Dumnezeu nu a împietrit inima lui Faraon în mod activ, adică prin a lucra necredință în inima lui.
Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon prin lăsarea ei în voia ei blestemată și în necredința deja existentă.
Trebuie aici să vorbim despre harul comun. Harul comun este cel de care se bucură toți oamenii (ploaie, dreptate socială, mîncare, limitarea răului de Dumnezeu prin alți oameni). Pentru a împietri inimile, Dumnezeu îndepărtează limitările – El dă libertate totală – iar omul își urmează calea lui păcătoasă, adică voia lui păcătoasă. Faraon avea libertate totală, fără limite, și atunci și-a urmat voia inimii lui. Dumnezeu a retras harul comun al limitării, împietrind astfel inima lui Faraon. Nu e ca și cum ea nu era deja împietrită (inima oricărui necredincios este împietrită – dacă nu era împietrită atunci Faraon ar fi crezut în Dumnezeu).