Care este starea veșnică a bebelușilor care mor?

Autor: Mark Jones

Ce mîngîiere putem oferi unui părinte al cărui copil moare în pruncie? Este avortul cu adevărat o tragedie?

Mărturisirile de credință reformate au discutat acest subiect, chiar Charles Spurgeon a abordat această problemă, B. B. Warfield, și mulți dintre noi au cel puțin o părere despre pruncii care mor în copilărie sau bebelușii care sînt uciși fără milă prin avort. Totuși, nu există unanimitate în rîndul teologilor de-a lungul secolelor.

Predicînd din 2 Împărați 4:25, Spurgeon face următorul comentariu:

„În ceea ce îi privește pe calviniștii moderni, pentru că eu nu cunosc nicio excepție, cu toții credem că toate persoanele care mor în copilărie sînt alese de Dumnezeu la mîntuire.”

Probabil.

O parte din exegeza și teologia care a fost folosită în apărarea ideii că toți pruncii care mor în copilărie sînt mîntuiți nu a fost întotdeauna corectă din punct de vedere biblic. În plus, un tip de sentimentalism poate intra în gîndirea noastră, care sentimentalism nu se bazează de fapt pe Cuvîntul lui Dumnezeu sau pe caracterul Său.

Doctrina reformată despre păcatul originar, care include vinovăția imputată omului, înseamnă, în cazul discuției de față, că, în esență, nu există niciun copil nevinovat în ochii lui Dumnezeu. Încă de la naștere, toți copiii sînt vinovați și corupți înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatului originar (Romani 5:12; Iov 14:4; 15:14; Psalmul 51:5). Cei care merg în Iad, nu sînt acolo pur și simplu din cauza a ceea ce au făcut, ci din cauza a ceea ce sînt: sînt păcătoși care nu au fost răscumpărați prin sîngele lui Christos. Identitatea lor a rămas „în Adam” (cine sînt) și astfel au acționat în conformitate cu acea identitate (ceea ce au făcut). Din cauza păcatului originar și a tot ceea ce înseamnă el, nu există într-adevăr nicio „vîrstă a responsabilității”. Ne pierdem atunci cînd întrebăm: „Cînd păcătuiește prima dată un copil sau cînd devine el responsabil?” (Motiv pentru care trimiterile la Romani 1:20 nu prea rezolvă foarte multe în această dezbatere).

Mai mult, mulți apelează în această situație la bunătatea/dragostea lui Dumnezeu ca motiv principal pentru care toții copiii care mor în copilărie vor merge în cer. Dar, acest adevăr despre Dumnezeu nu poate fi transformat într-un vas de ceară, astfel încît să putem face cu acest atribut orice ne face pe noi să ne simțim confortabili. Oamenii au adus argumente similare pentru a susține universalismul, anihilaționismul și chiar homosexualismul. Un Dumnezeu iubitor, așa cum spune argumentul, nu ar face niciodată cutare sau cutare, sau nu ar dezaproba un lucru sau altul. Gîndiți-vă la acest argument și apoi citiți despre potopul din vremea lui Noe și ce ar fi însemnat asta pentru acei copii mici care au fost înghițiți și înecați de apa judecății.

Fie că ne convine sau nu, dar Biblia face o distincție clară între pruncii credincioșilor și pruncii necredincioșilor atît în Vechiul Testament cît și în Noul Testament. Copiii credincioșilor sînt „sfinți” (curați), în timp ce copiii necredincioșilor nu sînt „sfinți” ci „necurați”.

Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.1 Corinteni 7:14

Această învățătură a Noului Testament continuă diferența de bază dintre copiii israeliți și copiii națiunilor înconjurătoare din Vechiul Testament, care erau necurați (numiți uneori și „cîini” – Matei 15:26)

În Deuteronom 20, Dumnezeu poruncește distrugerea copiilor (necurați) (Deuteronom 20:16-17). Vezi și Iosua 6 și 1 Samuel 15. Distrugerea acestor copii păgîni pare dură, pînă cînd ne dăm seama că probabil ar fi crescut pentru a se angaja și ei în „practicile scîrboase” ale părinților lor (vezi și Psalmul 137:8-9 și Isaia 11:16) Sămînța oricărui păcat cunoscut este prezentă în inima unui prunc.

Unii autori care abordează acest subiect par (poate chiar convenabil) să ignore mărturiile biblice care demonstrează că dragostea și bunătatea lui Dumnezeu nu înseamnă că nu va decreta distrugerea copiilor în anumite contexte (n. red.: vezi Vechiul Testament). Există o solidaritate – fie în comunitate, fie în familie – în Scripturi, care este probabil inexistentă sau pierdută pentru noi astăzi sau nu este pe deplin înțeleasă.

Avînd în vedere acest lucru, nu cred că putem spune că pruncii necredincioșilor vor merge cu siguranță în iad. Cu toate acestea, nu cred, pe baza celor de mai sus, că putem spune că vor merge cu siguranță în cer. Personal, sînt incert cu privire la această întrebare specifică (n. red: adică cu privire la copiii necredincioșilor). Dar nu cred, spre deosebire de unii, că dovezile biblice ne impun să spunem că toți pruncii care mor în copilărie vor merge în cer.

