Feminismul își are rădăcinile în căderea în păcat

Trei valuri de dorință dezordonată

REZUMAT: În ciuda tuturor diferențelor dintre ele, cele trei valuri ale feminismului au în comun respingerea planului lui Dumnezeu pentru bărbați și femei, așa cum este prezentat în Geneza 1–2. Principalele voci ale mișcării feministe, de la Elizabeth Cady Stanton la Judith Butler, s-au opus nu doar dominației masculine păcătoase, ci și tuturor relațiilor rânduite de autoritate și supunere dintre bărbați și femei. Feminismul este, așadar, concretizarea filosofică și socială a textului din Geneza 3:16 — „Dorința ta va fi după soțul tău, și el va stăpâni peste tine. ” — în lumea modernității noastre târzii.

Dorința ta va fi după soțul tău, și el va stăpâni peste tine. (Geneza 3:16 TBS)

Feminismul este, după cum bine se știe, dificil de definit. Fiecare dintre multiplele sale așa-numite valuri are propria agendă și propriul cadru ideologic. Totuși, în ciuda diversității lor, diferitele expresii ale feminismului au un nucleu comun. Ne-am putea gândi la aceste expresii ca la tot atâtea roade ale unui singur copac: fiecare diferă de celelalte în privințe importante, dar toate provin din aceeași rădăcină.

Teza mea este că feminismul reprezintă o serie de mișcări ideologice care concretizează în mod efectiv cuvintele adresate de Dumnezeu femeii în Geneza 3:16: „Dorința ta va fi după soțul tău, și el va stăpâni peste tine”. Astfel, rădăcina comună a diferitelor valuri ale feminismului este respingerea planului bun al lui Dumnezeu pentru relații rânduite în mod corespunzător între bărbați și femei în lume. Ca atare, feminismul este în dezacord cu însăși natura, așa cum a fost creată de Dumnezeu. În măsura în care feminismul a pătruns în multe dintre aspectele fundamentale ale vieții sociale, efectele lui au împiedicat înflorirea umană potrivit planului lui Dumnezeu în creație.

Acest eseu se desfășoară în două părți. Partea întâi se concentrează asupra planului lui Dumnezeu pentru omenire ca parte bărbătească și parte femeiască, potrivit cu Geneza 1–2, și asupra felului în care căderea omului reprezintă, în parte, o abatere de la acest plan (Geneza 3). Partea a doua trece în revistă diferitele valuri ale feminismului pentru a demonstra că toate provin din respingerea planului bun al lui Dumnezeu, împlinind cuvintele Lui din Geneza 3:16.

Bărbatul și femeia în creație și în cădere

Când Dumnezeu a creat omenirea după chipul Său, i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, bărbat și femeie. Omenirii i-a dat stăpânire asupra restului pământului. Această stăpânire nu i-a fost dată doar bărbatului, nici doar femeii. Le-a fost dată celor doi, bărbatului și femeii. Creați potrivit aceluiași fel (omenirea), având în comun aceeași esență umană, atât bărbatul, cât și femeia au fost făcuți „după chipul lui Dumnezeu”. Prin urmare, aveau în comun o egalitate de esență și o demnitate esențială pe care bărbații și femeile le au în comun și astăzi (Geneza 1:26–31).

Egali, dar diferiți

Această egalitate de esență nu anulează diferențele cât se poate de reale dintre bărbați și femei. Fără să submineze umanitatea lor comună, Dumnezeu a înscris distincția inviolabilă dintre masculin și feminin în însăși natura umană. Fiecare om este fie de sex masculin, fie de sex feminin, nu în afara ambelor categorii și nici aparținând amândurora — „parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27). Cu alte cuvinte, deși natura umană universală (esența) este comună bărbatului și femeii, fiecare reprezintă o concretizare a acelei naturi, ca ființă umană existentă, într-un mod irevocabil distinct. Diferența dintre masculin și feminin își are temeiul în natura umană, chiar dacă amândoi împărtășesc acea natură.¹

Geneza 1–2 arată că diferențele dintre bărbați și femei nu pot fi reduse la complementaritatea lor biologică. Dimpotrivă, există o diferență clară între îndatoririle și responsabilitățile fiecăruia. Bărbatului, pe care Dumnezeu l-a făcut primul, i se dă porunca să lucreze și să păzească grădina și să se abțină de la a mânca din rodul pomului interzis (Geneza 2:15–18). Femeia este făcută a doua și este desemnată drept un ajutor care să vină alături de bărbat și să-l sprijine în aceste îndatoriri date de Dumnezeu (Geneza 2:18–24). Isus și autorii Noului Testament tratează primele capitole ale Genezei ca pe un model pentru relațiile rânduite în mod corespunzător între bărbați și femei, potrivit planului lui Dumnezeu (Matei 19:1–8; 1 Corinteni 11:3–12; Efeseni 5:22–31; 1 Timotei 2:11–15). Dumnezeu i-a conceput pe bărbați și pe femei astfel încât, în relațiile rânduite de autoritate și supunere dintre sexe, bărbatul să ocupe poziția de autoritate, iar femeia poziția de supunere.

