Acoperirea capului femeii se referea la părul ei – Interpretarea nr. 2

Acest articol face parte dintr-o serie de trei articole care tratează acest subiect. Vezi și celelalte interpretări aici:

• Acoperirea capului femeii a fost un aspect cultural – Interpretarea nr. 1
• Acoperirea capului femeii este obligatorie – Interpretarea nr. 3

Așa cum este interpretat în mod obișnuit, 1 Corinteni 11:2–16 presupune că Dumnezeu se contrazice pe Sine. Ca să fie clar, subscriu fără rezerve la viziunea lui Isus și a apostolilor Săi despre Scriptură. Acea viziune este că Scriptura este inerantă, infailibilă și în întregime adevărată și demnă de crezare în tot ceea ce afirmă. Dumnezeu nu Se poate contrazice pe Sine. El nu Se corectează niciodată. După cum este scris: „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, nici fiu al omului, ca să-I pară rău” (Numeri 23:19).

S-ar putea să te întrebi ce legătură are asta cu acest pasaj. Contradicția apare în versetul șapte: „Căci bărbatul, în adevăr, nu trebuie să-și acopere capul, fiindcă el este chipul și slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 11:7). Înțelegerea tradițională este că, deoarece bărbații sunt chipul și slava lui Dumnezeu, ei nu trebuie să poarte un acoperământ material al capului când se roagă sau prorocesc în adunare. Totuși, în Legământul mozaic, Dumnezeu le-a cerut bărbaților — bărbaților pe care i-a ales să se roage, să învețe și să conducă adunarea Sa în închinare — să-și acopere capetele cu turbane (Exodul 28:4, 37, 39) și scufii (Exodul 28:40; 29:9). Aceste acoperăminte ale capului nu erau veșminte speciale rezervate pentru ocazii deosebite. Ele erau îmbrăcămintea obișnuită purtată în slujire înaintea lui Dumnezeu „spre slavă și podoabă” (Exodul 28:40). Cum poate atunci Pavel să spună că un bărbat nu trebuie să poarte un acoperământ material deoarece el este chipul și slava lui Dumnezeu?

Gravitatea acestei contradicții devine limpede când ne amintim că Dumnezeu l-a creat pe om ca chipul și slava Sa înainte de cădere (Geneza 1:26–27), a afirmat acest statut după potop (Geneza 9:6) și l-a confirmat în epoca Noului Legământ (Iacov 3:9). Cu alte cuvinte, a fi chip și slavă a lui Dumnezeu este o trăsătură care transcede legământul și este o trăsătură universală a naturii umane. Nu este o funcție a culturii umane. Având în vedere această realitate, orice reglementare comportamentală pe care Dumnezeu o întemeiază pe această trăsătură a naturii omului va transcede, de asemenea, legământul, și va fi universală, nesupusă variațiilor culturale. Dacă Dumnezeu consideră că purtarea unui acoperământ material în rugăciune este contrară naturii omului, om care este chipul și slava Sa, atunci bărbații nu ar trebui niciodată să folosească asemenea acoperăminte în rugăciune. Dar, din nou, Dumnezeu le-a cerut bărbaților să folosească acoperăminte ale capului în rugăciune. Această aparentă contradicție cere o rezolvare.

În cele ce urmează susțin următoarele: 1) Pavel nu impune un acoperământ material, 2) „acoperământul” pe care îl are Pavel în vedere este părul, 3) a fi „neacoperit” înseamnă a avea părul tuns, iar a fi „acoperit” înseamnă a avea părul netuns, 4) această interpretare este coerentă cu toate elementele acestui pasaj și 5) istoria interpretării acestui pasaj în biserica primară a inclus această interpretare.

Limbajul lui Pavel nu impune un acoperământ material

Primul pas în rezolvarea acestei aparente contradicții este să vedem că limbajul lui Pavel nu presupune că s-ar referi la un acoperământ material. Două elemente din acest pasaj sunt interpretate frecvent ca referindu-se la acoperăminte materiale: 1) expresia tradusă fie „cu capul acoperit” în v. 4 și 2) cuvintele traduse „acoperit” și „dezvelit” în v. 5–7, 13 și 15.

