„Mi-am pierdut gustul pentru Cuvântul lui Dumnezeu” – Motive greșite din cauza cărora neglijăm Biblia

Zilele trecute vorbisem cu un prieten. Pe drept vorbind, cu greu l-am mai recunoscut. Părea jalnic, neîngrijit și tras la față, deși era îmbrăcat destul de bine. Ochii îi fugeau în toate părțile. Privirea îi era rece. Primăvara din el dispăruse.

M-am simțit nevoit să-l întreb:

— Cum mai este umblarea ta cu Domnul?

— Este bine, mi-a răspuns el. De ce mă întrebi?

Dar știa deja.

Amândoi fuseserăm acolo la început. Pe vremea aceea fiecare adevăr nou despre Isus ne sporea uimirea. Pe vremea aceea nu putea trece peste faptul că Mântuitorul murise pentru el. Pe vremea aceea era atât de plin de râvnă, încât făcea lucruri pe care acum nu le-ar mai face, dar pe care atunci le făcea cu bucurie. Pe vremea aceea devora Cuvântul ca pe o masă îmbelșugată de Ziua Recunoștinței și nimeni nu trebuia să-l întrebe dacă mai dorește o porție. Pe vremea aceea devenea tot mai nesătul după înțelepciune, întorcând Scriptura pe toate părțile în mintea lui, memorând capitol după capitol și studiind carte după carte, și împărtășind apoi cu generozitate tot ce învățase, om după om, vorbindu-le despre iubirea uimitoare a mărețului său Dumnezeu față de păcătoși.

Dar acum? Acum găsește scuze pentru faptul că doarme până târziu, că nu mai citește așa cum citea odinioară și că mintea îi rătăcește. Însă amândoi știm de ce Biblia de lângă patul lui rămâne prea adesea închisă. Foamea a slăbit, iar focul s-a răcit. Sare peste mese și lasă mâncarea în farfurie. A ajuns să se plictisească în mod previzibil, să fie legat de cele pământești și prea ocupat pentru cer.

Acum, că tot adusesem vorba, a mărturisit că în ultima vreme fusese distras — ocupat și, presupunea el, doar puțin lipsit de vlagă. Avea să-i treacă.

— Interesant, am remarcat eu. Cât de diferit putem vorbi despre propriile noastre rătăciri! Dacă ar fi fost vorba despre altcineva, ar fi folosit cuvinte precum „amăgit”, „orbit” și „căldicel”.

A rămas tăcut.

— Prietene, i-am spus, privindu-mi totodată propriul suflet în față, trezește-te! Trezește-te și aleargă din nou la Dumnezeu; caută-I fața câtă vreme Se lasă găsit. Întoarce-te de la această neglijență și de la această lipsă de râvnă. Până nu este prea târziu.

Unde este cinstea care Mi se cuvine?

I-am cerut sufletului meu căldicel să citească împreună cu mine un pasaj care îi trezise interesul cu câteva zile în urmă:

„Un fiu își cinstește tatăl și un slujitor, stăpânul. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Și dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? zice Domnul oștirilor către voi […] care disprețuiți Numele Meu.” (Maleahi 1:6)

— L-ai uitat pe Dumnezeu, i-am spus. Să luăm ca exemplu citirea Bibliei. Spui că nu ai prea mult timp, spui că viața este aglomerată și obositoare, spui că este doar o perioadă, și totuși ai destul timp să derulezi fără rost pe telefon, fără să știi măcar ce cauți, să explorezi diferite posibilități de a obține venituri suplimentare și să urmărești noutățile despre Vikings (n.tr. un film serial). L-ai uitat. L-ai uitat pe El.

Poate că și tu te afli într-un loc asemănător. În ultima vreme, parcă nu te mai recunoști. Dacă este așa, Dumnezeu are câteva întrebări pentru noi. Vom răspunde la ele?

Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?

Reiese ea din faptul că aproape ațipești deasupra unei Biblii pe care ai deschis-o cu numai cincisprezece minute în urmă? Reiese ea din faptul că îți lași mintea să rătăcească oriunde în întreaga creație, numai la El nu? Reiese ea din faptul că ciugulești câteva gânduri devoționale scurte, ca pe o pauză publicitară luată din viața trăită în lume?

Suflete rece, adu-ți aminte de Dumnezeul tău! Nu ai nevoie de metode și programe noi; ai nevoie să-ți amintești că El este Dumnezeu. Dumnezeu! Dumnezeul pe care ți L-ai închipuit a devenit atât de lipsit de greutate, atât de neînsemnat, atât de irelevant pentru viața ta de zi cu zi. Gândurile despre El sunt spulberate de orice adiere, fiind mai lipsite de consistență decât scorurile meciurilor de fotbal, decât proiectele pentru casă sau vremea de astăzi. Acest Dumnezeu a devenit lipsit de substanță, asemenea heliului din inima ta. Dar un fiu își cinstește tatăl. Îl socotește vrednic de luat în seamă, însemnat, impunător, important. Cuvintele lui trezesc mintea apatică și cutremură duhul nepăsător. Prezența lui îl face să se îndrepte de spate.