Care sunt aceste relații rânduite de autoritate și supunere? În familie, soțiile se supun propriilor soți, în timp ce soții își exercită rolul de cap conducându-și soțiile printr-o dragoste jertfitoare (Efeseni 5:22–31). În biserică, slujba de prezbiter/supraveghetor/păstor, o slujbă de conducere și autoritate, este rezervată bărbaților care îndeplinesc cerințele, în timp ce femeii nu i se permite „să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat” (1 Timotei 2:12). Atât în biserică, cât și în familie, relațiile specifice rânduite de autoritate și supunere sunt întemeiate explicit pe relatarea creației din Geneza 2:18–24. Având în vedere această întemeiere în ordinea naturală, nu este surprinzător să vedem acest tipar ilustrat în Scriptură chiar și în structurile sociale mai largi. De-a lungul Cuvântului lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu numește conducători și dregători în mijlocul poporului Său, cei numiți în asemenea roluri importante de conducere sunt, de regulă, bărbați, nu femei. Dumnezeu l-a numit pe Moise, nu pe Maria, să conducă Israelul, Maria slujind într-un rol complementar de ajutor. Dumnezeu numește preoți, niciodată preotese, pentru a sluji la cortul întâlnirii și la templu, împărați, niciodată împărătese, pentru a domni peste poporul Său.² Lista ar putea continua. Ideea este că planul lui Dumnezeu pentru o diferență clară între îndatoririle și responsabilitățile bărbaților și ale femeilor își are rădăcinile în natură, nu în simpla convenție socială, astfel încât îl vedem exprimat pe scară largă în lume și de-a lungul mai multor epoci ale legămintelor, nu doar în sferele restrânse ale căsătoriei și bisericii.

Dezordine și neascultare

Ispitirea Evei în grădina Edenului contrastează puternic cu relațiile rânduite pe care Dumnezeu le-a intenționat pentru bărbat și femeie. Dumnezeu a rânduit omenirea să stăpânească peste „orice viețuitoare care se mișcă pe pământ” (Geneza 1:28), ceea ce include „fiarele” (vezi Geneza 1:25),³ dar Geneza 3 începe cu o „fiară a câmpului”, un șarpe, care caută să supună omenirea voinței sale. Mai precis, șarpele se apropie cu viclenie de femeie cu vorbele lui ispititoare, nu de bărbatul care era cu ea (Geneza 3:6). În loc să-și învețe soția cu privire la chemarea lor comună de a stăpâni peste șarpe, bărbatul o ascultă când ea îi spune să mănânce din rod (Geneza 3:17). Păcatul catastrofal din Geneza 3 a apărut, în parte, din eșecul atât al lui Adam, cât și al Evei de a trăi potrivit planului lui Dumnezeu pentru relația lor rânduită și din eșecul lor comun de a stăpâni peste celelalte făpturi. Adam nu și-a îndeplinit rolul de conducător; Eva și-a asumat rolul lui Adam și a devenit conducătorul de facto; niciunul nu a respins cuvintele șarpelui.

După acest mare păcat, Dumnezeu S-a apropiat pentru a rosti cuvinte de judecată asupra șarpelui, femeii și bărbatului. Cuvintele Lui către femeie sunt deosebit de instructive pentru scopul acestui eseu: „Dorința ta va fi după soțul tău, și el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16).

Contextul sugerează că expresia „el va stăpâni peste tine” descrie o realitate de după cădere, în care bărbații își vor folosi puterea mai mare pentru a-și exercita stăpânirea asupra femeilor într-un mod care seamănă mai mult cu relația pe care ar trebui să o aibă cu animalele decât cu relația pe care ar trebui să o aibă cu femeile (cf. Geneza 1:28–29). Astfel, ea descrie lumea păcătoasă în care unii bărbați vor domina femeile prin abuz, exploatare sexuală și alte forme de subjugare nedreaptă.⁴ Faptul că bărbații au stăpânit asupra femeilor în moduri păcătoase de-a lungul istoriei contribuie în mare măsură la puterea de atracție a feminismului, chiar dacă idealurile și acțiunile pe care le propune nu oferă decât alte probleme.

Totuși, acest eseu se concentrează asupra primei părți a frazei adresate femeii: „Dorința ta va fi după soțul tău”. Cuvântul ebraic pentru dorință (təšūqā) care apare aici este folosit și cu doar câteva versete mai târziu, în Geneza 4. Când Cain și Abel Îi aduc jertfele lor lui Dumnezeu, El „a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui, dar spre Cain și spre jertfa lui n-a privit cu plăcere.” (Geneza 4:4–5). Când Cain se mânie, Dumnezeu îi spune: „Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința [təšūqā] lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești” (Geneza 4:7).

Aici, păcatul este personificat ca o putere care dorește să-l stăpânească pe Cain, dar lui Cain i se poruncește să-l stăpânească. Așa cum păcatul „dorea” să stăpânească asupra lui Cain, tot astfel femeile dintr-o lume lovită de păcat vor dori să uzurpe autoritatea bărbaților într-un mod contrar planului lui Dumnezeu. Ea va dori să stăpânească peste el.

Trei valuri de dorință dezordonată

În lumina planului bun al lui Dumnezeu în creație și a subminării acelui plan în cădere, cum ar trebui să privească creștinii de astăzi diferitele cadre ideologice și sociale cunoscute în ansamblu drept feminism? Scurta prezentare care urmează va examina feminismul în cele trei valuri ale sale recunoscute în mod obișnuit, remarcând principalele accente, precum și felul în care fiecare val reprezintă împlinirea prezicerii adresate femeii în Geneza 3:16.

Primul val al feminismului

Primul val al feminismului este asociat cu egalitatea generală a femeilor în fața sistemului juridic, în special în privința dreptului de vot al femeilor. În percepția publică, primul val a început cu celebrul discurs principal al lui Elizabeth Cady Stanton (1815–1902) la Convenția de la Seneca Falls din 1848,⁵ „Declarația sentimentelor”. Acest discurs, alcătuit astfel încât să reflecte îndeaproape limbajul Declarației de Independență, denunța nedreptatea excluderii femeilor de la „dreptul electoral”⁶ (dreptul de a vota) și exprima alte nemulțumiri de natură socială, religioasă și politică. Convenția a votat adoptarea Declarației ca enunț al misiunii sale.