„cu capul acoperit” (11:4)

În versetul 4, Pavel identifică o practică a bărbaților care încalcă principiul autorității (capului) introdus în v. 3. El spune: „Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește capul” (11:4). Expresia stângace „cu capul acoperit” este redată de unele traduceri engleze prin „având ceva pe cap” (NASB, LEB, CSB). Altele o redau prin „cu capul acoperit” (ESV, NIV). Expresia lui Pavel „având pe cap” nu indică faptul că are în vedere un acoperământ material. Ori de câte ori alți autori folosesc aceste cuvinte pentru a descrie pe cineva care poartă un acoperământ material, ei identifică întotdeauna ce anume este pe cap. De pildă, Plutarh povestește despre un general roman care „mergea având o togă pe cap”. Pavel, însă, nu precizează ce este „pe cap”. Acest lucru semnalează că Pavel ar putea avea în vedere altceva decât un acoperământ material. În jurul anului 400 d. Chr., Chrysostom a predicat prin acest pasaj în greacă și a indicat exact această expresie pentru a argumenta că Pavel vorbește despre păr, nu despre un acoperământ material. (Mai multe despre aceasta mai târziu.)

cuvintele pentru „acoperit” și „dezvelit” (11:5–7, 13, 15)

În versetele 5–7, 13 și 15, Pavel folosește două seturi de cuvinte traduse „acoperit” și „dezvelit”. Primul set (grupul katakalupto) apare în vv. 5–7 și 13. Aceste cuvinte pot să se refere practic la orice care este neacoperit sau acoperit cu ceva. De exemplu, ele se referă la grăsimea din animalele de jertfă care acoperă un altar (Exodul 29:22), la apa care acoperă o cetate (Ezechiel 26:19) sau la aripi care acoperă o față (Isaia 6:2). Termenii corespunzători pentru a fi „dezvelit” apar în contexte care variază de la dezvăluirea corupției morale (Filon), la a-și lăsa părul ciufulit (Leviticul 13:45) sau la o statuie a unei femei a cărei cap nu este acoperit de un văl (Lucian). Pe scurt, folosiți singuri, fără termeni suplimentari care să precizeze natura acoperământului, acești termeni sunt ambigui. Ei nu ne spun care este acoperământul.

Al doilea cuvânt tradus „învelitoare” (perbolaion) apare în v. 15. Acest cuvânt se referă în mod normal la un acoperământ material. În v. 15 Pavel spune că părul unei femei i-a fost dat „în locul” unui acoperământ material. Sensul obișnuit al lui „anti” („în locul”) este de a indica faptul că un element ia locul sau este echivalent cu un alt element. Fie că Pavel spune că părul unei femei îi servește „ca” acoperământ, fie „în locul” unui acoperământ sau „este echivalent cu” un acoperământ, efectul final al fiecărei înțelegeri este că un acoperământ material nu este necesar. Părul unei femei îi ia locul sau îi îndeplinește funcția.

Părul este acoperământul

Al doilea pas în rezolvarea acestei contradicții este să vedem cum se potrivește identificarea părului ca acoperământ cu limbajul lui Pavel. Pentru a face aceasta, să trecem pe scurt în revistă structura instrucțiunilor lui Pavel în acest pasaj cu privire la modul în care „capul” este onorat atunci când te rogi și prorocești în adunarea locală.

Pavel organizează această secțiune astfel. Mai întâi îi laudă pentru ascultarea lor de instrucțiunile sale anterioare (v. 2). Apoi introduce un principiu nou pe care trebuie să-l cunoască: structura autorității (capului) — Dumnezeu > Christos > Bărbat > Femeie (v. 3). Apoi identifică practici ale bărbaților și femeilor care aduc ocară asupra acestei structuri a autorității (v. 4–6). În restul pasajului el oferă motive pentru care aceste practici nu aduc slavă lui Dumnezeu. El apelează la designul, ordinea și scopul lui Dumnezeu în crearea bărbatului și a femeii (v. 7–9), la rolul „îngerilor” (v. 10) și la interdependența bărbatului și a femeii „în Domnul” (v. 11–12). Mai departe, el apelează la rațiune (v. 13), la intenția lui Dumnezeu revelată în natură (v. 14–15) și, în cele din urmă, la practica bisericilor din întreaga lume (v. 16).

