Mâine ar putea fi prea târziu

Mărturiile celor pentru care nu se mai poate face nimic

„Pur și simplu n-am mai apucat s-o fac.”

Acesta trebuie să fie unul dintre cele mai cumplite gânduri ale celor chinuiți în iad care au auzit Evanghelia în timpul vieții. Trecuseră de câteva ori pragul bisericii. Poate chiar recunoscuseră că erau păcătoși. Erau deschiși să fie mântuiți — chiar erau — și chiar plănuiau să se ocupe de asta, la un moment dat. Își doreau să scape de soarta păcătosului și să se numere printre cei binecuvântați, mulți ca nisipul mării; pur și simplu n-au mai apucat s-o facă. Curând — mereu foarte curând — aveau, în sfârșit, să se pocăiască de păcatele lor și să-L urmeze pe Christos. Dar săgeata morții n-a așteptat.

Charles Spurgeon, predicând din 2 Corinteni 6:2 (KJV) — „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” — îi zugrăvește cu o pensulă tremurătoare.

Marele rău al celor mai mulți oameni este că amână. Nu că s-ar hotărî să fie osândiți, ci se hotărăsc să fie mântuiți mâine. Nu că L-ar respinge pe Christos pentru totdeauna, ci Îl resping pe Christos astăzi; și, într-adevăr, totuna ar fi să-L respingă pentru totdeauna sau să continue neîncetat să-L respingă „acum”.

Acestor suflete nenorocite le-a scăpat ceea ce le scapă astăzi atât de multora din țara celor vii: Christos este un Mântuitor care cere un răspuns grabnic și salvează de la o pieire iminentă. Auziseră Evanghelia, dar nu o cunoscuseră niciodată ca pe o Evanghelie care trebuie luată în serios, o Evanghelie despre care nu li se făgăduise că le va fi oferită din nou. Nu înțeleseseră niciodată, până când a fost cu totul prea târziu, că se zbenguiau prin viață pe o funie întinsă între două piscuri de munte, deasupra unui lac de foc învolburat.

Le era oare câtuși de puțin teamă acestor oameni? Nu. Deși în orice clipă, din aproape orice motiv, se puteau prăbuși într-o pieire deplină, deși o adiere îi putea doborî spre osânda lor, deși un singur pas greșit îi putea pierde, deși o singură secundă îi putea azvârli de acolo pentru totdeauna, ei derulau pagini pe ecran, râdeau, sporovăiau și luau hotărâri șovăielnice pentru mâine, ca și cum moartea nu i-ar fi putut găsi niciodată, iar iadul nu i-ar fi putut ajunge astăzi.

Deși Însuși Fiul lui Dumnezeu le era oferit, deși El coborâse în adâncurile de sub ei ca să-i salveze, deși i-ar fi mântuit, tot nu voiau să fie mântuiți — cel puțin nu încă. Acești ascultători zăboveau, șovăiau, lăsau ziua mântuirii să treacă luni și ani la rând. „Mergeți voi înainte”, spuneau ei. „Voi veni și eu curând”, promiteau. Dar moartea i-a prins înainte ca ei să se alipească de Christos. Acum nu era niciodată momentul potrivit. Mântuirea era mereu la fel de aproape și totuși la fel de departe ca ziua de mâine.

Au amânat să-L urmeze pe Christos, și-au neglijat sufletele și astfel au căzut într-o osândă fără milă sau alinare.

Mărturii de jos

Cine ar face așa ceva?

Cine s-ar arunca, din lenevie, într-un lac de foc, osândindu-se să plângă și să scrâșnească din dinți în vecii vecilor, doar pentru că nu a acordat niciodată întâietate propriului suflet și nici nu a primit darul fără plată al vieții veșnice prin credința în Isus Christos? Cine sunt acești leneși spirituali care mor de foame fiindcă, deși ating farfuria din când în când, nu duc niciodată Pâinea Vieții la buze și nu mănâncă? Au nume diferite și scuze diferite, dar același sfârșit.

Să cercetăm câteva asemenea personaje pe care le găsim în Scriptură și să încercăm să le auzim mărturiile înălțându-se de dincolo.

Domnul Își-Alege-Moartea (1496–1523)

Ascultați, acum, voi care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga” și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere. (Iacov 4:13–14)

Știam că, în cele din urmă, voi muri, dar momentul când aveam să mor părea întotdeauna îndepărtat. Mă gândeam serios la prima viață, niciodată prea mult la cea următoare. Fiind dintotdeauna deschis față de religie, mi-am făgăduit mie însumi și familiei mele creștine că îi voi rezerva timp în anii ce aveau să vină — când ritmul vieții avea să încetinească, când aveam să simt confort la mijlocul vieții, când n-aveam să mai fiu ocupat cu alte lucruri. Mă așteptam pe deplin să trăiesc suficient de mult ca să vină și vremea aceea.

Cu planuri mărețe, cu o agendă plină și cu așteptarea de a vedea multe alte zile de mâine — am murit. Întunericul m-a înghițit, viața m-a părăsit și, înainte să pot măcar gândi mor, mă dusesem. Plecasem de acolo. Ajunsesem aici. De unde nu voi mai pleca niciodată.

Lordul Bou-și-Ogor (1842–1925)

Un om a dat o cină mare și a poftit pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiți: „Veniți, căci iată că toate sunt gata.” Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi i-a zis: „Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierți.” Un altul a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.” (Luca 14:16–19)

În viața aceea, eram un om de afaceri de succes, care nu rata niciodată o ocazie de a investi, deși ratasem destule ocazii de a face binefaceri.