Stanton a continuat să vorbească și să scrie despre eliberarea femeilor de opresiunea juridică și socială. În cele din urmă, s-a alăturat prietenei sale apropiate, talentata organizatoare și activistă socială Susan B. Anthony (1820–1906), pentru a înființa Asociația Națională pentru Dreptul de Vot al Femeilor. NWSA a făcut lobby pe lângă guvernele statelor și guvernul federal pentru a obține garantarea dreptului de vot al femeilor pe întreg teritoriu al Statelor Unite, prin ratificarea unui amendament constituțional. Deși atât Stanton, cât și Anthony au murit înainte ca visurile lor să se împlinească, ele sunt considerate pe scară largă cel mai important tandem din lupta pentru dreptul de vot al femeilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Stanton a spus despre Anthony, într-o formulare devenită celebră: „Eu făuream fulgerele, iar ea le lansa”.⁷ Al nouăsprezecelea amendament la Constituția SUA, care interzice refuzarea dreptului de vot pe criteriul sexului, a fost ratificat în 1920.

Deoarece activismul social s-a concentrat asupra problemei imediate a dreptului de vot al femeilor, mulți consideră astăzi primul val al feminismului un exemplu clar de femei care nu urmăreau decât egalitatea în fața legii, o dorință nicidecum contrară planului bun al lui Dumnezeu în ordinea inițială a creației. Totuși, a descrie întregul prim val în termeni atât de generali înseamnă a înțelege greșit etosul ideologic din spatele mișcării.⁸ Argumentul lui Stanton în favoarea dreptului de vot al femeilor nu se baza pe o egalitate de esență (așa cum vedem în relatarea creației din Geneza), ci pe respingerea oricărei diferențe între îndatoririle și responsabilitățile sexelor, în special a ideii că bărbații ar trebui să ocupe poziția de autoritate în relațiile în care există o dinamică de autoritate/supunere între bărbați și femei. Cu alte cuvinte, argumentația filosofică și socială a primului val al feminismului nu se baza pe recunoașterea egalității de esență împreună cu o diferențiere rânduită a rolurilor. Ea se baza pe uniformizarea rolurilor înseși.

Primul val al feminismului a susținut dreptul de vot al femeilor pe temeiul interschimbabilității îndatoririlor și responsabilităților sexelor în fiecare dimensiune a vieții. Aceasta nu era doar respingerea (îndreptățită) a dominației masculine nedrepte, ci respingerea planului bun al lui Dumnezeu. De exemplu, Stanton denunța așteptarea ca femeile să se supună soților lor în familie: „În legământul căsătoriei”, scrie ea, „[femeia] este obligată să promită ascultare soțului ei, el devenind, în toate privințele, stăpânul ei — legea dându-i puterea de a o lipsi de libertate și de a-i aplica pedepse”.⁹ Probabil că Stanton reacționează la practici păcătoase prin care bărbații chiar își lipseau soțiile de libertate și le aplicau pedepse corporale. Observați însă că ea nu-și limitează critica la o asemenea dominație nedreaptă. Este la fel de critică față de un legământ în care o soție se supune soțului ei (sau ascultă de el). Scriptura le cere femeilor să asculte de soții lor fără să se teamă „de ceva” (1 Petru 3:6). Retorica lui Stanton urmărește să le înspăimânte pe femeile care urmează modelul biblic pentru relațiile de căsătorie. Mai mult, Stanton consideră la fel de revoltătoare absența femeilor din pozițiile de învățare a altora și de autoritate din biserică. Ea deplânge faptul că lumea bărbaților în care trăiește le permite femeilor să ocupe doar „o poziție subordonată, invocând autoritatea apostolică pentru excluderea ei din slujire”.¹⁰

Opera ulterioară a lui Stanton s-a opus și mai vehement învățăturii Scripturii despre planul lui Dumnezeu pentru bărbați și femei. Stanton a fost figura principală din spatele publicării lucrării The Woman’s Bible (Biblia pentru femei) (1895 și 1898), al cărei scop declarat era să demonstreze că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci doar cuvintele unor bărbați care aveau un interes direct în asuprirea femeilor. Stanton susținea că Biblia „înjosește Mamele Neamului Omenesc” și „face din femeie un simplu gând ulterior în creație”. Ea continuă afirmând limpede că scopul lucrării The Woman’s Bible (Biblia pentru femei) este să nege „inspirația divină a unor asemenea idei demoralizante”, susținând că „a venit vremea să citim [Biblia] așa cum citim toate celelalte cărți, acceptând binele și respingând răul pe care îl învață”.¹¹

Astfel, chiar și primul val al feminismului — celebrat în percepția publică drept o mare victorie pentru emanciparea femeilor de sub opresiune — conținea mai mult decât respingerea dominației masculine nedrepte, cel puțin potrivit cuvintelor uneia dintre fondatoare. Etosul ideologic al mișcării reprezintă o respingere a planului bun al lui Dumnezeu pentru ordinea distinctă de autoritate și supunere dintre bărbați și femei, exprimată cel mai limpede în organizarea familiei și a bisericii.

Așa cum a prezis Dumnezeu, dorința femeii se îndreaptă spre bărbat.

Al doilea val al feminismului

Al doilea val al feminismului a ajuns la deplina sa dezvoltare în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dacă primul val al feminismului a pus accentul pe egalitatea juridică a femeilor cu bărbații, în special în privința dreptului de vot, al doilea val al feminismului a cerut cu mai multă îndrăzneală egalitatea sexelor în toate sferele vieții, inclusiv la locul de muncă și în pântece.¹²

LOCUL DE MUNCĂ ȘI PÂNTECELE

La locul de muncă, feministele celui de-al doilea val au susținut că atât oportunitățile de muncă, cât și salariile plătite ar trebui să fie egale pentru bărbați și femei. Peste zece acte legislative și amendamente importante din perioada anilor 1960–1980 sunt considerate mari victorii ale cauzei feministe.