Din moment ce Pavel încheie afirmând că părul unei femei i-a fost dat de Dumnezeu „în locul” sau „ca” un acoperământ (v. 15), pare rezonabil să urmărim cum se potrivește părul în instrucțiunile sale referitoare atât la bărbați, cât și la femei.

Instrucțiunile lui Pavel cu privire la bărbați

După cum s-a notat, Pavel începe spunând: „Orice bărbat care se roagă sau prorocește ‘cu capul acoperit’ își necinstește capul.” Enigmatica expresie „cu capul acoperit” ar putea foarte bine să se refere la cuvântul pentru păr pe care îl folosește Pavel în v. 15 (kome). Expresia „a avea kome” apare în literatura greacă pentru a se referi la a avea părul care a crescut lung datorită faptului că nu a fost tăiat. Chrysostom, care a scris și a predicat în greacă, a comentat despre versetul patru: „Pavel n-a spus ‘acoperit’, ci ‘având pe cap’, arătând că, chiar dacă un bărbat s-ar ruga cu capul descoperit, dar ar avea păr netuns (kome), acest fapt este echivalent cu un cap care este acoperit cu un acoperământ material.” Analiza lui Chrysostom susține interpretarea acestei expresii ca referindu-se la părul bărbatului.

Următoarea afirmație pe care o face Pavel despre bărbați este în versetul 7. El spune că bărbații nu trebuie să fie acoperiți când se roagă sau proroceasc pentru că ei sunt chipul și slava lui Dumnezeu. După cum s-a notat mai sus, Dumnezeu le ceruse anterior preoților să poarte acoperăminte materiale. El le-a interzis, de asemenea, acelorași bărbați să-și radă capetele sau să-și lase părul să crească în voie (Ezechiel 44:20). Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu i s-a părut în regulă ca bărbații să se roage cu pălării pe cap, dar nu i s-a părut în regulă ca preoții să se roage cu părul netuns. Epiphanius, un episcop din anii 400, a folosit 1 Corinteni 11:7 pentru a argumenta împotriva a două grupuri de călugări care își lăsau părul să crească în voie. Unul dintre grupuri pretindea că Isus a fost nazireu și a avut părul lung. De fiecare dată când Epiphanius le combate afirmațiile, face referire la versetul 7. El îl citează astfel: „un bărbat nu trebuie să-și lase părul lung, pentru că este chipul și slava lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, Epiphanius a înțeles verbul „a acoperi” din v. 7 ca referindu-se la păr, în mod specific la părul lăsat să crească lung, ca la nazirenii din Vechiul Testament (Numeri 6).

Aceasta se potrivește cu afirmația finală a lui Pavel despre bărbați. În v. 14 el folosește un verb care înseamnă „a-ți lăsa părul să crească lung prin a nu-l tăia”. El scrie: „Nu vă învață chiar și firea că este o rușine pentru un bărbat să poarte părul lung?” (1 Corinteni 11:14). Pavel tocmai spusese în versetul anterior că nu este potrivit ca o femeie să se roage „dezvelită” (v. 13). Afirmația sa despre bărbați din v. 14 implică în mod firesc că designul lui Dumnezeu cu privire la omenire („firea”) învață că este rușinos pentru un bărbat să se roage cu păr lăsat să crească lung. Cum anume învață firea acest lucru nu este pe deplin clar. Pe baza modului în care Pavel folosește „firea” în Romani 1:26–27, s-ar putea referi la un simț înnăscut conform căruia părul lăsat să crească lung la un bărbat este un lucru femeiesc și nu bărbătesc. Oricum ar fi, faptul că Pavel are în vedere părul în îndrumările sale cu privire la bărbați pare de netăgăduit.

Instrucțiunile lui Pavel cu privire la femei

Dacă acoperământul interzis bărbaților este părul, atunci este probabil că acoperământul permis pentru femei este tot părul. Din moment ce am văzut deja că părul unei femei i-a fost dat „în locul” sau „ca” acoperământ (v. 15–16), rămâne de văzut în ce fel instrucțiunile lui Pavel despre a fi acoperită indică părul ca acoperământ.