După moartea prematură a unui tânăr, au început să mă neliniștească gândurile despre locul în care s-ar putea afla acel suflet tânăr. Îmi amintesc că am vizitat o biserică o dată sau de două ori și chiar îmi amintesc că am plâns când am auzit despre Mântuitorul care a murit ca să-mi ofere viață. Dar, chiar în pragul unei cercetări mai amănunțite, o călătorie urgentă de afaceri m-a purtat departe, înainte să accept oferta despre care auzisem. Marea afacere a acestei lumi îmi cucerise inima; marea afacere a sufletului meu o tot amânam.

Am murit cu o mare avere și cu multe pământuri — un preț jalnic pentru un suflet.

Domnul Proaspăt-Căsătorit (1939–2005)

Un altul a zis: „Tocmai acum m-am însurat și de aceea nu pot veni.” (Luca 14:20)

Îmi amintesc că, înainte să mă căsătoresc, m-am gândit, pentru foarte puțin timp, la afirmațiile lui Isus Christos. Am avut mereu de gând să revin asupra lor. Născut în afara zidurilor unui cămin de credincioși, nu mă lăsam influențat de afirmațiile religiei. În cea mai mare parte, eram mulțumit să-mi urmez propria cale și încercam să fiu bun cu cei care erau buni cu mine.

Totuși, prietenul meu James era diferit. Nu puteam nega asta. Spunea că acest lucru se datora faptului că era un urmaș al lui Isus. Ceva la omul acesta mă intriga. M-a invitat să studiem Biblia împreună și m-am trezit mișcat de Isus din Evanghelia după Ioan. Era înțelept, îndrăzneț și convingător. Dar cam pe atunci am cunoscut-o pe Claire. Mi-a spus limpede de la început: nu era interesată de religie. Odată cu căsătoria și copiii, Isus a fost lăsat deoparte.

După o viață lungă împreună, pe care atunci o socoteam fericită, am murit amândoi, îndrăgostiți fără speranță.

Doamna Niciodată-Convinsă (1955–1999)

Sunt printre ei unii care se vâră prin case și momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate și frământate de felurite pofte, care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului. (2 Timotei 3:6–7)

Am murit în plin studiu.

Am stat în pragul vieții veșnice, dar nu l-am trecut niciodată; am trăit la hotarul țării făgăduite, dar n-am intrat niciodată în ea. Toți pot mărturisi că Biblia m-a fascinat în ultimul deceniu al vieții mele.

Aveam un trecut; toată lumea îl cunoștea. Păcatele mă chinuiau, mă împovărau, așa că am căutat să-mi abat gândurile în nesfârșitele pagini ale nesfârșitelor cărți. Nu știu. Poate că asta avea ceva de-a face cu motivul pentru care mă frământau mereu întrebările și curiozitățile, dar niciodată hotărârile și credința. În ceea ce mă privea, presupuneam că a căuta adevărul însemna a fi aproape de a-l avea. Mai aproape era expresia mea; mă apropiam de Isus asemenea unei asimptote — mereu mai aproape, fără să ajung vreodată.

În schimb, am ajuns aici.

Dommnul Își-Îngroapă-Morții (1863–1915)

Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.” „Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „și lasă morții să-și îngroape morții.” (Matei 8:21–22)

Pun pariu că puțini oameni au umblat pe pământ cu o ținută mai dreaptă. Mă mândream că eram însăși definiția omului tradițional — ca la carte, respectuos. Manierele mele erau ireproșabile; purtarea mea era bine rânduită și cumpătată așa cum se cuvenea.

Am avut nefericirea să-mi îngrop atât mama, cât și tatăl pe când eram încă tânăr. Pe tatăl meu îl prețuiam cel mai mult. Încă mai pot vedea cum chipul lui, odinioară ca de leu, se ofilea încet, dispărând din această lume. Ultimele cuvinte de pe buzele lui îmi vorbeau despre dragostea lui pentru Dumnezeu și mă implorau să-L urmez pe Christos.

Începusem să cercetez împreună cu el învățăturile creștinismului înainte să moară. Aveam de gând să revin la ele, dar, vai, mama s-a îmbolnăvit cam în aceeași perioadă în care el s-a stins. După ce m-am îngrijit de ei, copilul meu s-a născut cu dizabilități, iar soția mea s-a cufundat în depresie. L-aș fi urmat pe Isus, dar treburile familiei îmi acaparau atenția.

Eram un om moral, un om de familie și un fiu cât se poate de devotat. Iar acum…

Mâine poate fi prea târziu

Asemenea mărturii tulburătoare nu au sfârșit. Gândiți-vă: acești bărbați și aceste femei nu erau câtuși de puțin conștienți că viețile lor erau ținute deasupra unui coșmar fără sfârșit numai de bunătatea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu — Dumnezeul pe care continuau să-L ignore și să-L ofenseze. El li-L oferea pe Fiul Său zi de zi; ei refuzau să-L primească pe acel Fiu în fiecare astăzi. Răbdarea lui Dumnezeu era menită să-i conducă la pocăință, nu să-i îndepărteze de ea.

Cititorule, pocăiește-te și crede acum. Strigă către Dumnezeu după îndurare. Imploră-L să te nască din nou. Nu-I da răgaz până nu răspunde. El va răspunde. Nu mai întârzia, nu mai neglija, nu mai amâna. Christos este un Mântuitor care cere un răspuns grabnic, gata să te salveze de la o pieire iminentă. Evanghelia Lui este o ofertă făcută cu toată seriozitatea — dar are un termen de expirare. Astăzi este ziua mântuirii. Nu ți s-a făgăduit nicio alta.

Sursa originală: Tomorrow May Be Too Late – https://www.desiringgod.org/articles/tomorrow-may-be-too-late

Tradus cu permisiune – Translated with permission