O, suflete drag, ai uitat oare ce înseamnă cuvântul „reverență”? Nu ai uitat să citești; ai uitat că Acela despre care citești este sfânt, sfânt, sfânt. Nu ai uitat Cuvântul, ci ai uitat al Cui este acest Cuvânt. Te apropii de Biblie ca de un mesaj primit pe telefon. El nu este amicul tău. Nu este vecinul tău. Nu este soția ta. Te-ai apropia oare de Cel Atotputernic în șlapi și tricou, răspunzând poruncilor Sale cu „LOL-uri” și fețe zâmbitoare? (n.tr. LOL este un acronim al expresiei englezești „Laughing Out Loud”, în traducere „râd în hohote”).

Îndrăznești să zăbovești nepăsător în prezența Celui Sfânt? Îngerii și-au acoperit ochii înaintea Celui cu totul Altul, Israelul de odinioară a implorat să nu i se mai vorbească de pe vârful muntelui, apostolii Săi au căzut la picioarele Lui ca morți, iar tu să te tolănești înaintea tronului lui Dumnezeu, luându-L doar pe jumătate în serios?

Timpul petrecut în Biblie are nevoie de această doză de adrenalină: ții în mâini Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbește. Îndreaptă-te de spate. Trezește-te. Te afli în prezența Ființei care a creat cerul și pământul. Îl asculți pe Cel care te-a iubit cu o iubire veșnică și ți-a răscumpărat sufletul rătăcitor. Ascultă-L cum te întreabă, înainte să îndrăznești să-I deschizi Biblia cu nepăsare, somnolență și apatie: „Dacă sunt Tatăl tău, unde este cinstea care Mi se cuvine?”

Și unde este teama de Mine?

Și dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?

Glasul care a chemat la existență toate lumile, care a așezat toate stelele pe orbitele lor și toate lanțurile muntoase în rânduielile lor — oare acest glas trebuie acum întâmpinat cu un căscat, trebuie ascultat numai pe jumătate sau trebuie lăsat să te adoarmă? Dacă El este Stăpânul tău, asculți tu de poruncile Sale? De ce să te mai ostenești să-I spui „Doamne, Doamne”, dacă nu faci ceea ce îți spune, atunci când îți spune și întocmai așa cum îți spune?

Poate că nu mai faci multe dintre lucrurile rele pe care le făceai odinioară, dar faci oare multe dintre lucrurile bune pe care ar trebui să le faci?

Să ne amintim contextul acestui verset. Aici, Dumnezeu Își cercetează poporul și, în mod special, pe preoți. Nici poporul, nici preoții nu lepădaseră religia. Nu încetaseră să îndeplinească ritualurile obișnuite; nu erau apostați; ba chiar se prefăceau că nu înțeleg atunci când Domnul le punea întrebări care le cercetau adânc devotamentul. Și totuși, Dumnezeu îi acuză aici că Îi disprețuiesc Numele.

„Cum am disprețuit noi Numele Tău?”, întreabă ei (Maleahi 1:6).

Nu prin săvârșirea unor păcate vădite, ci prin aducerea unor jertfe nevrednice (Maleahi 1:7–8). Prin aducerea la altar a unor animale oarbe. Prin îndeplinirea mecanică a ritualurilor și oferirea resturilor lui Dumnezeu. Nu prin a căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, ci pe locul al patrulea, al cincilea sau al șaselea. Prin faptul că Îi acordau lui Dumnezeu doar priviri fugare și o atenție superficială, nu atenția care I se cuvine Regelui lor.

De fapt, devotamentul lor nu era vrednic nici măcar de un conducător pământesc:

„Ia adu-l guvernatorului tău! Te va primi el bine? Îți va arăta bunăvoință? zice Domnul oștirilor” (Maleahi 1:8).

Asemenea daruri erau nevrednice chiar și de o autoritate mai mică, cu atât mai mult de Împăratul oștirilor cerești. Și nu s-a întâmplat oare la fel și cu tine? Nu ai îndrăzni să deschizi ușa și să-l întâmpini pe poștaș cu atâta răceală. Vei vorbi monoton și vei aduce jertfele tale oarbe înaintea Creatorului tău?

Uneori, nu ar fi fost oare mai bine să nu citești și să nu te rogi deloc decât să te mulțumești să le faci cu o inimă doar pe jumătate implicată — ca pe o simplă formalitate, ca pe o corvoadă nerostită? Ascultă-L pe Domnul declarându-i lui Israel:

„Cine dintre voi ar închide măcar porțile, ca să nu mai aprindeți focul degeaba pe altarul Meu?” (Maleahi 1:10).

Mai bine să încui ușile decât să intri fără reverență.

Trezește-te, suflete a-l meu adormit. Treziți-vă, credincioși căldicei. Treziți-vă și întoarceți-vă la dragostea voastră dintâi. Dăruiți-I întreaga voastră atenție, o devoțiune arzătoare și o adorare statornică. Cinstiți-L ca pe Tatăl vostru. Temeți-vă de El ca de Stăpânul vostru. Iubiți-L ca pe Dumnezeul vostru.

Sursa originală: I’ve Lost My Taste For God’s Word – https://www.desiringgod.org/articles/ive-lost-my-taste-for-gods-word

Tradus cu permisiune – Translated with permission