Desființarea normelor sociale care le pun într-adevăr pe femei sub opresiunea bărbaților este un lucru bun în mod obiectiv. Dar apelul la încetarea discriminării la locul de muncă și la aplicarea egalității depline în ocuparea forței de muncă a venit cu un preț considerabil. Efortul celui de-al doilea val al feminismului de a obține egalitatea economică a fost alimentat nu doar de respingerea opresiunii, ci și de respingerea relațiilor, îndatoririlor și responsabilităților corect rânduite ale bărbaților și femeilor. Ideea că este potrivit — fiind înrădăcinat în ordinea naturală — ca bărbații să ocupe poziții de autoritate a fost exclusă a priori de teoreticienii și activiștii feminiști. Mai mult, ideea că este cu adevărat bine ca o femeie să fie soție și mamă — obiective vocaționale care intră inevitabil în conflict cu ambițiile profesionale din afara căminului — era și ea contrară etosului celui de-al doilea val al feminismului. Feministele au căutat să deconstruiască așteptarea potrivit căreia femeile vor înflori în modul cel mai firesc atunci când urmăresc îndatoriri și responsabilități în acord cu feminitatea lor concepută de Dumnezeu, tocmai acele așteptări pe care Scriptura le îndeamnă pe femei să le îmbrățișeze cu bucurie.

Un alt accent major al celui de-al doilea val al feminismului îl constituie așa-numitele „drepturi reproductive” ale femeilor. În ultimă instanță, aceasta înseamnă că femeile trebuie să se poată elibera de poverile nașterii și creșterii copiilor, păstrându-și în același timp libertatea de a urmări plăcerea sexuală, fie că sunt căsătorite, fie că nu. Astfel, din perspectiva feminismului, realizarea care a încununat revoluția sexuală a anilor 1960 a fost hotărârea din 1973 în cauza Roe v. Wade.

În privința așa-numitelor drepturi reproductive, creștinii conservatori s-au mobilizat mult mai puternic împotriva agendelor evident antibiblice ale mișcării feministe decât în cazul celorlalte accente feministe analizate până acum. Convingerile profund biblice că Dumnezeu a rânduit relațiile sexuale pentru căsătorie și că viața umană (cu întreaga ei demnitate) începe în pântece s-au dovedit mai importante pentru creștinii conservatori decât unele dintre aspectele mai subtile subminate de feminism. Ceea ce mulți nu înțeleg însă este că așa-numitele drepturi reproductive merg mână în mână cu drepturile economice și cu cele de la locul de muncă. Dacă unei femei trebuie să i se acorde o egalitate fără nicio distincție la locul de muncă, ea trebuie eliberată tocmai de structurile care tind să intre în conflict cu dezvoltarea și productivitatea ei profesională — căsătoria și copiii. În multe privințe, urmărirea libertății neîngrădite pentru promiscuitate sexuală și a dreptului de a-i ucide pe cei nenăscuți este imprimată pe cealaltă față a aceleiași monede pe care se află insistența asupra nediscriminării la locul de muncă, cel puțin potrivit felului în care teoreticienii și vocile de frunte ale mișcării îi formulează obiectivele.

FEMEI CARE SE DEFINESC SINGURE

Filosofa franceză Simone de Beauvoir (1908–1986) este una dintre gânditoarele feministe deschizătoare de drumuri ale căror idei au câștigat popularitate la mijlocul secolului al XX-lea. Gândirea ei a alimentat ideile și activismul ulterior al celui de-al doilea val. În Al doilea sex, de Beauvoir descrie lumea ca pe o lume a bărbaților. Ea recunoaște realitatea diferențelor reproductive dintre sexul masculin și cel feminin, dar spune că acest fapt, de unul singur, nu este suficient pentru a defini femeia: „Nu orice ființă umană de sex feminin este neapărat o femeie”.¹³ Femeia este ceva ce ființele umane de sex feminin devin, și nu doar în virtutea maturizării lor. Mai degrabă, ele devin femei devenind ceea ce bărbații le definesc și le modelează să fie. A fi femeie, prin definiție, înseamnă a fi făcută, numită și cunoscută doar în raport cu bărbatul.¹⁴

Pentru de Beauvoir, această lume concepută de bărbați și pentru bărbați este construită cu grijă pentru a elimina orice sentiment al autonomiei din felul în care femeia se înțelege pe sine. Bărbatul este subiect; femeia este obiect. Bărbatul este esențial; femeia este neesențială. Bărbatul este primul; femeia este al doilea sex. Cea mai mare parte a lucrării Al doilea sex este dedicată descrierii realității femeii astfel definite. Ca existențialistă, de Beauvoir credea că indivizii sunt responsabili să se definească singuri. Astfel, după cum femeile au îngăduit să fie definite, tot ele pot schimba definiția. Această chemare s-a dovedit foarte eficientă în mobilizarea femeilor într-un efort concentrat de a scăpa nu de caracterul lor distinct de ființe de sex feminin, ci de condiția de femeie, cel puțin de femeie definită în acest fel. Idealul este ca femeile să se definească singure drept primul sex, în loc să fie definite de alții drept al doilea.

