Eșecul ascuns al multor lideri

Și-au cumpărat blugi deja rupți la genunchi. Ambasadorii marii cetăți au plecat în grabă ca să facă pace cu Iosua și cu oștirile sale care se apropiau. Dar, mai întâi, localnicii au relatat că îi văzuseră scotocind printre hainele din magazinul local de mâna a doua. Înfățișarea lor ponosită, de fațadă, slujea unui scop vital: supraviețuirea.

Gabaonul se afla chiar în calea cuceririlor lui Iosua. El, oamenii lui și Dumnezeul lor aveau să ajungă acolo în câteva zile. Când locuitorii Gabaonului au auzit ce le făcuse Dumnezeul lui Israel lui Faraon, Ierihonului și cetății Ai, au tremurat. Deși cetatea lor era „mai mare decât Ai”, se cutremurau. Cine putea birui un Israel care pedepsea prin urgii, prăbușea ziduri și înghițea cetăți, împreună cu Dumnezeul său nevăzut?

Ambasadorii lor zdrențăroși — înarmați cu saci uzați, sandale peticite, haine zdrențuite, burdufuri de vin rupte și cârpite și merinde „uscate și fărâmițate” (Iosua 9:4–5) (NTR) — au fost armata de salvare a Gabaonului. I-au ieșit înainte lui Iosua la Ghilgal, spunând cu o voce încordată: „Noi venim dintr-o țară depărtată, acum deci faceți legământ cu noi” (Iosua 9:6). Avea să le fie descoperită minciuna?

„Cine sunteți voi și de unde veniți?”, răspunde Iosua.

Ei își repetă înșelătoria și adaugă mai mult dramatism reprezentației lor:

„Pâinea aceasta era caldă când am luat-o de acasă, în ziua în care am pornit în călătorie către voi, dar acum iată că este uscată și fărâmițată.”

„Aceste burdufuri de vin au fost odată pline și noi, dar acum iată că sunt crăpate.”

„Iar îmbrăcămintea și sandalele ni s-au învechit mult din cauza călătoriei lungi.” (Iosua 9:12–13) (NTR)

Iosua se uită la pâine, la burdufuri, la sandale, la haine și hotărăște să încheie un legământ cu ei. Textul ne explică acea hotărâre: „Bărbații lui Israel au luat din merindele lor și n-au întrebat pe Domnul” (Iosua 9:14).

Eșecul liderilor buni

Iosua, fiul lui Nun, a fost un lider excelent. Dacă ai scrie o carte despre conducere, cu greu ai putea găsi un exemplu mai bun decât al lui.

Încă de la început, avea de încălțat niște sandale mari. Moise, păstorul care despărțise marea, mijlocitorul care urcase pe munte, profetul care dăduse Legea, zăcea acum mort. Milioane de ochi s-au îndreptat spre Iosua — ochii unui popor mult prea înclinat să se îngusteze într-o dezaprobare ucigătoare. Avea el să fie în stare să-i conducă în Țara Făgăduită? Aveau ei să se lase conduși în Țara Făgăduită?

În fața unor oștiri uriașe, a unor cetăți fortificate și a unor care de război ucigătoare, însărcinarea dată de Dumnezeu lui Iosua cerea putere și curaj — pe care însăși prezența Lui i le oferea, dacă Iosua avea să se încreadă în El. Iar Iosua a făcut-o. Își primejduia adesea viața și trupul, aventurându-se pe temeiul cuvântului lui Dumnezeu. În cele din urmă, cucerește Țara Făgăduită și o împarte poporului lui Dumnezeu.

Până acum, o singură posibilă pată îi umbrea palmaresul: o înfrângere timpurie la Ai. Deși acea înfrângere zdrobitoare ar fi putut păta reputația lui Iosua, pedeapsa a căzut pe bună dreptate asupra lacomului Acan. Dar acum, când încheie un legământ interzis cu dușmanii lui Israel, trebuie exprimată o rezervă cu privire la conducerea lui Iosua. Văzând înaintea lui grupul de ambasadori zdrențăroși, a tras concluzia rezonabilă că trebuie să fi străbătut o distanță mare. S-a încrezut în ceea ce vedea.