În v. 5–6, Pavel compară rușinea unei femei „dezvelite” cu rușinea unei femei care are capul ras sau părul tuns scurt. El scrie:

„Dar orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul ‘dezvelit’ își necinstește capul, pentru că este una și aceeași cu femeia rasă. Căci dacă o femeie nu este ‘acoperită’, să fie și tunsă scurt; iar dacă (așa cum este adevărat) a fi tunsă scurt sau rasă este rușinos pentru o femeie, să fie ‘acoperită’.” (traducerea autorului)

Observă că a fi „dezvelită” o face pe femeie să-și necinstească capul, întocmai cum un bărbat „având pe cap” își necinstește capul. Pavel identifică rușinea ca fiind aceeași cu rușinea unei femei rase. A fi „dezvelită” și a fi rasă nu sunt același lucru, dar sunt lucruri la fel de rușinoase.

Pavel adaugă la această comparație faptul că, dacă o femeie este „neacoperită”, ar trebui să fie „tunsă scurt”. Pentru o femeie a fi tunsă scurt înseamnă ca părul ei să fie tăiat scurt. Comparațiile lui Pavel stabilesc că a fi „neacoperită”, a avea părul tuns scurt și a fi rasă sunt fiecare stări diferite, dar toate sunt rușinoase.

Soluția lui Pavel este ca femeia să fie „acoperită”, exact condiția despre care va spune că nu trebuie să fie adevărată în cazul unui bărbat în versetul următor (v. 7). Din moment ce Pavel leagă un cap neacoperit de părul tăiat scurt sau ras, este rezonabil să credem că a fi „neacoperită” și „acoperită” are de-a face cu părul.

Un cap este acoperit de păr netuns și un cap este neacoperit de păr tuns

Al treilea pas în rezolvarea acestei contradicții este identificarea sensului intenționat al cuvântului păr (kome) pe care îl folosește Pavel. Trei opțiuni majore au fost propuse de interpreți: a) păr lung, b) păr prins/legat și c) păr netuns. Versetele 5–7 ne oferă un cadru pentru testarea acestor opțiuni. Sensul pe care îl alegem trebuie să treacă trei teste. Mai întâi, din moment ce termenii „acoperit” și „neacoperit” sunt absoluți sau în contradicție la fel ca pornit/oprit, sensul trebuie să aibă o logică opozițională. În al doilea rând, interpretarea trebuie să dea sens afirmației lui Pavel din v. 6: „dacă o femeie nu este ‘acoperită’, să fie și tunsă scurt.” În al treilea rând, trebuie să se potrivească instrucțiunilor lui Pavel pentru bărbați.

Interpretarea „păr lung” nu trece nici testul unu, nici testul doi. Lung și scurt sunt opoziții relative, nu opoziții absolute. Dacă „acoperit” înseamnă „păr lung”, atunci neacoperit trebuie să însemne „păr scurt”, dar acel sens transformă v. 6 în nonsens: „Dacă o femeie nu are păr lung, adică are păr scurt, atunci ar trebui să-și taie părul scurt.” Dacă este deja scurt, e lipsit de sens să spui că ar trebui să fie tăiat scurt.

Interpretarea „păr prins/legat” trece primul test. Părul este fie prins/legat, fie neprins. Pare să aibă sens și pentru al doilea test: „dacă o femeie are părul neprins, să fie de asemenea tuns scurt; dar dacă a fi tunsă scurt sau rasă este rușinos pentru o femeie, să-și prindă părul.” Totuși, această interpretare eșuează la al treilea test. Cu privire la bărbați, ar însemna că bărbații trebuie să se roage sau să prorocească cu părul nesprins. Aceasta este dificultatea majoră a acestei interpretări. Ce înseamnă pentru un bărbat să aibă părul nesprins, mai ales dacă bărbații nu trebuie să-și lase părul să crească lung (v. 14)?

Interpretarea „păr netuns” trece primul test. Părul este fie tuns, fie netuns. Rezultatul la al doilea test este direct și clar: „Dacă o femeie are părul tuns, să fie de asemenea tuns scurt; dar dacă a fi tunsă scurt sau rasă este rușinos pentru o femeie, să-și lase părul netuns.” Această opțiune face sens și în raport de al treilea test: bărbații nu trebuie să-și lase părul netuns; ei trebuie să și-l tundă.