Betty Friedan (1921–2006), o altă voce de frunte a celui de-al doilea val al feminismului, a fost o jurnalistă americană care a răspândit ideile esențiale ale lui de Beauvoir într-o terminologie mai accesibilă. Lucrarea ei deschizătoare de drumuri este The Feminine Mystique (Mistica feminină), un tur de forță în exprimarea etosului celui de-al doilea val al feminismului în limbajul american popular. În această lucrare, Friedan descrie mistica feminină ca pe un ansamblu de convingeri și așteptări care țin femeile captive în poziția lor subordonată, ilustrată de gospodina din clasa de mijloc care locuiește în suburbii.¹⁵

Cel puțin potrivit felului în care își relata propria poveste, Friedan era întruchiparea americană a idealului pe care de Beauvoir spera să-l cultive. Daniel Horowitz, autorul unei biografii critice, scrie: „Afirmația ei că a ajuns la o conștiință politică în urma deziluziei față de viața ei de gospodină din suburbii făcea parte din reinventarea propriei persoane pe măsură ce scria și promova The Feminine Mystique” (Mistica feminină) .¹⁶ Afirmația că Friedan s-a reinventat, relatându-și propria poveste într-un mod oarecum în dezacord cu detaliile reale ale vieții ei, demonstrează cât de deplin trăia Friedan idealurile existențialiste ale chemării lui de Beauvoir ca femeile să se definească singure, să fie subiectul, nu obiectul.

Mary Kassian descrie ideologiile comune ale lui de Beauvoir și Friedan:

Cele două femei au identificat interacțiunea dintre rolurile masculine și feminine drept rădăcina nemulțumirii femeilor. Aceste pioniere ale celui de-al doilea val credeau că întregirea lăuntrică putea fi găsită doar prin părăsirea de către femei a rolului lor tradițional pentru a-i imita pe bărbați. Ele susțineau că femeile vor găsi împlinire doar alăturându-se celor cu o profesie și educație, aducând societății o contribuție mai concretă decât maternitatea și statutul de soție. […] Femeile trebuiau să preia controlul asupra propriilor vieți, să se numească singure și să-și stabilească propriul destin.¹⁷

Kassian continuă observând că feministele de mai târziu au adoptat aproape fără excepție termenul patriarhat (din două cuvinte grecești care înseamnă „stăpânirea taților”) pentru a denumi realitatea dominației masculine care le obliga pe femei să fie definite și să se manifeste social în condițiile nefericite ale unui rol subordonat, un rol pe care femeile trebuiau să-l disprețuiască.¹⁸ Pentru teoreticienii feminismului secular, patriarhatul este consacrat în Biblie. Astfel, respingerea Bibliei ca fiind Cuvântul autoritativ al lui Dumnezeu este esențială pentru eliberarea femeilor de patriarhat.

Feminiștii evanghelici contemporani („egalitarienii”) au dus mai departe respingerea seculară a patriarhatului. Deși mărturisesc că Biblia este Cuvântul autoritativ al lui Dumnezeu, ei se străduiesc să o reinterpreteze pentru a arăta că marea majoritate a cititorilor ei i-au înțeles greșit învățătura despre bărbați și femei. Nu există nicio structură inerentă de autoritate și supunere între bărbați și femei în rânduirea creației de către Dumnezeu. Nu există nici o diferențiere naturală care să implice o slăbiciune a unui sex în raport cu celălalt, corespunzând în mod potrivit îndatoririlor și responsabilităților distincte date de Dumnezeu pentru înflorirea umană. Atât feminiștii seculari, cât și egalitarienii resping convingerea că în creație există o ordine, accentuând în schimb o interschimbabilitate radicală între sexe.

Din nou, dorința femeii se îndreaptă spre bărbat.

Al treilea val al feminismului

Dorința unei interschimbabilități radicale între bărbați și femei și-a găsit expresia deplină în așa-numitul al treilea val al feminismului. Acest val se caracterizează prin negarea binarității de gen — ideea că există doar două genuri care corespund în mod necesar realității biologice a celor două sexe reproductive. Pentru feministele celui de-al treilea val, există un număr nelimitat de genuri, potrivit voinței și dorinței individului. Mai mult, ele susțin că genul nu are nicio corespondență naturală cu realitățile biologice ale sistemelor reproductive. De exemplu, doar o normă socială impusă obligă o persoană cu capacități reproductive feminine să aibă dorințe romantice față de cineva cu capacități reproductive masculine și invers.

TEORIA GENULUI ȘI INTERSECȚIONALITATEA

Ideologia de gen caracteristică celui de-al treilea val al feminismului are o istorie ideologică complexă. Mulți o indică pe Judith Butler (născută în 1956) drept cea care a oferit cadrul intelectual pentru persoanele lesbiene (L), gay (G) și bisexuale (B), ale căror dorințe romantice nu sunt rânduite și puse în practică în modurile așteptate în mod tradițional. Butler este, de asemenea, considerată pe scară largă cea care a fundamentat, într-un mod și mai solid, teoriile transgender (T) și queer (Q) din acronimul LGBTQ+.

Ideea esențială a lui Butler, introdusă în Genul – un măr al discordiei (1990) și dezvoltată de-a lungul scrierilor sale, este „performativitatea genului”. Pentru Butler, genul nu este întemeiat pe ceva real sau natural; este doar o interpretare a unui rol. Ea apelează la practici sexuale nenormative, precum relațiile gay/lesbiene și travestiul de tip drag, ca modalitate de a demonstra instabilitatea genului ca o categorie a realității.¹⁹ Descriind scopul lucrării Genul – un măr al discordiei la aproape un deceniu de la publicarea ei inițială, Butler spunea: „Textul întreabă: cum pun practicile sexuale nenormative sub semnul întrebării stabilitatea genului ca o categorie de analiză? Cum ne obligă anumite practici sexuale să punem întrebarea: ce este o femeie, ce este un bărbat?”²⁰ În ultimă instanță, opera lui Butler susține că acestor întrebări nu li se poate răspunde decât la nivelul interpretării unui rol.

