Păstorirea copiilor care trec prin pierderea unei persoane dragi
Timp de săptămâni, cei doi copii ai noștri au exersat recitarea versetelor pentru Ziua Proclamării din cadrul National Bible Bee. Când, în cele din urmă, au urcat pe scenă, cu mâinile tremurând și părând atât de mici sub tavanul înalt, pasajele rostite de glasurile lor ne-a mișcat și ne-a făcut să aplaudăm și să aducem mulțumiri. Însă, pe măsură ce aplauzele se stingeau, fiul nostru de 11 ani, Jack, ne-a surprins urcând pe scenă a doua oară.
„Vreau să împărtășesc un verset pe care îl găsesc foarte mângâietor”, a spus el. „Îl citeam adesea când un prieten de-al nostru era pe moarte.” Apoi a recitat din memorie 2 Corinteni 4:16–18:
De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
Soțul meu și cu mine ne-am privit unul pe altul cu uimire. Nu exersaserăm aceste versete cu Jack. Le citiserăm însă în timpul închinării în familie, pe când un prieten drag de-al nostru era pe moarte, în îngrijire paliativă, iar prin bunătatea lui Dumnezeu, Jack le păstrase în inima lui. Dumnezeu lucrase printr-un moment de durere sufletească din familia noastră pentru a întări credința fiului nostru și, făcând aceasta, ne-a amintit tuturor de harul Său în mijlocul pierderii.
Călăuzirea copiilor prin vale
Când moare cineva drag și durerea ne înghite, ne poate fi greu să discernem cum să ne călăuzim copiii. Inimile lor sunt atât de sensibile, ne gândim. Nu-i vor răni realitățile dure ale morții? Ne întrebăm dacă ar trebui să ne înăbușim propria durere ca să nu-i tulburăm. Cât ar trebui să spunem? Cât ar trebui să ascundem?
Ca medic chirurg specializat în traumatologie, acum la pensie, am stat neobișnuit de des alături de prieteni și persoane dragi aflate pe moarte. Faptul că am trecut prin aceste experiențe în timp ce îmi creșteam copiii a scos în evidență nevoia de discernământ și sensibilitate în asemenea chestiuni delicate. Inimile copiilor se pot frânge ușor, iar noi trebuie să le tratăm cu blândețe. Trebuie să urmăm îndrumarea Domnului nostru de a nu frânge o trestie ruptă și de a nu stinge un fitil care fumegă (Isaia 42:3; Matei 12:20).
Și totuși, deși instinctul nostru firesc de părinți este să ne ferim copiii de durere, păstorirea înseamnă rareori să-i izolăm. Copiii noștri se vor confrunta cu moartea la un moment dat în viața lor. Timpul petrecut cu noi acasă ne oferă o ocazie prețioasă de a le da un cadru creștin de înțelegere a morții și de a le oferi un model de răspuns care pune accentul pe speranța noastră în Christos. Dumnezeu poate lucra prin moarte și durere pentru a-i apropia de El pe cei pe care îi iubește (Psalmul 34:18; Romani 8:28) — chiar și cele mai mici suflete încredințate grijii noastre.
Cum străbatem valea întunecoasă împreună cu copiii noștri? Cum le ridicăm privirile spre lucrurile nevăzute și veșnice? De nenumărate ori, am văzut harul și mila lui Dumnezeu lucrând în viețile copiilor mei în perioadele de pierdere. Pornind de la aceste experiențe, ofer cu smerenie următoarele cinci sugestii, pentru a vă călăuzi în timp ce păstoriți copii care trec printr-o pierdere.
1. Creați spațiu pentru discuții.
Jack avea patru ani când prietenul nostru David a intrat în îngrijire paliativă și, într-o seară, înainte de culcare, mi-am dat seama că gândurile îl tulburau. Când l-am întrebat, a vrut să știe cum ajunsese David să aibă emfizem și de ce murim. Apoi ne-a cerut să-l vedem pe David în fiecare zi până la moartea lui — ceea ce am și făcut.