Cu toate acestea, putem vorbi cu o mai mare siguranță despre această problemă cînd vine vorba despre copiii credincioșilor.

Canoanele din Dort abordează subiectul mai bine, și, cu siguranță, mult mai pastoral decît Mărturisirea de credință de la Westminster:

Articolul 17: Fiindcă trebuie să judecăm voia lui Dumnezeu după Cuvîntul Său – care mărturisește faptul că pruncii credincioșilor sînt sfinți, nu prin natură, ci în virtutea legămîntului harului, în care ei, împreună cu părinții sînt cuprinși – părinții mîntuiți nu au niciun motiv să se îndoiască de alegerea și de mîntuirea copiilor lor, pe care Dumnezeu binevoiește să îi cheme din această viață în pruncie.

Fundamentul acestei speranțe nu este doar bunătatea lui Dumnezeu, ci bunătatea lui Dumnezeu așa cum este revelată în promisiunile legămîntului său cu credincioșii. Copiii credincioșilor sînt sfinți, și astfel, identitatea lor nu este „în Adam”. Ei au fost separați: au o nouă identitate (adică sînt sfinți). Problema discutată se referă la o judecată corectă asupra subiectului, nu la capacitatea noastră de a cunoaște în mod infailibil decretul lui Dumnezeu. Sfînta Scriptură pare să ne ofere cîteva temeiuri pentru a face aceste judecăți, pe care, în calitate de păstor, sînt bucuros să le ofer părinților din congregația mea îndurerați că au pierdut un prunc.

Pe scurt, identitatea noastră (ca fii justificați ai Tatălui), iar nu lucrările noastre, este motivul principal pentru care ajungem în eternitate.

Ce legătură au toate aceste lucruri cu avortul?

Marea tragedie a avortului este că îi răpește copilului privilegiul de a auzi Evanghelia și de a fi mîntuit din această lume a păcatului și a mizeriei. În cazul pruncilor necredincioșilor, acest lucru este deosebit de tragic. De ce?

Odată ce înțelegem că Dumnezeu ar putea, pe baza naturii Sale drepte și pentru că pruncii sînt vinovați în Adam (adică în păcatul originar), să îi trimită pe acești copii în Iad, ne confruntăm cu adevărata nenorocire pe care o produce avortul. Creștinii înțeleg consecințele veșnice ale fiecărei vieți umane. Avem cele mai importante motive să fim împotriva avortului.

Din nou, nu spun că Dumnezeu îi trimite în Iad pe copiii părinților necredincioși. Dar, spun că Scripturile nu ne oferă chiar motivele pe care unii (de exemplu Spurgeon (n. red: sau John Piper)) le cred și astfel spun că Dumnezeu îi va mîntui pe toți pruncii care mor în copilărie. Acest punct de vedere, susținut de unii, conform căruia toți pruncii, indiferent că sînt copii ai credincioșilor sau ai necredincioșilor, merg în ceruri dacă mor, ar putea duce la un fel de „vinovăție fericită” (felix culpa) – „avortul este rău, dar cel puțin toți merg în cer” – ceva de genul. Totuși, de vreme ce nu putem știi, miza este mult mai mare, motiv pentru care ar trebui să ne propunem să punem capăt avortului, astfel încît să putem să-i cîștigăm pe acești prunci pentru Christos.

Mărturisirea de credință de la Westminster spune: „pruncii aleși, murind în copilărie, sînt regenerați și mîntuiți de Christos, prin Duhul…” – un punct de vedere care ar putea permite tuturor copiilor, fără excepție, să fie mîntuiți, dar permite de asemenea și ca nu toți pruncii să fie neapărat mîntuiți. Cu siguranță, slujitorii din Westminser, care au numit copiii credincioșilor „creștini”, ar fi fost de acord cu canoanele din Dort în această privință.

Păstorii au suficiente motive pentru a le oferi o adevărată mîngîiere credincioșilor care trebuie să facă față tragediei pierderii unui copil, în special un bebeluș (vezi și 2 Samuel 12:23, care implică un copil al legămîntului). Nu pot oferi aceeași mîngîiere unui necredincios. Totuși, asta nu înseamnă că un copil necredincios nu poate fi ales. Înseamnă doar că nu am motive suficiente pentru a oferi acea mîngîiere.

Cei care nu văd o diferență de legămînt între copiii credincioșilor și copiii necredincioșilor trebuie atunci să susțină că nu poate exista nicio diferență între copilul unui părinte musulman și copilul unui părinte creștin. De aceea, unii par să vorbească despre „toți pruncii” care merg în cer, fără la referire la o distincție între copiii credincioșilor și necredincioșii. Într-o anumită privință, acest punct de vedere mi se pare atrăgător din mai multe motive, dar, trebuie să recunosc că s-ar putea să nu se bucure de sprijinul biblic necesar.

Bineînțeles, există multe alte întrebări care apar atunci cînd se discută această problemă. Cu toate acestea, indiferent de poziția noastră în această problemă, și cred că există consecințe practice importante pentru ceea ce credem, cu siguranță putem spune cu toții: „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”Geneza 18:25

Sursa originală: Alliance of Confessing Evangelicals https://www.reformation21.org/blogs/infants-dying-in-infancy-what.php

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: