Nu mai tot aștepta sau căuta semne
Transcriere audio
Ne petrecem cei mai buni ani, cele mai bune decenii, la muncă. Și, având în vedere cât din viață investim, ne dorim cu disperare să credem că tot acel efort, toată acea trudă zilnică, contează în cele din urmă. Dar, în taină, cei mai mulți dintre noi ne întrebăm: „Îmi irosesc viața? Munca pe care o fac este cu adevărat ceea ce a vrut Dumnezeu? Poate că există ceva mai bun pentru mine. Doamne, trimite-mi un semn ca să știu ce să fac!” Astăzi, la Ask Pastor John: nu mai aștepta un semn.
În timp ce citim împreună Romani 12 în cadrul lecturii noastre biblice, Sarah, care locuiește în Atlanta, ne scrie cu această întrebare despre misiune: „Bună, pastor John! Am 25 de ani și mă frământă toată chestiunea aceasta a misiunii și a chemării. Unii oameni din biserica mea insistă să adopt ideea că, dacă nu ai deloc în plan să devii misionar, ar trebui să ai o chemare clară de a rămâne în America. Nu mi se pare în regulă. Cred că asta răstoarnă tiparul obișnuit al chemării. Adică nu vedem, de obicei, că Dumnezeu îi cheamă în mod specific pe oameni la anumite slujiri, în loc să presupunem că toți ar trebui să le îndeplinească din oficiu? Așadar, cum răspundem la aceasta pe baza Bibliei?” Iată ce a spus pastor John la o întrebare asemănătoare, în 2015.
Acum două zile, un student m-a întrebat dacă sunt de acord cu afirmația lui Hudson Taylor că nimeni nu are nevoie de o chemare ca să plece în misiune, ci doar de una ca să rămână. Toți ar trebui să plănuiască să meargă la popoarele neatinse de Evanghelie, iar apoi Dumnezeu poate să-i oprească și să-i cheme să rămână. I-am spus studentului: „Nu sunt de acord cu asta. Nu cred că acesta este tiparul biblic. S-ar putea să aibă anumite merite din perspectiva compasiunii și a proporției și ar trebui să ținem seama de ele, dar nu pot susține această idee pe baza Bibliei.”
În mod obișnuit, Dumnezeu Își chema profeții, nu invers. Și Dumnezeu nu spune că toți bărbații ar trebui să plănuiască să devină păstori, dacă nu sunt chemați să fie păstori sau prezbiteri. Dimpotrivă, El stabilește modalități de evaluare și presupune că relativ puțini — doar câți sunt necesari — vor fi conduși spre slujba de păstor, învățător, prezbiter sau îngrijitor al turmei. Pavel le scrie romanilor ca să le ceară sprijinul pentru misiunea sa în Spania. Și nu spune niciun cuvânt despre faptul că cineva din Roma ar merge cu el (Romani 15:23–24). Iar toate epistolele Noului Testament sunt scrise pornind de la presupunerea explicită (sau implicită) că oamenii rămân chiar acolo unde sunt, sare și lumină în ocupațiile lor de atunci, așa cum a spus Pavel în 1 Corinteni 7:20: „Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat.” Așadar, aceasta este întrebarea potrivită. Acesta era punctul meu de vedere. Glenn pune întrebarea potrivită.
Nu vă conformați, ci fiți înnoiți
Să începem cu Romani 12:2: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” Discernerea voii lui Dumnezeu presupune o minte înnoită. Pornesc de la presupunerea că voia lui Dumnezeu de aici nu se referă la poruncile Scripturii, pentru citirea și cunoașterea cărora nu ai nevoie de o minte înnoită, cum este „Să nu ucizi” (Exodul 20:13). Nu ai nevoie de o minte înnoită ca să știi că acest lucru este împotriva voii lui Dumnezeu. Presupun că Pavel vorbește în Romani 12:2 despre următorul lucru: cum conlucrează învățăturile biblice și toți ceilalți factori relevanți pentru a da vieții mele o direcție pe care Dumnezeu o aprobă și o va binecuvânta?
Aceasta ne duce la al doilea lucru: înnoirea vine în principal prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. Așadar, când spune „Fiți înnoiți în mintea voastră”, cred că vrea să spună: „Îmbibă-ți mintea, las-o să se marineze, satureaz-o cu Cuvântul lui Dumnezeu.” Cuvântul lui Dumnezeu modelează mintea creștină, în timp ce ne rugăm, ne rugăm, ne rugăm: „O, Dumnezeule, modelează-mă; o, Dumnezeule, fă-mă așa cum vrei; o, Dumnezeule, fă-mă să mă conformez acestui Cuvânt în adâncul ființei mele.”
Șapte moduri de a discerne
Pornind de la această minte înnoită și de la această experiență a rugăciunii, mintea, pentru a discerne o chemare la misiune, ia în serios șapte lucruri.
1. Înzestrarea spirituală
Mintea înnoită ia în serios darurile tale spirituale. Care sunt ele? Dumnezeu nu te cheamă să faci ceva pentru care nu ți-a dat daruri. Care este înzestrarea ta? Și cred că înzestrarea pe care Pavel și Petru o au în vedere este rezumată în 1 Petru 4:10: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” Asta sunt darurile: harul felurit întrupat în personalități umane, pe care îl administrăm spre binele altora. Știi în ce fel te înzestrează Dumnezeu astfel?
2. O inimă pentru nevoi
Mintea înnoită ia în serios nevoile pe care le vezi în lume și pe cele care te mișcă cel mai profund. Mă întreb dacă ne-am gândit destul la implicațiile celor spuse de Pavel în Romani 12:6–8, când vorbește despre daruri. El spune: „Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie” (Romani 12:8).
Fiecare creștin ar trebui să-i îmbărbăteze pe alții, fiecare creștin ar trebui să fie generos și fiecare creștin ar trebui să arate milă. Și totuși, Pavel tratează aceste trei lucruri ca daruri. Mi se pare că aceasta ar însemna că unii oameni ar cerceta un grup de nevoi din lume — un grup de oameni, o situație de criză — și acelei persoane i-ar fi dăruită de Dumnezeu o compasiune, o milă sau o generozitate cu totul deosebită ori o înclinație de a dărui, iar aceasta ar constitui o parte foarte importantă a chemării ei.
Așadar, ia în serios nu doar nevoile obiective, reale, pe care le vezi în lume, în rătăcirea și suferința oamenilor, ci și felul în care te afectează aceste nevoi. Cum te afectează? Apoi cercetează acest lucru în legătură cu Romani 12:8, unde cel care face milostenie trebuie s-o facă cu bucurie, ca și cum Dumnezeu le-ar da unora o milă deosebită și unora o compasiune deosebită pentru misiune.
3. Abilități practice
Mintea înnoită își ia în serios abilitățile. Și aici nu mă gândesc în primul rând la darurile spirituale — deși se pot suprapune —, ci la abilități practice pe care Dumnezeu le poate folosi într-un mod special într-un anumit context: în domeniul finanțelor, al tâmplăriei sau al organizării, ori zeci de alte abilități care pot înflori într-un mod deosebit de folositor pe câmpul de misiune.
4. Interes crescând
Mintea înnoită ia în serios interesul și conștientizarea care revin și cresc în legătură cu un loc sau un popor. Când Dumnezeu îndrumă pe cineva spre misiune, îi dă, de obicei, un interes și o conștientizare a unei nevoi spre care îl conduce, care revin și cresc — nu doar o scânteie de moment. Așadar, întrebarea mea pentru oameni este aceasta: despre ce citiți? Ce cercetați? La ce reveniți? Ce anume vă atrage din nou și din nou, când vă gândiți la nevoile lumii?
5. Dorința de a face misiune
Mintea înnoită ia în serios dorința tot mai mare a inimii pentru lucrarea misionară. 1 Timotei 3:1 spune că prezbiterii trebuie să râvnească la această slujire și să și-o dorească. Iar eu văd în aceasta un principiu pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne atrage în lucrarea Sa. Ți se pare de dorit această lucrare? Îți crește dorința? Ajunge ea de nestăvilit? Asta mi s-a întâmplat mie la 14 octombrie 1979, când mă frământam dacă să rămân profesor la un colegiu sau să devin păstor. Și tot ce am putut spune a fost că, pe la miezul nopții, dorința a devenit de nestăvilit, după ani în care se plămădise.
6. Confirmarea bisericii locale
Mintea înnoită ia în serios aprobarea și confirmarea bisericii locale. Este esențial să faci parte dintr-o biserică locală. Acesta este modul normal de a fi creștin. Experiența într-o biserică locală este singura cale pe care o cunosc prin care cineva poate merge pe câmpul de misiune știind ce să facă odată ajuns acolo, fiindcă vrem să ia ființă biserici, astfel încât credincioșii să poată fi ucenicizați acolo. O parte din experiența bisericii locale este să ne confirme darurile, să ne confirme dorințele, să ne confirme abilitățile și să ne confirme compasiunea. Fără această confirmare, vom tinde să devenim oameni izolați, care pot înțelege foarte ușor greșit călăuzirea lui Dumnezeu.
7. Dorința după slava lui Dumnezeu
Iar ultimul lucru pe care l-aș spune este că mintea înnoită vrea să-L slăvească pe Dumnezeu mai presus de orice. Vrem să vedem slava lui Dumnezeu sărbătorită în lume.
Așadar, în toate aceste lucruri, urmărim noi slava lui Dumnezeu? Vedem lucrul spre care suntem călăuziți drept ceea ce Îl va slăvi cel mai mult pe Dumnezeu? Cufundă-te în Cuvânt, roagă-te neîncetat, ia în serios acești șapte factori, iar rezultatul, cred eu, va fi că, în cele din urmă, vei ști.
Sursa originală: Stop Waiting For A Sign – https://www.desiringgod.org/interviews/stop-waiting-for-a-sign
Tradus cu permisiune – Translated with permission