Sunt religiile lumii la jumătatea drumului spre Dumnezeu?

Jon Hoglund1 octombrie 2026

Religie

În cartea În jurul Lunii (1870), scrisă de Jules Verne, un grup de pasionați de arme din secolul al XIX-lea construiește o rachetă în formă de glonț care îi duce pe Lună. Din nefericire, câinele de companie al astronauților moare pe drum, iar ei trebuie să scape de trupul lui. Expertul lor în probleme spațiale îi asigură că, dacă se mișcă repede, îl pot împinge afară pe fereastră și totul va fi bine. Deschid și închid repede trapa, iar câinele plutește în derivă prin spațiu.

Astăzi înțelegem mai bine vidul spațial. Rezultatul unei asemenea greșeli ar semăna mai degrabă cu ceea ce i s-a întâmplat doctorului Mann, personajul interpretat de Matt Damon în filmul Interstellar. El deschide sasul, deși trapa nu este etanșată perfect, iar urmările sunt catastrofale. După cum remarcă celelalte personaje din film: „Ce se întâmplă când deschizi brusc sasul?” „Nimic bun.”

Există anumite greșeli care subminează un întreg sistem și îl fac vulnerabil la prăbușire. Condițiile extreme din spațiu sau din explorarea adâncurilor marine fac limpede acest lucru pentru făpturi legate de pământ, așa cum suntem noi. Nu există o fisură „mică” într-o navă spațială sau o infiltrație „nesemnificativă” într-un submarin.

Evanghelia creștină afirmă că toate celelalte religii sunt insuficiente. Dar cum afectează erorile religiilor lumii integritatea acestora? Sunt aceste neajunsuri elemente de care ne putem debarasa și pe care le putem înlocui sau sunt părți integrante ale unui sistem aflat în pericol de prăbușire? Alegerea lui Pavel de a aborda dialogul cu atenienii pornind de la altarul închinat „dumnezeului necunoscut” indică a doua variantă. Acordând atenție abordării lui, învățăm cum să dialogăm cel mai bine cu prietenii și vecinii care aparțin altor religii.

Dumnezei necunoscuți

Dacă am fi vizitat Atena în primul secol, nu am fi putut să nu observăm devotamentul ei față de zeii greci. Relatările din acea vreme vorbesc despre temple și altare în toate direcțiile, iar astăzi există atât dovezi literare, cât și arheologice ale unor altare închinate dumnezeului sau dumnezeilor „necunoscuți”.

Când apostolul Pavel a ajuns la Atena, a discutat despre Evanghelie în sinagogă, în piață și cu filosofii stoici și epicurieni (Fapte 17:17–18). Când consiliul Areopagului i-a cerut apoi să-și prezinte intențiile și dumnezeul sau dumnezeii pe care îi propovăduia (Fapte 17:19–20), el a început cu religia atenienilor.

În discursul său înaintea Areopagului, el atrage atenția asupra acestui „dumnezeu necunoscut”:

Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiți, fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu. (Fapte 17:23)

Am putea fi înclinați să vedem acest altar ca pe o punte (sau poate ca pe un sas) care leagă concepția mitologică greacă despre dumnezeu de Dumnezeul creștin — ca și cum grecii ar fi parcurs deja jumătate din drumul spre Dumnezeu. Într-adevăr, Pavel se folosește de unele indicii din filosofia greacă despre adevărata natură a lui Dumnezeu. El citează din înțelepciunea greacă îndeobște acceptată — „În El avem viața, mișcarea și ființa” (Fapte 17:28a) — pentru a arăta că majoritatea oamenilor recunosc existența unui tărâm transcendent al unui dumnezeu sau al zeilor. „Suntem din neamul Lui” (Fapte 17:28b) indică originea noastră ca făpturi. Grecii care reflectau profund recunoșteau aici „puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui” (Romani 1:20). Și chiar și astăzi, deși nici confucianismul, nici budismul nu afirmă explicit existența unei divinități supreme, majoritatea oamenilor din Vietnam îl recunosc pe „Ông Trời”, sau Bunicul Cer, mai presus de toate.

Dar, deși grecii înțelegeau ceva real despre tărâmul divin, Pavel afirmă că religia greacă nici măcar nu se poate apropia de a-L descrie pe Dumnezeu în plinătatea Lui. În loc să fie o stație de andocare care leagă religia greacă de creștinism, „dumnezeul necunoscut” indică o fereastră deschisă și o deficiență catastrofală a sistemului grec.

Dumnezeii necunoscuți lasă lacune necunoscute

Dumnezeul necunoscut arată că religia păgână conține o lacună de proporții și însemnătate necunoscute. „Cât de grav este faptul că există dumnezei pe care nu îi cunoaștem?” Răspunsul sincer al păgânilor dinainte de creștinism trebuia să fie: „Nu știm”.