Nu făcuse această greșeală când cercetase țara împreună cu iscoadele. Nu tremurase în fața uriașilor. Dar aici și-a crezut ochii, s-a luat după cele auzite, s-a bizuit pe grupul său de căpetenii, care au procedat cu toții la fel — nu L-a întrebat pe Domnul. Chestiunea părea destul de simplă; se puteau descurca singuri. Aici, Iosua comite greșeala obișnuită în care cad, cu timpul, mulți lideri de succes: uită să-I ceară sfatul Dumnezeului său.

Lăudăroșia oamenilor de afaceri

Cât de ispititor este acest lucru pentru liderii creștini de astăzi?

Ai ținut predici, ai predat la școala duminicală sau ai scris articole în trecut, iar Domnul tău a fost alături de tine. Ai luat hotărâri pentru familie, pentru compania ta, pentru copiii tăi, iar Dumnezeu le-a binecuvântat. De data aceasta, nu pare să fie altfel decât atunci. Așa că, fără să te gândești prea mult la asta, treci pe pilot automat, te bizui pe înțelepciunea și puterea ta și uiți tot mai mult de rugăciune. Succesul este considerat de la sine înțeles, recunoștința scade, încrederea trufașă în sine crește.

Îmi imaginez că ceva asemănător li s-a întâmplat oamenilor de afaceri creștini din primul secol. Iacov îi înfruntă astfel:

Ascultați, acum, voi care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga” și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.” Pe când acum vă făliți cu lăudăroșiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea. (Iacov 4:13–16)

Îmi imaginez că acești directori generali din biserica primară s-au încrezut la început în Domnul lor. Nu considerau succesul demersurilor financiare de la sine înțeles, ci se rugau cu smerenie: „Doamne, pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Dar bunurile au început să se adune. Averea lor netă a căpătat aripi de vultur. Profitul constant părea „mersul firesc al lucrurilor”, rezultatul investițiilor chibzuite și al muncii asidue. Curând, gurile lor au dat în vileag lăudăroșia rea a inimilor lor cu privire la viitoarele lor isprăvi. Priveau un Gabaon al câștigului financiar, îmbrăcat elegant, și au uitat și ei să-I ceară sfatul Domnului lor și să-I afle voia, ca și cum numai voia lor ar fi contat.

Ca și mai înainte

O, câtă vreme poate crește neobservată această mândrie lipsită de rugăciune! Puțini se așază și hotărăsc să nu-I ceară sfatul lui Christos; nimeni nu-și baricadează ușa odăiței de rugăciune. Pur și simplu devin prea ocupați; nevoia pe care o resimt nu-i mai împinge să treacă pragul. Încep să se descurce singuri.

Charles Spurgeon cunoștea tentația de a neglija rugăciunea — și cât de devastatoare putea fi pentru o adunare lipsa rugăciunii din viața păstorului. El îi avertizează pe studenții săi de la seminar:

Când sufletul tău slăbește, ascultătorii tăi, fără să știe cum sau de ce, vor descoperi că rugăciunile tale publice au prea puțină savoare pentru ei; îți vor simți uscăciunea, poate înainte ca tu însuți s-o observi. Apoi, predicile tale îți vor trăda declinul. Poți rosti cuvinte la fel de bine alese și fraze la fel de potrivit alcătuite ca odinioară; dar se va simți o pierdere a puterii spirituale. (Sfaturi pentru predicatori)

Liderii creștini buni, mai ales păstorii, vor tremura la gândul unei asemenea stări spirituale ca a lui Samson. După trădarea barbară a Dalilei, el s-a trezit din somn, spunându-și: „Voi face ca și mai înainte și mă voi scutura” (Judecători 16:20). Fără să știe, a ieșit singur.

