Fii o mamă fericită pentru celelalte mame

„Ce pot să fac pentru tine?” — nouă, mamelor, ne place să ne punem această întrebare una alteia. De îndată ce una răspunde, cealaltă se pune în mișcare. Mâncarea apare ca prin minune, iar întâlnirile de joacă ale copiilor se organizează de parcă ar răsări din senin. Facem curățenie, ducem copiii cu mașina, ascultăm și căutăm împreună soluții. Venim devreme și plecăm târziu.

Poate că și tu ai o prietenă ca una dintre prietenele mele: se prezintă în zori, cu un copilaș, un bebeluș și aluatul pentru clătite în mână, pentru ca cealaltă mamă — adică eu — să poată dormi după o operație. Să doarmă ore întregi.

Superputerea unei mame nu este rezervată doar familiei ei. De ea beneficiază și familiile prietenelor sale.

De curând însă, o mamă mi-a cerut să fac ceva ce nu mi se mai ceruse niciodată — o rugăminte mai rară decât un biftec tartar și mai greu de împlinit decât să hrănești o ceată întreagă de copii.

Prietena mea tocmai îmi povestise despre zilele ei nesfârșite și despre perioada grea prin care trecea.

„Ce pot să fac pentru tine?”, am întrebat-o.

Răspunsul ei?

„Fii o mamă fericită.”

De la simpla supraviețuire la bucurie

Mamele creștine se grăbesc să se ajute unele pe altele să supraviețuiască provocărilor creșterii copiilor. Dar cât de grabnice suntem să ne ajutăm și să ne bucurăm de această chemare?

Poate că, de cele mai multe ori, ne mișcăm cu încetineala melcului — și probabil din mai multe motive. Mai întâi, atitudinea morocănoasă față de creșterea copiilor nu doar că ne-a pătruns cultura, ci cultura noastră tinde chiar să o celebreze.

Când mi-am anunțat colegii de serviciu că eram însărcinată cu primul copil, cea mai vehementă reacție a fost îndemnul: „Ia-ți rămas-bun de la persoana care ești acum.” Ceilalți părinți nu au contrazis-o. Au dat aprobator din cap, râzând și strâmbându-se deopotrivă, în timp ce își aminteau libertățile de odinioară.

Am auzit și despre o petrecere organizată înainte de nașterea unui copil, la care jumătate dintre daruri erau scutece, iar cealaltă jumătate băuturi alcoolice. Viitoarea mamă „avea să aibă nevoie de ele”.

Cârtirea este unul dintre alimentele de bază ale firii pământești. În afara lui Christos, cultura modernă are prea puține motive să nu se înfrupte din plin din ea.

Un alt motiv este că, spre deosebire de plângerea izvorâtă din firea pământească, bucuria în mijlocul sacrificiului este supranaturală. Ea nu poate supraviețui fără înțelepciunea, harul și puterea lui Dumnezeu. Iar unul dintre mijloacele prin care primim ajutorul Său este chiar poporul Lui.

Cum ar putea o mamă creștină să fie fericită în mijlocul celor mai grele aspecte ale maternității? Alte mame creștine pot trăi această bucurie în cadrul acestei etape.

Nu este o responsabilitate de una singură

În Faptele Apostolilor 2:42–47, Luca conturează o constelație uimitoare a vieții creștine. După ziua Cincizecimii, Biserica primară stăruia „în învățătura apostolilor, în frângerea pâinii [sau Cina Domnului] și în rugăciuni” (v. 42). Generozitatea față de cei nevoiași prisosea: „ogoarele și bunurile” erau vândute, iar banii erau împărțiți (v. 45). Fiecare zi aducea închinare la Templu, case deschise și mese luate împreună (v. 46). Într-un cuvânt, oameni cu „bucurie și curăție de inimă” erau ocupați să-L laude pe Dumnezeu (v. 46–47).

Dintre toate activitățile menționate de Luca, niciuna nu este împlinită în izolare. Cuvinte precum „ei”, „împreună”, „toți” și „ale lor” apar de paisprezece ori în numai șase versete! De ce atâta insistență asupra pluralului? Pentru că „părtășia” (v. 42) este unul dintre principalii combustibili prin care Dumnezeu a rânduit să funcționeze viața creștină.

Jertfirea de sine, bucuria și închinarea care se văd din plin în Faptele Apostolilor 2 ar trebui să ne uimească și să ne întărească convingerea că evlavia înflorește într-o comunitate evlavioasă. O singură stea nu alcătuiește o constelație. Pentru a vedea frumusețea constelației Orion, trebuie să le privești împreună pe Betelgeuse, Rigel, Bellatrix și Saiph, precum și pe Alnitak, Alnilam și Mintaka. Mireasa lui Dumnezeu nu este o singură persoană. Mireasa lui Dumnezeu este Biserica, alcătuită dintr-o mulțime nenumărată de oameni care învață împreună să trăiască în această identitate.

Ce realitate plină de har pentru mamele credincioase! Dumnezeu nu dorește ca noi să luptăm singure pentru bucuria jertfirii de sine, asemenea unui boxer aflat în ring, cu sudoarea curgându-i pe față, cu mușchii pe punctul de a ceda și cu oamenii batjocorindu-l din jur.