Cuvintele traduse „poartă părul lung” (v. 14) și „păr lung” (v. 15) sunt folosite în Vechiul Testament grecesc pentru a se referi la nazireii care își lăsau părul să crească lung ca expresie a punerii lor deoparte pentru Dumnezeu (Numeri 6:5). Aceste cuvinte sunt folosite și în sensul de „păr netuns” sau „a lăsa să crească lung” de către Josephus Flavius și Plutarh, ambii contemporani ai lui Pavel. Din moment ce „tuns vs. netuns” trece toate cele trei teste, asta rezolvă aparenta contradicție atunci când Dumnezeu le-a preoților să poarte acoperăminte materiale și se potrivește consecvent cu restul lucrurilor pe care Pavel le spune în acest pasaj. Din acest motiv, concluzionez că este cea mai rezonabilă interpretare.

Ce facem cu jurământul de nazireat?

S-ar putea obiecta că interpretarea „păr netuns” îl implică, de asemenea, pe Dumnezeu într-o contradicție în ceea ce privește jurământul de nazireat. Acel jurământ cerea bărbaților să-și lase părul să crească lung (Numeri 6:5). Dacă statutul omului ca slavă a lui Dumnezeu cere bărbaților să-și tundă părul, cum de nu devine aceasta o contradicție? Această obiecție nu se susține din cauza a două trăsături ale poruncilor lui Dumnezeu.

În primul rând, doar poruncile care decurg din caracterul neschimbător al lui Dumnezeu trebuie ele însele să fie neschimbătoare (Maleahi 3:6; Evrei 13:8). Porunci precum „fiți sfinți” reflectă natura Sa esențială, dar altele exprimă voia Sa suverană în creație, dorința Sa pentru binele uman în plan cultural sau sunt o funcție a relațiilor de legământ particulare. Dumnezeu poate crea excepții de la porunci care nu sunt înrădăcinate în natura Sa fără a-Și compromite consecvența. Căsătoria ilustrează acest principiu: la creație Dumnezeu poruncește căsătoria și procrearea (Geneza 1:28), totuși El permite celibatul pentru slujirea împărăției (1 Corinteni 7) și elimină căsătoria în întregime după înviere (Luca 20:35). Din moment ce cerințele despre căsătorie nu derivă din caracterul lui Dumnezeu, aceste excepții nu implică nicio contradicție.

În al doilea rând, Dumnezeu atribuie anumitor acțiuni umane semnificații simbolice, mai degrabă decât ca semnificațiile să fie inerente acțiunilor însele. La creație, Dumnezeu l-a desemnat pe om ca slava Sa (1 Corinteni 11:7–9), un statut care rămâne neschimbat. Acest statut dat prin creație fundamentează interdicția lui Pavel ca bărbații să se roage și să aibă păr netuns. Părul tuns, se pare, semnifică statutul omului de slavă înaintea lui Dumnezeu.

Jurământul de nazireat a permis o consacrare voluntară, temporară, în cadrul legământului mozaic (Numeri 6:2, 13). Pentru nazireii bărbați, părul netuns semnifica temporar dedicarea față de Dumnezeu — o excepție de la semnificația simbolică normală a părului. Cerința de a se rade la încheierea jurământului (Numeri 6:18) demonstrează caracterul temporar al acestei excepții.

Asemenea excepției celibatului față de normele căsătoriei, suspendarea de către jurământul de nazireat a semnificației obișnuite a părului reflectă libertatea lui Dumnezeu de a crea excepții la tiparele create fără a răsturna tiparul sau a introduce inconsistență în caracterul Său.

Ce facem cu slava și rușinea?

Grija lui Pavel pentru slavă și rușine în închinare decurge în mod firesc din afirmația lui că toate lucrurile ar trebui făcute spre slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Slava lui Dumnezeu este scopul ultim al tuturor lucrurilor (Romani 11:36; Isaia 48:11). Pavel abordează mai întâi modul în care slava lui Dumnezeu se raportează la două practici de închinare centrale pentru funcționarea trupului adunat al lui Christos — rugăciunea și prorocia (1 Corinteni 11:2–16). Apoi el abordează modul în care aceasta se leagă de celebrarea Cinei Domnului (1 Corinteni 11:22). Grija lui Pavel pentru slava lui Dumnezeu, în tandem cu tipul de argumente pe care le folosește — apeluri la autoritatea lui Dumnezeu asupra lui Christos, la creație, la rolul îngerilor în închinare, la fire și la practica tuturor celorlalte biserici — indică faptul că el nu apelează la convențiile sociale de onoare-rușine din secolul I, ci la principii teologice care transcend normele culturale. Din aceste motive, cred că acest pasaj oferă îndrumare normativă pentru închinarea bisericii.

