată această miere — și încă atât de multă! — îți stă la îndemână, numai să iei Cartea și să citești.

Promisiuni care nu se sfiesc să vorbească despre răsplată

Și totuși, asemenea lui Acan și lui Samson, născocim scuze pentru a ignora sau a neglija Cuvântul lui Dumnezeu. Bănuiesc că, dacă vreuna dintre aceste scuze ar ajunge la urechile lui David, el ne-ar spune: „Păzirea Cuvântului lui Dumnezeu aduce o mare răsplată” (Psalmul 19:11). „Ești prea ocupat să-ți câștigi existența? Prea distras de telefon? Ai fost format atât de profund de cultura divertismentului, încât nu mai ești în stare să citești cu atenție?” Ar clătina din cap. „Nu, nu aceasta este problema. Pur și simplu te mulțumești mult prea ușor cu prea puțin.”

Dragă credinciosule, nu te mulțumi cu gustul tragic al lui Acan sau al lui Samson. Dumnezeu ne atrage spre Cuvântul Său prin promisiuni care nu se sfiesc să vorbească despre răsplată; însușește-ți-le. Dumnezeu te invită să vii, să mănânci și să bei din cuvintele Sale (Isaia 55:1–3). Ele sunt mai vrednice de dorit decât aurul și mai dulci decât mierea. Păzirea lor aduce o mare răsplată.

Așadar, de ce nu citești Biblia?

Sursa originală: The Sweetest Reasons To Read The Bible – https://www.desiringgod.org/articles/the-sweetest-reasons-to-read-the-bible

Tradus cu permisiune – Translated with permission