Matei 16:24 nu spune: „Isus i-a zis unui om: «Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.»” Dimpotrivă, Matei consemnează: „Isus le-a spus ucenicilor Săi.” Pentru creștini, purtarea crucii cu bucurie este o lucrare trăită în comunitate.

În bunătatea Sa, Dumnezeu a făcut maternitatea să semene mai mult cu un maraton decât cu un meci de box. Oricât de puțină hrană, odihnă sau stabilitate emoțională am mai avea pentru a continua alergarea, este suficient să privim în stânga și vom vedea alte femei — mii de femei — alergând la fel ca noi.

Imaginează-ți cât de mult s-ar schimba alergarea fiecăreia dintre noi dacă ne-am vedea zâmbind una alteia. Ce s-ar întâmpla dacă, în locul plângerilor reciproce, sunetului pașilor noștri apăsați i s-ar alătura încurajarea reciprocă? Atunci când o mamă își privește drumul ca pe un privilegiu, celei de lângă ea îi va fi de o mie de ori mai ușor să mulțumească și ea Providenței.

Ce fel de „mamă fericită”?

Lui Dumnezeu Îi place să Se folosească de bucuria altor mame pentru a spori bucuria noastră. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fim cu adevărat mame care se bucură. Dar de ce anume? Scopul suprem este oare să ne placă faptul că mirosim a lapte regurgitat și că umblăm nedormite? Ar trebui să prețuim crizele de furie ale copilului mic sau datul ochilor peste cap, atât de caracteristic adolescentului?

Când scriu: „Fii o mamă fericită”, nu vreau să spun: „Prefă-te că lucrurile grele sunt ușoare. Poartă-te ca și cum nu ai fi epuizată. Nu-ți deschide niciodată sufletul și nu lăsa niciodată lacrimile să curgă.” Nu. Chiar dacă Duhul Sfânt locuiește în noi și avem Scripturile înaintea noastră, creșterea copiilor nu este o plimbare prin parc. Un maraton rămâne o cursă istovitoare de 42,195 kilometri, chiar și atunci când alături de noi aleargă oameni recunoscători și hotărâți să nu renunțe. Care dintre noi zâmbește când îi aude pe frați certându-se și lovindu-se? Deseori plâng după zile lungi, marcate de neascultarea copiilor mei și de propriile mele reacții greșite. Și totuși, chiar și printre lacrimi, există ceva în care îmi pot găsi mulțumirea — ceva în care orice mamă, în orice zi, își poate găsi mulțumirea: Dumnezeul – care Se află în spatele zilei, deasupra ei și prezent în ea.

Prin har, prin credință, ne putem „bucura în Domnul” — când anume? — „întotdeauna” (Filipeni 4:4). Pentru că, indiferent cu ce s-ar confrunta o mamă pe parcursul zilei, în Dumnezeul ei se găsește „belșug de bucurie […] pentru totdeauna” (Psalmul 16:11). El este un ospăț îmbelșugat pentru sufletul istovit, în nopțile în care întreaga familie suferă de o viroză digestivă (Ioan 6:35); El este băutura care satură pe deplin mamele care se trezesc în dimineți în care niciun copil nu pare mulțumit de nimic (Ioan 4:14). Asemenea lui Pavel, avem hrana esențială pentru mulțumire în orice împrejurare: Christos (Filipeni 4:11–13). Împrejurările neplăcute fac adesea ca El să ni Se pară cu atât mai dulce.

Și, în mod minunat, cu cât El ni Se pare mai dulce, cu atât și ziua însăși va căpăta un gust mai bun. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul”, spune Psalmul 118:24. „Domnul” — adică Mântuitorul și Stăpânul meu, Comoara și Prietenul meu? Cel în care „Dumnezeu a găsit cu cale să facă să locuiască toată plinătatea Lui” (Coloseni 1:19), Cel care promite că nu mă va lăsa și nu mă va părăsi niciodată (Evrei 13:5) și că va face întotdeauna ca toate lucrurile să lucreze spre binele meu (Romani 8:28)?

Ei bine, dacă aceasta este ziua pe care a făcut-o El, atunci, fără îndoială, „să ne bucurăm și să ne veselim în ea” (Psalmul 118:24).

Mamele, asemenea alergătoarelor de maraton

Iată din nou acel cuvânt care vorbește despre comunitate: „noi”. Mamelor, să ne bucurăm împreună de Dumnezeul nostru, una lângă alta, asemenea alergătoarelor de maraton. Și, pe măsură ce ne bucurăm în El, să învățăm să ne bucurăm și de zilele pe care ni le-a dăruit ca mame, orice ar aduce ele.

Poate că puține categorii de oameni au nevoie la fel de mult ca noi „să vegheze unele asupra altora, ca să se îndemne la dragoste și la fapte bune” (Evrei 10:24).

Și poate că puține lucruri le sunt de mai mare ajutor celorlalte mame decât să fii tu însăți o mamă fericită.

Sursa originală: Be A Happy Mom For Other Moms – https://www.desiringgod.org/articles/be-a-happy-mom-for-other-moms

Tradus cu permisiune – Translated with permission