Între timp, după înmormântarea prietenei noastre Carolyn, fiica noastră de nouă ani, Christie, părea neobișnuit de tăcută. După ce am încurajat-o cu blândețe să vorbească, a mărturisit că faptul că stătuse în cimitir în timpul înhumării o speriase. Am avut apoi o discuție lungă despre felul în care cultura populară prezintă în mod fals cimitirele ca locuri ale groazei și am subliniat adevărul: Carolyn era cu Isus, iar pe pământ rămăsese doar trupul ei.
După cum arată aceste întâmplări, copiii se luptă cu întrebări mari și cu sentimente și mai mari. După moartea unei persoane dragi, s-ar putea să nu-și exprime imediat gândurile care îi tulbură, dar tăcerea lor nu înseamnă că nu se luptă cu ele. Pentru a vă iubi cât mai bine copiii în momentele de pierdere, creați spațiu în care să vorbească cu voi și să-și împărtășească temerile, durerile și îngrijorările. Întrebați-i cum se simt înainte de culcare. Opriți-vă puțin în timpul închinării în familie. Mai presus de toate, invitați-i să vorbească cu voi și să pună întrebări. Dați-le voie să-și exploreze gândurile și sentimentele complexe împreună cu voi. Asigurați-i că nicio întrebare nu este rușinoasă și că îngrijorările lor nu vă vor adânci durerea. Creați ocazii pentru un dialog deschis într-un cadru plin de dragoste.
2. Prezentați doliul ca pe un timp firesc pentru plâns.
Ca părinți, ne grăbim să ne mângâiem copiii de îndată ce încep să curgă lacrimile. Având în vedere această tendință, când copiii ne văd pe noi plângând, pot simți același impuls și se pot tulbura când lacrimile noastre nu se opresc.
În loc să vă înăbușiți lacrimile sau să vă lăsați copiii singuri să-și gestioneze emoțiile, călăuziți-i prin procesul doliului. Ajutați-i să înțeleagă că durerea și plânsul sunt reacții firești, date de Dumnezeu, la moartea unei persoane dragi. Pentru a vă întipări mai bine cuvintele în mintea lor, legați-le de cuvintele lui Dumnezeu. Discutați despre faptul că „plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui” (Eclesiastul 3:4). Amintiți-vă împreună cum Iov și-a sfâșiat hainele și a căzut la pământ de durere când i-au murit copiii (Iov 1:20), cum David a plâns pentru Absalom (2 Samuel 19:4) și cum chiar și Isus a plâns când a murit Lazăr (Ioan 11:35).
Validați sentimentele copiilor voștri în timp ce trec prin doliu. Mai ales când sunt mici, copiii s-ar putea să nu simtă durere la pierderea unei persoane dragi și să se îngrijoreze că reacția lor este cumva greșită când toți ceilalți sunt triști. Fiți alături de copiii voștri și ajutați-i să înțeleagă că doliul este complex. Se intensifică și se domolește, îi afectează pe oameni în mod diferit și stârnește emoții care pot varia foarte mult. Arătați că sunt firești confuzia, durerea și sentimentele încurcate — pe toate acestea le vedem în psalmii de plângere (cum ar fi Psalmii 22, 77 și 130), în timp ce credincioșii se luptă cu durerea lor.
3. Prezentați moartea ca pe o consecință a căderii.
Indiferent de vârsta persoanei care meditează la ele, întrebările despre moarte ating miezul stării noastre de ființe căzute. Boala ne chinuie pentru că păcatul pătează întreaga creație a lui Dumnezeu (Geneza 3:17–19). Moartea este plata păcatului nostru și vine peste toți (Romani 5:12; Romani 6:23). Este sumbră, întunecată și dureroasă pentru că reflectă o denaturare a planului inițial al lui Dumnezeu (Geneza 2:9).
