Lenea și bucuria lui Dumnezeu
La un moment dat, astăzi, vei avea de făcut ceva ce ai prefera din toată inima să eviți.
Te vei uita cu groază la manualul de Anatomie și fiziologie. Sau îl vei auzi pe copilul tău de trei ani vărsând un borcan de jeleuri pe toată podeaua bucătăriei. Sau îți vei aminti că ai de predat astăzi un raport tehnic. Sau vei vedea pe blatul din bucătărie vase cu resturi de mâncare întărite.
Iar în clipa aceea, glasul lenei s-ar putea face auzit cu putere în mintea ta. „Pune mâna pe telefon” sau „Ia o gustare”, va insista el. Ori, poate, mai subtil: „Ocupă-te mai întâi de alte treburi.” Lenea mea adoră să se ascundă în spatele unei aparențe de activitate febrilă. Uneori bifez o duzină de sarcini de pe listă, neglijând-o tocmai pe cea mai necesară, asemenea unui om care ocolește o gaură mare din podeaua sufrageriei ca să șteargă praful de pe rafturi.
Scriptura îl trezește în multe feluri pe leneșul din noi:
- „Privește spre viitor”, ne îndeamnă Proverbele 20:4, „și amintește-ți că lenea de astăzi aduce suferință mâine.”
- „Privește la cei din jurul tău”, ne îndeamnă Proverbele 10:26, „și amintește-ți că lenea subminează dragostea.”
- „Gândește-te la propria liniște sufletească”, ne îndeamnă Eclesiastul 5:12, „și amintește-ți cât de dulce este somnul celui care muncește.”
Alături de aceste aduceri-aminte necesare, în ultima vreme mi-a fost de ajutor încă una: nu există nicio sarcină, oricât de neplăcută, pe care să n-o poți îndeplini cu bucurie.
Lenea își trage o mare parte din putere dintr-o convingere nerostită: Nu pot îndeplini cu bucurie sarcina pe care o am de făcut. Așadar, dacă vreau s-o duc la capăt, va trebui să-mi mobilizez întreaga putere de voință.
Dar lucrurile nu stau așa. Poți să citești manualul, să mături jeleurile, să scrii raportul și să speli vasele cu bucurie. Poate că nu vei chicoti în timp ce lucrezi. Poate că treaba nu-ți va plăcea atât de mult încât să mai împrăștii niște jeleuri doar de dragul distracției. Dar porunca „Slujiți Domnului cu bucurie” nu se limitează la formele noastre preferate de slujire (Psalmul 100:2). Aceste cuvinte se aplică oriunde și oricând. Iar dacă Dumnezeu poruncește bucuria, El poate și să ne-o dăruiască.
Apostolul Pavel a exprimat în felul său îndemnul „Slujiți Domnului cu bucurie” când li s-a adresat robilor din Efes. Condiția de rob nu era una de invidiat în lumea antică. Zilele multor robi erau pline de îndatoriri obositoare, pentru care nu primeau nicio mulțumire. Cu toate acestea, Pavel i-a îndemnat pe acești frați și surori: „Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor” (Efeseni 6:7).
Pentru creștini, opusul lenei nu înseamnă doar să muncești din greu, ci să o faci cu bucurie și bunăvoință. Știu că asta poate suna descurajant: „Vrei să spui că nu trebuie doar să spăl vasele, ci și să găsesc cumva bucurie în asta?” Dar să privim chemarea astfel: în Christos, nu ești condamnat să speli vasele mormăind și cârtind. Chiar poți s-o faci cu bucurie. Iar dacă ești convins că poți îndeplini orice sarcină cu bucurie, vei fi mai dispus să faci primul pas.
Dar de unde vine această bucurie? Dintr-un singur cuvânt care apare atât în Psalmul 100:2, cât și în Efeseni 6:7: „Domnului”. Orice sarcină ai avea de îndeplinit, Domnul Isus este Cel care ți-o încredințează și promite să-ți dea putere și să te răsplătească.
Isus îți încredințează lucrarea
Cu câțiva ani în urmă, un prieten s-a rugat pentru mine într-un fel care mă impresionează și astăzi. A spus: „Tată, Te rog, ajută-l pe Scott să-și facă astăzi munca de parcă Isus Însuși i-ar fi cerut s-o facă, de parcă Isus Însuși ar fi șeful lui.” Nu-mi privisem niciodată munca astfel — și cât de mult a schimbat această perspectivă lucrurile!
Pavel ne îndrumă să-L vedem pe Domnul Isus în detaliile chemărilor pe care ni le-a încredințat Dumnezeu. Robii din Efes erau, înainte de toate, „robi ai lui Christos”, care slujeau „ca Domnului” (Efeseni 6:6–7). Sau, așa cum le-a spus robilor din Colose: „Voi slujiți Domnului Christos” (Coloseni 3:24). Zi de zi, acești robi își auzeau stăpânii poruncindu-le: „Pregătește cina”, „Fă curat la intrare” sau „Du scrisoarea aceasta”. Dar, dincolo de fiecare poruncă, Isus voia ca ei să audă glasul Lui.