Plauzibil în contextul modern și istoric?

În culturile occidentale în care tăierea părului de către femei a fost normalizată de aproape un secol, o afirmație că Dumnezeu o interzice poate părea foarte implauzibilă. Pentru a câștiga puțină încredere, poate ajută să auzim că, de-a lungul unei mari părți a istoriei bisericii, această practică a fost considerată contrară Scripturii și a fost oficial interzisă. Diverși părinți ai bisericii au argumentat din 1 Corinteni 11 că bărbaților le este interzis să poarte păr netuns (Chrysostom, Epiphanius) și că femeilor le este interzis să-și tundă sau să-și taie părul (Severian, Augustin). Puțin cunoscutul Sinod de la Gangra (cca. 340 d. Chr.) a emis o hotărâre care spune: „Dacă vreo femeie, dintr-un ascetism prefăcut, își va tăia părul, pe care Dumnezeu i l-a dat ca aducere-aminte a supunerii ei, anulând astfel rânduiala supunerii, să fie anatema” (Canonul XVII). Mult mai semnificativ, canoanele emise de Sinodul de la Gangra au fost confirmate ulterior de Sinodul de la Calcedon (451 d. Chr.). Ratificarea de la Calcedon a conferit acelor canoane autoritate la nivel mondial. Ideea aici este că ceea ce poate părea ciudat minții moderne occidentale a fost privit de biserica timpurie ca făcând parte din învățătura sa veche, consecventă. Această comuniune subliniază punctul lui Pavel că ceea ce învăța el era împărtășit de toate bisericile lui Dumnezeu. Peste multiple linii culturale, biserica, atât în Est cât și în Vest, a fost unită în așteptarea ca bărbații să nu-și lase părul netuns și ca femeile să nu-și radă sau să-și taie părul scurt.

Recunosc pe deplin că consensul istoric al bisericii cu privire la practica impusă în 1 Corinteni 11 a fost că acoperământul este un acoperământ material. Totuși, acel consens a ascuns în mare măsură realitatea că biserica a învățat din acest pasaj că bărbații ar trebui să-și tundă părul, iar femeile nu ar trebui să și-l tundă.

Deși spațiul nu permite elaborarea, cred că biserica a îmbrățișat perspectiva vălului mai degrabă decât perspectiva părului din cauza a cinci factori convergenți: limbajul ambiguu al lui Pavel (în special v. 4), preocuparea culturală mediteraneană pentru modestia feminină în public, copii timpurii ale 1 Corinteni care au glosat „autoritate” în v. 10 ca „văl”, influența interpretărilor lui Irineu și Tertulian și atenția insuficientă acordată argumentației teologice a lui Pavel din 11:7. Această convergență a creat un avânt interpretativ către perspectiva acoperământului material.

Implicații pastorale

Având în vedere complexitatea, dificultatea și natura disputată a acestui subiect, consider provocările interpretative ale acestui pasaj drept doctrină și practică de ordinul al treilea. Interpretarea pasajului din 1 Corinteni 11 nu atinge nucleul confesional al creștinismului, deci nu este o chestiune de ordinul întâi. Nu distinge tabere teologice largi, cum o fac doctrine și practici precum predestinarea și botezul, deci nu este o chestiune de ordinul al doilea. La nivel practic, ca pastor, nu aș putea, în bună conștiință, să invit o persoană să se roage în adunarea strânsă laolaltă dacă înțeleg că este în încălcarea principiului pe care îl articulează aici Pavel. Totuși, nu protestez și nu refuz să recunosc rugăciunea femeilor sau a bărbaților a căror înțelegere diferă de a mea (Romani 14). Concluzia ultimă din acest pasaj este că lui Dumnezeu Îi pasă de modul în care bărbații și femeile onorează structura autorității pe care a rânduit-o. Și nouă trebuie să ne pese.

Sursa originală: The Covering Is Hair – https://g3min.org/conviction-and-charity-hair-is-the-covering/

Tradus cu permisiune – Translated with permission