Chiar și în lucrările ei mai recente, ea insistă că un cuvânt precum femeie trebuie să rămână imposibil de definit dacă nu vrem să devină o armă pentru a impune interpretarea unui rol: „Când feministele pun întrebarea «ce este o femeie?», recunoaștem de la început că sensul categoriei rămâne nestabilit și chiar enigmatic”.²¹

Butler insistă, de asemenea, că până și binaritatea sexului biologic este construită social. Doar din cauza interpretării genului sub presiunea societății oamenii proiectează forțat asemenea categorii performative asupra biologiei. Organele de reproducere și cromozomii sunt aleși ca elemente de delimitare între două tipuri fixe de umanitate doar din cauza așteptării dominante privind performativitatea genului. În spatele genului nu există nicio realitate fixă. Dacă de Beauvoir a postulat o distincție clară între caracterul factual al sexului biologic și construcția socială a genului, Butler a postulat o desprindere completă a celor două, negând realitatea fundamentală a amândurora. Dacă genul nu poate fi redus la o structură binară, cineva se poate concepe pe sine în termeni mai tradiționali, ca bărbat sau femeie, ori se poate concepe într-o varietate nelimitată de alte moduri. Astfel se naște teoria queer — Q-ul din LGBTQ+.²²

Nu este greu de văzut cum și transgenderismul își găsește justificarea în această filosofie a genului. De la ideile lui Butler despre performativitatea genului este un pas firesc până la convingerea că recunoașterea tradițională a genului pe baza sexului biologic este o chestiune de impunere, de către societate, a unei interpretări așteptate a genului asupra copiilor născuți cu anumite gonade sau anumiți cromozomi. Deoarece datele biologice (gonadele și cromozomii) nu corespund în mod necesar interpretării genului, indivizii pot fi liberi să interpreteze genul feminin chiar dacă datele biologice ale corpurilor lor includ cromozomi XY și organe reproductive masculine sau invers.

Intersecționalitatea este o altă ideologie care a lăsat o amprentă de neșters asupra celui de-al treilea val al feminismului. De la eseul fundamental din 1989 al lui Kimberlé Crenshaw (născută în 1959), „Demarginalizarea intersecției dintre rasă și sex”, filosofia intersecționalității a pătruns în curentul dominant al civilizației occidentale, în domeniile dreptului, afacerilor, educației și nu numai.²³ Ideea esențială a intersecționalității este că identitatea unei persoane este înțeleasă cel mai bine la intersecția diferiților factori de opresiune. Cu cât unui individ i se aplică mai mulți factori de opresiune, cu atât persoana respectivă este mai oprimată și marginalizată — și cu atât merită mai multe privilegii speciale.

Acțiunea afirmativă și inițiativele DEI sunt mecanisme pentru acordarea privilegiilor dobândite prin identitatea (sau identitățile) intersecțională a cuiva. Imaginați-vă un cartonaș de bingo pe care persoana cu cele mai multe căsuțe bifate câștigă premiul cel mai mare. Statutul de minoritar este un factor de opresiune. A fi femeie este un altul, întrucât femeile sunt privite ca obiecte ale opresiunii într-o lume a bărbaților. Al treilea val al feminismului a valorificat acest cadru incluzând diferite orientări sexuale și numeroase așa-numite identități de gen în grila formelor de opresiune care se intersectează.

DESCHIDEREA CUTIEI PANDOREI

Odată cu apariția a ceea ce a ajuns să fie numit al treilea val al feminismului, cutia Pandorei este deschisă complet. Primul și al doilea val au introdus în civilizația occidentală anumite idei filosofice și au stimulat un activism social care a întredeschis capacul. Acesta s-a deschis complet prin combinarea teoriei genului a lui Butler cu intersecționalitatea lui Crenshaw.

Al treilea val al feminismului marchează cea mai completă respingere ideologică pe care a cunoscut-o civilizația occidentală a realității sexului/genului ca fiind întemeiată în natură prin planul bun al Creatorului binevoitor. Este nici mai mult, nici mai puțin decât o revoluție. Având în vedere respingerea totală a ordinii naturale a binarității de gen și, astfel, a unui mod rânduit de a trăi și de a fi în lume potrivit acestei binarități, nu este surprinzător să vedem o asemenea ideologie lăsând în urmă haos și distrugere: mutilarea gravă, hormonală sau fizică, a băiatului care își imaginează că este fată și desemnarea eufemistică a acestui act drept „îngrijire medicală”;²⁴ dispoziții legale care îi împiedică pe părinți să insiste asupra identificării de gen a copiilor lor potrivit sexului biologic al acestora;²⁵ eforturile concentrate și în mare măsură reușite ale ideologilor și activiștilor de a normaliza comportamente flagrant contrare lui Dumnezeu și naturii, precum homosexualitatea, transgenderismul și identificarea ca genderqueer;²⁶ presiunea exercitată asupra tinerilor de a-și afișa virtutea în fața celor de vârsta lor, găsind o modalitate de a bifa cât mai multe căsuțe pe cartonașul de bingo al intersecționalității sexuale, ceea ce duce inevitabil la deziluzie, privare de drepturi, depresie și, în mod tragic, în multe cazuri, sinucidere.²⁷

În ciuda respingerii sale radicale a categoriilor tradiționale de gen, al treilea val al feminismului crește din solul feminismului înțeles în sens mai larg, care este, în ultimă instanță, un efort de a respinge ordinea creată a relațiilor dintre sexe, așa cum a fost revelată de Dumnezeu atât în natură, cât și în Cuvântul Său scris. La rădăcină, el este încă o concretizare a cuvântului lui Dumnezeu către femeie: „Dorința ta va fi după soțul tău”.