Cât de regretabile sunt acele fapte săvârșite fără rugăciune și acele perioade fără cereri adresate lui Dumnezeu? Pornim ca mai înainte, așteptându-ne ca Dumnezeu să fie cu noi ca mai înainte, fără să știm că Și-a retras ajutorul, binecuvântarea. Ispita ne biruie; rămânem cu pâinea uscată și fărâmițată a neascultării noastre. Dumnezeu ne poate lăsa să facem câțiva pași pe cont propriu și să întocmim un tratat sau altul. Nu trece mult și ne avântăm înainte cu propria înțelepciune și energie, făcându-ne rău nouă înșine și altora. Dumnezeu dă mai mult har, dar, așa cum poate mărturisi orice păstor, tăieturile și vânătăile tot dor.

Cu ochii îndreptați spre Tine

Iosua și bătrânii lui Israel s-au încrezut în ochii lor, uitând să privească spre Dumnezeu în rugăciune pentru a primi ajutor în privința lucrurilor pe care ochii lor nu le puteau vedea. Vom învăța de la ei? Vom trăi și vom sluji privind spre Tatăl nostru chiar și în chestiuni aparent mărunte?

Încercările grele ne trezesc adesea cu o palmă. Iosafat, strâmtorat de dușmani însetați de sânge, nu putea decât să se roage: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine” (2 Cronici 20:12). Împrejurările extreme ne lasă puterile în țărână, acordându-ne inima pentru rugăciune. Dar câți dintre noi se roagă astfel pentru sarcinile repetitive, aparent obișnuite, pe care le presupun viața creștină și conducerea? „Doamne, ochii noștri sunt îndreptați spre Tine” — chiar dacă am predicat, am dat învățătură, ne-am rugat și am condus cu succes de multe ori înainte.

Mai presus de Iosafat Se afla Isus. Dacă cineva ar fi putut judeca după ceea ce vedea, dacă cineva ar fi putut să se avânte ca mai înainte, dacă cineva ar fi putut spune: „La anul mă voi duce în cutare cetate”, Acela era Dumnezeu-Omul.

Totuși, urmărește privirea Fiului în toată minunăția și taina ei: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai” (Ioan 5:19). Când Isus Își alegea ucenicii, sau stătea întins la masă, sau le răspundea cărturarilor, sau dădea învățătură în sinagogă, sau ieșea dintr-o cetate, sau Se oprea pe drum — ochii Lui nu se abăteau niciodată de la Tatăl Său. Faptele Lui urmau ritmul în care cerea în mod conștient sfat de sus. Îl întreba pe Tatăl Său la fiecare pas — mai ales la pașii însângerați care urcau dealul Golgotei. Nu era doar hotărârea unei clipe, ci direcția urmată de bunăvoie de-a lungul unei vieți: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”

Ți-ai dori să trăiești altfel decât „privind la Isus” în toate lucrurile, mari și aparent mici? Nu-I vei aduce oare cu bucurie, fără întârziere și neîncetat fiecare cerere? Cu simplitate de copii, nu vom alerga oare la El cu fiecare cerere măruntă, fie și ca pretext pentru a merge la El? Tronul plin de har al lui Isus, de unde vine ajutorul, este la fel de aproape ca un singur gând îndreptat spre Dumnezeu, un genunchi plecat, o privire disperată.

Moartea Lui ne-a asigurat acest măreț privilegiu. Împăratul nostru iubitor zâmbește, ne cheamă aproape ca să ne ofere părtășie și sfat. Lideri evlavioși, mergeți la El tot mai des, cu bucurie, cu fiecare cerere, oricât de mare sau de mică ar fi.

Sursa originală: The Secret Failure of Many Leaders – https://www.desiringgod.org/articles/the-secret-failure-of-many-leaders

Tradus cu permisiune – Translated with permission