Alegând să scoată în evidență dumnezeul necunoscut, Pavel zugrăvește o imagine decisivă a lumii religioase. „Întregul acesta panteon”, pare să spună el, „dă impresia unei cunoașteri cuprinzătoare a divinului. Cu siguranță, această mulțime de dumnezei este suficientă pentru a cunoaște supranaturalul, nu-i așa? Și totuși, în propriul vostru sistem există o fisură în armură, un bot de cămilă strecurat pe sub cort.” Sau există o fereastră lăsată deschisă spre vidul spațial.

A te închina unui dumnezeu necunoscut arată că sistemul tău este incomplet, că această religie nu a ajuns la o adevărată cunoaștere a divinității, nici măcar la jumătatea drumului.

Această observație se confirmă când luăm în considerare faptul că Pavel avea o mulțime de alți zei sau zeițe dintre care să aleagă pentru comparația sa. Ar fi putut alege oricare dintre celelalte altare. De ce nu altarul lui Zeus? Ar fi putut spune: „Voi vă închinați lui Zeus ca mai-mare al zeilor, dar eu vi-l vestesc pe adevăratul Zeus, adevăratul mai-mare al tuturor zeilor”. De ce nu un altar al lui Apollo, care spune adevărul? Sau al Atenei, care dă înțelepciune?

În schimb, el alege o lacună în cunoașterea lor și se folosește de ea. Dacă atenienii ar fi reprezentat tărâmul divin printr-o diagramă circulară, poate că ar fi rezervat dumnezeului necunoscut un sector îngust de 1%. Dar Pavel declară că, lăsând un loc dumnezeului necunoscut în sistemul lor, ei au arătat că, în realitate, nu aveau nicio idee cât din diagrama circulară ocupă el, nicio idee cine sau ce este acel dumnezeu. Poate că îl considerau pe acest dumnezeu necunoscut limitat la un singur domeniu al vieții, ca atunci când atenienii aduceau ofrande unui dumnezeu numit „Febră”. Dar, spune Pavel, acest dumnezeu necunoscut poate fi Dumnezeul care este mai presus de toate, Dumnezeul transcendent care nu este slujit de mâini omenești, Dumnezeul care nu poate fi pus în aceeași categorie cu ceilalți așa-ziși dumnezei.

Nu sunt la jumătatea drumului

Poate că atenienii trăiau sprijinindu-se pe o rugăciune către dumnezeul necunoscut, dar, după cum explică Pavel, nu erau la jumătatea drumului. Deși căutarea lor după divin era autentică, sistemul lor religios nu avea loc pentru adevăratul Dumnezeu, care îi transcende pe toți ceilalți. Și același lucru ar trebui spus despre religiile lumii contemporane. Efortul de a dialoga cu alte religii și concepții despre lume în calitate de martor creștin nu este, în primul rând, un efort de a găsi un teren comun, ci un efort de a arăta felul în care Evanghelia subminează certitudinea acelor concepții despre lume sau le dezvăluie sasul cu etanșeitatea compromisă.

Deși Pavel folosește vocabularul religios atenian pentru a îndrepta atenția spre Dumnezeu, ideea centrală a discursului său din Fapte 17 este să arate că Dumnezeul creștin răstoarnă celelalte concepții despre Dumnezeu. Când creștinii abordează islamul, budismul și hinduismul, ar fi înțelept să-și amintească concluziile lui Pavel: necredincioșii sunt „străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află” (Efeseni 4:18). În necredincioși există o necunoaștere a adevăratului Dumnezeu, ei fiind cei „care nu cunosc pe Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4:5). Una dintre sarcinile evanghelistului creștin este să scoată la lumină această neștiință.

Aceasta conduce la o practică de evanghelizare care caută să afle cum ar putea o persoană să vadă și să resimtă o inconsecvență în propriile convingeri. De exemplu, Nabeel Qureshi a resimțit un contrast între pretenția lui Mahomed de a fi un profet al păcii și practica lui efectivă. Acest lucru a lăsat să se scurgă aerul din încrederea lui Qureshi în islam.

Dacă folosim discursul lui Pavel de la Atena ca model, vom privi religiile lumii ca pe niște sisteme cu deficiențe, vulnerabile la prăbușire. Deși pot avea licăriri de adevăr, erorile și întrebările lor nerezolvate nu pot fi soluționate prin simpla lipire cu bandă adezivă a ferestrei deschise a navei spațiale. Este nevoie de o navă spațială cu totul nouă.

Sursa originală: Are World Religions Halway To God? – https://www.desiringgod.org/articles/are-world-religions-halfway-to-God

Tradus cu permisiune – Translated with permission