Înapoi la început

Feminismul este o rețea complexă și multifațetată de idei, gânditori și accente sociale. El a luat multe forme de-a lungul ultimului secol și jumătate, iar multe dintre ideile și obiectivele gânditorilor feminiști contrazic ideile și obiectivele altor feminiști. Aceasta face ca feminismul să fie greu de definit și chiar mai greu de înțeles cu adevărat.

La rădăcină însă, feminismul este împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu către femeie: „Dorința ta va fi după soțul tău” (Geneza 3:16). Crearea omenirii ca parte bărbătească și parte femeiască presupune un mod rânduit de a trăi și de a fi în lume ca bărbați și femei. Fundamental pentru acest mod rânduit de viață este faptul că, în relațiile rânduite de autoritate și supunere dintre sexe, bărbatul ocupă poziția de autoritate, iar femeia poziția de supunere. Acest lucru se vede în chemarea adresată soților la o conducere iubitoare și jertfitoare și în chemarea adresată soțiilor la o supunere plină de bucurie și binefăcătoare. El este demonstrat și prin rezervarea slujbei de prezbiter/supraveghetor/păstor pentru bărbații care îndeplinesc cerințele, în vederea înfloririi și vitalității spirituale a bisericii. Bunătatea relațiilor rânduite de autoritate și supunere dintre sexe se vede chiar și în felul în care Dumnezeu Își învață poporul să-și organizeze structurile sociale mai largi.

Ispita șarpelui a implicat o uzurpare intenționată a acestei ordini și a dus la păcatul atât al Evei, cât și al lui Adam. Când Dumnezeu i-a rostit femeii cuvinte de judecată, El a prezis realitatea unei lumi căzute în care bărbații păcătoși aveau să domine femeile în moduri nedrepte și abuzive, profitând de puterea lor superioară — „el va stăpâni peste tine” (Geneza 3:16). Dumnezeu a prezis, de asemenea, că femeile aveau să dorească să uzurpe autoritatea legitimă a bărbatului, căutând să-i ia locul în ordinea relațională — „Dorința ta va fi după soțul tău” (Geneza 3:16).

Feminismul este concretizarea filosofică și socială a textului din Geneza 3:16 în lumea modernității noastre târzii. Deși valurile feminismului au încercat să identifice probleme reale, în special probleme ale dominației masculine păcătoase, ele nu au oferit soluții reale, deoarece feminismul nu respinge doar stăpânirea păcătoasă, ci propagă uzurparea păcătoasă. Oricine a văzut durerea, suferința și distrugerea provocate de bărbați neevlavioși care abuzează de puterea lor pentru a subjuga femeile este susceptibil la atracția feminismului. Dar problema dominației masculine păcătoase nu se găsește în urmărirea păcătoasă a uzurpării de către femei. Mai degrabă, respingerea ambelor manifestări păcătoase și rele înseamnă să îmbrățișăm ordinea bună și să ne bucurăm de roadele planului înțelept al lui Dumnezeu pentru bărbați și femei.