Faptul că vorbim deschis despre moarte ca despre o consecință necesară a căderii îi ajută pe copii să facă față atunci când aceasta lovește în propriul lor cerc de apropiați. Ei învață că moartea face parte din viața în această lume căzută, că este ceva ce trebuie acceptat, nu ceva de care să se teamă. Cel mai important este că, atunci când le explicăm copiilor noștri moartea în contextul căderii, îi putem îndrepta spre Christos. Problema păcatului are o soluție. Deocamdată gemem, dar Christos a făcut ca moartea să fie înghițită de biruință (1 Corinteni 15:55–57).
4. Oferiți un model de încredere în Dumnezeu.
Când este posibil, gândiți-vă împreună cu copiii voștri la suveranitatea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu în fața morții. Arătați prin exemplul vostru că vă încredeți în El chiar și atunci când nu înțelegeți. Sprijiniți-vă pe adevărul că drumurile Lui sunt mai bune decât drumurile noastre (Isaia 55:9).
Psalmul 23 este un pasaj excelent de citit împreună. Deși cu toții vom umbla prin valea umbrei morții, nu trebuie să ne temem, pentru că Dumnezeu va fi cu noi (Psalmul 23:4). În altă parte, El a promis că nu ne va lăsa și nu ne va părăsi niciodată (Deuteronomul 31:8). Zilele noastre sunt în mâinile Lui (Psalmul 31:15). Cuvântul Său ne asigură că nimic — nici măcar moartea! — nu ne poate despărți de dragostea Lui pentru noi în Christos Isus (Romani 8:38–39).
5. Îndreptați atenția spre speranța noastră în Christos.
Pentru credincios, jertfa și învierea lui Isus au transformat moartea din ultimul vrăjmaș (1 Corinteni 15:26) în calea spre casa noastră cerească. „Eu sunt Învierea și Viața”, i-a spus Isus Martei. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată” (Ioan 11:25–26). Deși cu toții ne trecem, suferințele și moartea noastră nu sunt decât întristări ușoare, de o clipă, care ne pregătesc pentru locuința noastră veșnică împreună cu Dumnezeu (2 Corinteni 4:16–18; Apocalipsa 21:3).
Îndreptați atenția copiilor voștri spre acest adevăr de timpuriu și adesea. În timp ce le ștergeți lacrimile de pe obraji, amintiți-le că, deși este potrivit să plângem după o pierdere, ne alipim și de bucurie. Ne ținem strâns de adevărul că o persoană dragă cu credință în Christos a părăsit suferințele acestei lumi păcătoase și se bucură acum înaintea tronului lui Dumnezeu, unde moartea, durerea și plânsul nu mai sunt (Apocalipsa 21:3).
Unii copii se îngrijorează că persoanele dragi care nu mergeau la biserică sau nu mărturiseau credința în Isus nu vor fi în cer. În asemenea momente, îndreptați-le atenția spre credincioșia, mila și suveranitatea lui Dumnezeu. Învățați-i despre tâlharul de pe cruce, căruia Dumnezeu i-a dăruit mântuirea chiar în ultimele clipe de viață (Luca 23:43). Amintiți-le că, deși putem fi nesiguri în privința credinței unei persoane dragi, Dumnezeu este credincios, drept și iertător (1 Ioan 1:9), iar noi ne putem încrede din toată inima în voia Lui bună și desăvârșită, oricare ar fi întrebările care ne tulbură.
După experiența noastră de la Bible Bee, Jack a vorbit mai pe larg despre cât de drag îi era pasajul din 2 Corinteni 4:16–18. „Mă ajută să-mi amintesc că avem speranță datorită lui Isus”, a spus el. Cuvintele lui cuprind răspunsul pentru noi toți — de la 0 la 99 de ani — când lovește moartea: credința în Christos. Mângâierea, pacea și odihna se găsesc în El (Matei 11:28). Chiar și când plângem în fața morții, prin rănile lui Christos suntem tămăduiți (Isaia 53:5).
Sursa originală: Shepherding Kids Through The Loss of A Loved One – https://www.desiringgod.org/articles/shepherding-kids-through-the-loss-of-a-loved-one
Tradus cu permisiune – Translated with permission