Cum ai face ordine în sufragerie dacă Isus Însuși ți-ar cere asta? Cum ai duce gunoiul? Cum ai învăța pentru un examen, cum ai pregăti o prezentare sau cum ai sluji unui membru al bisericii pe care îți este greu să-l iubești? Ai primi altfel sarcina dacă ar veni de la Cel care a murit pentru tine, a înviat pentru tine și te-a salvat?
Muncim mai bucuroși atunci când îl iubim pe cel pentru care lucrăm. Iar noi, creștinii, lucrăm pentru Domnul Isus în tot ce facem, fie că încasăm plata pentru cumpărături la casă, livrăm colete, schimbăm scutece sau efectuăm operații chirurgicale (Coloseni 3:17). Compania noastră este Împărăția cerurilor. Șeful nostru este Christos Domnul. Așadar, când vei avea astăzi de îndeplinit o sarcină neplăcută, amintește-ți că ea vine de la Cel care te-a iubit cu o dragoste veșnică.
Desigur, într-o lume digitală ca a noastră, nu orice sarcină care ne iese în cale ne revine nouă; nu orice nevoie despre care auzim trebuie împlinită de noi. Dar, dacă munca pe care o avem înainte ține de chemările noastre în viață — ca soț sau soție, tată sau mamă, elev, student ori angajat și așa mai departe —, putem considera cu încredere că ne-a fost încredințată de sus.
Uneori, privim sarcina pe care o avem înainte, o punem în balanță cu dorința sau puterea noastră și ne întrebăm de unde vom găsi resursele necesare. Când nouă zecimi din noi ar face orice altceva decât să scrie lucrarea de cercetare sau să curețe jgheaburile, unde găsește ajutor zecimea rămasă?
În Hudson Taylor’s Spiritual Secret, marele misionar în China ne oferă o imagine pe care merită să ne-o amintim când avem de făcut o muncă de care nu ne simțim deloc atrași:
Pentru slujitorul meu contează prea puțin dacă îl trimit să cumpere lucruri de câțiva bănuți sau cele mai scumpe articole. În ambele cazuri, de la mine așteaptă banii și mie îmi aduce cumpărăturile. Tot astfel, dacă Dumnezeu mă pune într-o mare nedumerire, nu trebuie oare să-mi dea și multă călăuzire? Dacă mă pune în situații foarte dificile, nu trebuie să-mi dea mult har? Iar în împrejurări apăsătoare și în încercări grele, multă putere? (p. 165)
La fel, contează prea puțin dacă Domnul nostru ne trimite să îndeplinim o sarcină măreață și însuflețitoare sau una pe care am prefera s-o evităm toată viața. Dacă ne încredințează o muncă pentru care avem nevoie de mai multă putere decât avem, nu ne va da El și ceea ce ne lipsește? Domnul nostru nu este un faraon; dacă ne poruncește să facem cărămizi, nu ne va da oare și paiele (Exodul 5:5–9)?
Prea adesea, când privesc o sarcină grea, presupun că slăbiciunea și lipsa mea de tragere de inimă nu se pot schimba. Dar, gândind astfel, nu țin seama de Cel care „lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Nu iau în calcul posibilitatea de a sluji „după puterea pe care i-o dă Dumnezeu” celui ce slujește (1 Petru 4:11). Presupun că rugăciunea nu are puterea de a schimba ceea ce simt.
Isus nu doar ne încredințează munca pe care o avem de făcut. El ne și ia de mână și ne dă putere s-o împlinim — dacă privim spre El, ne bizuim pe El și ne încredem în promisiunile Lui. „Doamne, ajută-mă să-Ți slujesc cu bucurie” este o cerere la care El răspunde cu plăcere.
Desigur, vom avea de îndeplinit sarcini mai grele decât temele și spălatul vaselor. Dar nu exclude aceste mici îndatoriri din lucrarea pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o și pentru care te va răsplăti. Nu este oare o răsplată să te culci seara istovit, dar mulțumit? Nu este o răsplată să poți spune împreună cu Pavel: „Am lucrat […] totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine” (1 Corinteni 15:10)? Nu este o răsplată să auzi, fie și în șoaptă, cuvintele Domnului nostru: „Bine, rob bun și credincios!”? Dacă Îl putem slăvi pe Dumnezeu mâncând și bând (1 Corinteni 10:31), atunci Îl putem slăvi și citind, scriind, făcând curățenie, slujind, făcând planuri și împlinind orice altă lucrare măruntă pe care lenea ne ispitește s-o neglijăm.
Ce Domn bun avem! Dacă El ne încredințează lucrarea, ne dă putere și ne răsplătește astfel, nu trebuie să dăm ascultare lenei când ne spune că înaintea noastră nu sunt decât trudă și posomorâre. Putem să înfruntăm sarcinile neplăcute, să ne rugăm pentru ajutor și apoi, sprijinindu-ne pe promisiunile lui Dumnezeu, să-I slujim Domnului nostru Isus cu bucurie.
Sursa originală: Laziness And The Gladness Of God – https://www.desiringgod.org/articles/laziness-and-the-gladness-of-god
Tradus cu permisiune – Translated with permission