1. Pentru o demonstrație și o apărare mai aprofundate ale esențialismului de gen, vezi Michael Carlino și Kyle Claunch, „The Necessity of a Male Savior: A Dogmatic Account of Gender Essentialism”, Eikon 7, nr. 1 (2025): 90–99, articolul online.
2. Unii se vor întreba dacă Debora este o excepție de la acest tipar. Poate. Totuși, cazul Deborei nu este atât de clar pe cât presupun unii. În Judecătorii 3, despre fiecare dintre judecătorii numiți se spune explicit că a fost ridicat de Domnul ca judecător. În cazul Deborei (Judecătorii 4), însă, ni se spune doar că ea judeca Israelul în vremea aceea. Nu sugerez că Dumnezeu nu a folosit în mod providențial perioada în care Debora a fost judecător pentru a izbăvi Israelul. Doar subliniez că textul evită în mod vizibil să spună că Domnul a ridicat-o ca judecător. Mai mult, potrivit Deborei, Cuvântul Domnului îl îndruma pe Barac să conducă oștirile. În cele din urmă, perioada judecătorilor este o perioadă în care Israel nu funcționa ca societate așa cum ar fi trebuit, ceea ce accentuează faptul că perioada în care Debora a judecat Israelul ca femeie a fost într-adevăr o excepție.
3. Cuvântul ebraic pentru „fiară” (hayah) din Geneza 1:25 este același cuvânt tradus prin „viețuitoare” în Geneza 1:28, peste care bărbatul și femeia trebuie să stăpânească. Este și cuvântul folosit pentru a descrie șarpele în Geneza 3:1.
4. Înțeleg cuvintele „el va stăpâni peste tine” ca pe o descriere a subjugării nedrepte, deoarece, în contextul imediat, limbajul stăpânirii și al dominației este rezervat bărbatului și femeii împreună, în relația lor cu restul creației. Acel limbaj nu este folosit pentru a descrie relația lui Adam cu soția sa în contextul de dinaintea căderii. Astfel, nu consider că „stăpânirea” din Geneza 3:16 se referă la exercitarea corespunzătoare a rolului de cap, exemplificată în Geneza 2 și poruncită în Efeseni 5:22–31. Mai mult, consider că „dorința” femeii din Geneza 3:16 descrie doar dorința păcătoasă de a uzurpa conducerea bărbatului. Nu văd în aceste cuvinte o descriere a dorinței potrivite pe care o femeie o are pentru un bărbat. Pentru o interpretare alternativă a expresiei, care include descrierea păcătoasă pe care am identificat-o aici, dar și rânduirea corectă a relațiilor într-un context al răscumpărării, vezi articolul pătrunzător al lui Jason DeRouchie, „«Dorințele ei se vor ține după bărbatul ei»? Ce înseamnă Geneza 3:16 pentru căsătorie”, Desiring God, 18 iunie 2021, articolul online. Validitatea tezei eseului meu nu depinde de înțelegerea pasajului mai degrabă în felul pe care îl propun eu sau mai degrabă în felul pe care îl propune DeRouchie.
5. Convenția de la Seneca Falls a fost o convenție pentru drepturile femeilor organizată de Stanton și Lucretia Mott, o aboliționistă quaker pe care Stanton o cunoscuse când amândurora li se refuzase accesul la o conferință despre abolirea sclaviei, la Londra, doar pentru că erau femei.
6. Elizabeth Cady Stanton, „1848 Declaration of Sentiments”, Elizabeth Cady Stanton Trust, fără dată, documentul online.
7. Elizabeth Cady Stanton, Eighty Years and More: Reminiscences 1815 to 1897 (New York, 1898), 165.
8. Dacă dreptul egal al bărbaților și femeilor de a vota decurge din egalitatea sexelor în aceeași esență umană nu este chestiunea pe care doresc să o explorez.
9. Stanton, „1848 Declaration of Sentiments”.
10. Stanton, „1848 Declaration of Sentiments”.
11. Elizabeth Cady Stanton, „Prefață la partea a II-a”, în The Woman’s Bible, Part II: Comments on the Old and New Testaments from Joshua to Revelation, ed. Elizabeth Cady Stanton și alții (New York, 1898), 8.
12. Al doilea val al feminismului „propune ca femeile să găsească fericire și sens prin urmărirea autorității personale, a autonomiei și a libertății”. Mary Kassian, The Feminist Mistake: The Radical Impact of Feminism on Church and Culture (Crossway, 2005), 7.
13. Simone de Beauvoir, Al doilea sex, trad. Constance Borde și Sheila Mallovany-Chevallier (Vintage, 2011), 3.
14. Pentru de Beauvoir, relatările creației sunt mituri, nu istorie, inclusiv Geneza. În Occident, mitul creației din Geneza contribuie la definirea femeii ca alteritate în raport cu bărbatul. „Legenda Genezei”, spune ea, „a străbătut, prin creștinism, civilizația occidentală”. În această legendă, observă de Beauvoir, „Dumnezeu nu a creat-o spontan pentru ea însăși. […] A destinat-o bărbatului; i-a dat-o lui Adam pentru a-l salva de singurătate; soțul ei este originea și finalitatea ei”. De Beauvoir, Al doilea sex, 160–161.
15. Friedan descrie viața gospodinei obișnuite ca fiind caracterizată de „nemulțumire”, remarcând că ea „se lupta singură cu aceasta”, temându-se mereu să pună întrebarea: „Asta e tot?” Vezi Betty Friedan, The Feminine Mystique (W. W. Norton & Company, 1997), 57–58.
16. Daniel Horowitz, Betty Friedan and the Making of The Feminine Mystique: The American Left, the Cold War, and Modern Feminism (University of Massachusetts Press, 1998), 2.
17. Kassian, The Feminist Mistake, 26.
18. Kassian, The Feminist Mistake, 27.
19. De exemplu, însuși faptul că genul poate fi parodiat prin spectacole drag dovedește că genul este el însuși interpretarea unui rol și nu poate fi definit în mod adecvat în niciun alt fel.
20. Judith Butler, Genul – un măr al discordiei. Feminismul și subversiunea identității (Routledge, 1999), xi.
21. Judith Butler, Cui i-e frică de gen? (Farrar, Straus and Giroux, 2024), 17.
22. Alan Peterson observă: „Potrivit teoreticienilor queer, identitățile sunt întotdeauna multiple și există literalmente un număr infinit de moduri în care componentele identității se pot combina”. Alan Petersen, „Identitate”, în Encyclopedia of Feminist Theories, ed. Lorraine Code (Routledge, 2000). ↩
23. Vezi Kimberlé Crenshaw, „Demarginalizarea intersecției dintre rasă și sex: o critică feministă de culoare a doctrinei antidiscriminării, a teoriei feministe și a politicii antirasiste”, University of Chicago Legal Forum 1989, nr. 1 (1989): 139–167.
24. În 2025, Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane al SUA a raportat o creștere dramatică a procedurilor medicale de respingere a sexului, inclusiv a blocantelor hormonale și a intervențiilor chirurgicale. Vezi „Declarația secretarului Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane”, 18 decembrie 2025, documentul online.
25. În 2025, au avut loc dezbateri aprinse cu privire la adoptarea proiectului legislativ HB25-1312 din Colorado, care impunea prin lege recunoașterea genului, pronumelor și a altor indicatori identitari preferați de o persoană. Părinții, angajatorii și alte persoane care refuzau să recunoască asemenea preferințe de gen urmau să se confrunte cu sancțiuni legale.
26. În 2022, Reuters a relatat creșterea dramatică, începând cu 2021, a numărului de tineri care se identificau cu un gen diferit de sexul lor biologic. După o creștere constantă de la un an la altul între 2017 și 2020, numărul s-a mai mult decât dublat în 2021. Vezi Robin Respaut și Chad Terhune, „Cifre privind creșterea numărului de copii care solicită îngrijire de gen”, Reuters, 6 octombrie 2022, articolul online.
27. The Trevor Project este un centru de analiză pro-LGBTQ+ care monitorizează statisticile privind sănătatea mintală a tinerilor LGBTQ+. Acesta raportează că, potrivit datelor din 2024, 39% dintre tinerii LGBTQ+ se gândiseră să încerce să se sinucidă în ultimul an. Vezi sondajul din 2024.

Sursa originală: Feminism Goes Back To The Fall – https://www.desiringgod.org/articles/feminism-goes-back-to-the-fall#fnref1

Tradus cu permisiune – Translated with permission