Ce rost mai are evanghelizarea dacă Dumnezeu i-a predestinat pe unii și pe ceilalți i-a neglijat?
Evanghelizarea este datoria noastră. Domnul Isus a poruncit-o. Evanghelizarea este un privilegiu. Dumnezeu ne permite să participăm la măreața lucrare de răscumpărare. Dumnezeu nu doar că îi predestinează pe unii în scopul mîntuirii, ci predestinează și mijloacele în acest scop. Reformații au fost foarte activi în ceea ce privește evanghelizarea (de aceea nu înțelegem obiecția): vezi Edwards, Whitefield, Marea Trezire. Prin predicare noi facem chemarea exterioară, dar numai Dumnezeu are puterea de a face chemarea interioară.
Pentru cine a fost menită jertfa lui Christos?
Ispășirea a fost precisă. Intenția lui Christos a fost în legătură cu unu număr limitat de oameni, numiți în Scriptură „cei aleși” sau „oile Lui”. Chiar și Isus a fost numit așa pentru că a venit să salveze pe poporului Lui de la păcat (Matei 1:21). Să citim: Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. (Ioan 6:39) Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume,
Ce este păcatul de neiertat și hula împotriva Duhului Sfînt?
Isus definește acest păcat ca blasfemie împotriva Duhului Sfînt. Blasfemia este un păcat verbal. Să citim: De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfînt nu va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat (…) – Matei 12:31-32 Păcatul de neiertat nu este nici adulterul, nici crima, nici necredința totală și finală a unei persoane. Păcatul de neiertat
Cum rămîne cu: „Dumnezeu dorește (voiește) ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.”?
Este necesar să privim la voia lui Dumnezeu. Ea poate fi de 3 tipuri: Voie suverană – sigură, absolută – atunci cînd a creat lumea. Voie preceptivă – este voia Lui să ținem poruncile pe care le dă El. Voie-dispoziție – ceea ce îi face plăcere lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-și găsește plăcerea în pieire, în rău. Acum, să analizăm versetul: Dacă spunem că este vorba de voie suverană, atunci cînd Dumnezeu voiește ca nimeni să nu piară rezultatul este: nimeni nu va pieri. Știm că
Cum rămîne cu Evrei 6:4-6? – Pot credincioșii adevărați să cadă?
Cine sînt cei care generează nevoia ca autorul să spună aceste cuvinte? Ei sînt iudaizatorii, cei cu care Pavel s-a confruntat în multe ocazii, adică acei iudei care doreau să amestece calea lui Christos cu ritualurile Mozaice. „Învățătura despre botezuri”, după cum apare în traducerea VDC, este de fapt „învățătura despre spălări”, referindu-se la spălările prevăzute de Legea lui Moise. Este clar faptul că cei care generează necesitatea acestor rînduri sînt iudaizatorii. Acum, cine sînt cei avertizați? Avem 3 variante posibile: Credincioșii Necredincioșii
Cum ar trebui să înțelegem 2 Petru 2?
Cei despre care vorbește Petru n-au fost convertiți cu adevărat niciodată, altfel nu s-ar fi întors ca niște cîini și ca niște scroafe (2 Petru 2:22). Cunoașterea la care se face referire în v. 20 din 2 Petru 2: „după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Christos, se încurcă iarăși (…) și în v. 21: „să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît ca după ce au cunoscut-o (…) nu este diferită deloc de cunoașterea
De ce pare că mulți cad din har?
Așa cum am spus, aleșii pot să cadă în păcate grave, dar nu vor cădea complet și definitiv. Ei vor fi restaurați de Dumnezeu. Să ne uităm la o ilustrație: chiar dacă un copil lasă mîna tatălui său, tatăl îl prinde de mînă, îl prinde de braț, și îl ia mai departe. Cei care par că au căzut din har, n-au fost niciodată în har: Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost
Putem să ne pierdem mîntuirea?
Mulți confundă pierderea temporară a siguranței (din cauza unui păcat grav) cu pierderea mîntuirii. Pierderea temporară a siguranței nu înseamnă pierderea mîntuirii. Niciun păcat nu poate distruge harul mîntuirii. El este al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi distrus. Odată în har, pentru totdeauna în har. Dacă „îl pierzi”, nu l-ai avut niciodată! Sfinții sînt păstrați în starea de har: Filipeni 1:6: Sînt încredințat (în original: sînt sigur) că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua
Putem fi siguri de mîntuirea noastră?
Dacă siguranța mîntuirii noastre se bazează pe o încredere în noi înșine sau pe meritul nostru personal, atunci acea siguranță este un act de aroganță. Siguranța mîntuirii este posibilă prin promisiunile lui Dumnezeu. Mi se pare arogant să nu o cauți. Lipsa siguranței constituie un obstacol periculos pentru creșterea spirituală. Siguranța vine prin încrederea noastră în Dumnezeul care face aceste promisiuni. Cum putem fi siguri de mîntuirea noastră? Ar trebui să vedem roade vizibile ale convertirii noastre, o schimbare reală a comportamentului nostru, o
Mîntuire vs. Sfințire
Mîntuirea este monergistică – este în totalitate actul acțiunilor lui Dumnezeu – de la precunoaștere – predestinare – chemare – pocăință – credință – justificare – înfiere. Sfințirea este sinergistică – omul născut din nou este responsabilizat să se sfințească pentru Dumnezeul care l-a mîntuit.