top
Penticostalism Istoria începuturilor penticostalismului – partea 1

Istoria începuturilor penticostalismului – partea 1

Charles Fox Parham este, fără îndoială, fondatorul penticostalismului, care a început la Colegiul Biblic Bethel din Topeka, Kansas, în 1901. A fost un evanghelist itinerant cu influențe metodiste și ale quakerilor. Parham poate fi considerat chiar părintele întregii reînnoiri carismatice, inclusiv al numeroaselor sale dezvoltări interconfesionale din secolul XX. Astfel, istoricii bisericești fac distincția între trei valuri diferite de dezvoltare. Hyatt explică:

…a existat o adevărată explozie a creștinismului carismatic. Începând cu mișcarea penticostală în 1901 și revitalizată de mișcarea carismatică începând cu 1960 și de cel de-al treilea val începând cu 1980, această explozie a creștinismului carismatic a luat avânt și a pătruns în fiecare fațetă a vieții bisericești. Din primul secol nu a mai existat un accent atât de răspândit pe Duhul Sfânt și pe darurile Sale.

Eddie L. Hyatt, 2000 Years of Charismatic Christianity, 1

Am avut odată un dialog interesant cu un pastor cu privire la penticostalism și la mișcările carismatice. Acest pastor a recunoscut numeroasele excese și pretenții discutabile ale entuziaștilor carismatici. El a menționat lucruri precum presupusele manifestări ale norului de glorie și ale prafului de aur, pene care cad din cer și alte fenomene ciudate. Dar, în opinia sa, acestea sunt doar evoluții ulterioare ale reînnoirii carismatice. Penticostalismul timpuriu a pus accentul pe supranatural, dar a fost în general ordonat și nu a fost caracterizat de excese sau de credințe extrem de greșite, a explicat el. Mulți creștini preferă o viziune romanțată a fondării penticostalismului. Cu toate acestea, atunci când se face o cercetare autentică, fără a ne baza doar pe literatura de propagandă penticostală, se poate observa cu ușurință că mișcarea a avut grave probleme încă de la început. Larry Martin, un istoric și prieten al penticostalismului, recunoaște:

Este important să examinăm consemnările reale pentru a descoperi adevărul despre Parham, recunoscând cu onestitate atât contribuțiile sale, cât și neajunsurile sale. Oricât de incomode ar fi faptele…

Larry Martin, Charles Fox Parham, 13

Primii ani de viață ai lui Parham

Charles Fox Parham s-a născut în Muscatine, Iowa, la 4 iunie 1873. În copilărie, Parham a suferit de numeroase afecțiuni fizice, inclusiv tenii, reumatism inflamator, encefalită și o frunte anormal de mărită. Starea sa mentală este descrisă în termeni la fel de nesănătoși. Shumway scrie că Parham era “nevrotic, excentric și plictisitor în toate privințele, cu excepția citirii și memorării Bibliei.” (Charles W. Shumway, A Critical History of Glossolalia, Ph. D. diss., 47.)

Vă rugăm să rețineți că aceste informații nu au scopul de a fi o bătaie de joc. Mi se rupe inima pentru toți cei care trec prin astfel de experiențe. Acestea sunt circumstanțe de viață în care nimeni nu vrea să se afle. Cu toate acestea, informațiile vor fi utile într-o analiză ulterioară a dezvoltării caracterului lui Parham.

Charles Fox Parham la vârsta de 6 ani (prin amabilitatea Apostolic Faith Report)

Parham s-a convertit la vârsta de 13 ani, la câțiva ani după ce familia s-a mutat în Illinois. Apoi a început cursurile la un colegiu creștin din Winfield în 1886. După propria sa mărturisire, perioada petrecută la colegiu a fost marcată de o asemenea abatere, încât nici măcar prietenii săi nu-l mai recunoșteau ca fiind creștin. După o perioadă îndelungată în care a suferit de febră reumatismală, s-a pocăit. În cele din urmă, Parham a părăsit colegiul fără a obține o diplomă sau chiar fără a finaliza studii teologice (Larry Martin, Charles Fox Parham, 43–47.).

După o scurtă încercare ca predicator metodist, Parham a părăsit congregația din cauza unor conflicte interne. El a descris congregația ca fiind “o mulțime de metodiști la modă, neconvertiți, care merg la teatru, joacă cărți, beau vin.” (The Apostolic Faith, January 1914, 2.). El s-a plâns în continuare de “îngustimea bisericilor sectare.” (Charles Fox Parham, Kol Kare Bomidbar, 19.).

Gândurile independente ale lui Parham l-au adus adesea în conflict cu autoritățile superioare. Se pare că personalitatea sa excentrică a continuat până la vârsta de 20 de ani și chiar mai departe. Din această cauză, în cele din urmă s-a alăturat întâlnirilor de renaștere mai deschise.

Colegiul Biblic Bethel

La 15 octombrie 1900, Parham a deschis Colegiul Biblic Bethel împreună cu soția sa de confesiune quaker, Sarah. În acest scop, au închiriat Stone’s Mansion, un obiectiv impresionant în afara orașului Topeka, Kansas.

Sarah Thistlewaite (soția lui Parham)
Colegiul Biblic Bethel, Topeka, fondat în 1900

Când școala a fost inaugurată, eroul războiului civil și predicatorul Leonard H. Tuttle a fost un invitat special. În timp ce se ruga asupra proprietății, Tuttle a avut brusc o viziune cu “un vast lac de apă dulce pe cale să se reverse, care conținea suficient pentru a satisface orice suflet însetat.” (Charles Parham, Selected Sermons by the Late Charles F. Parham and Sarah E. Parham, comp. Robert Parham.) O altă voce profetică, John G. Lake, a afirmat că elevii au fost atrași la școală de viziuni și revelații (Larry Martin, Charles Fox Parham, 68.).

Stone’s Mansion (prin amabilitatea Arhivelor Apostolice)

La sfârșitul lunii decembrie 1900, Parham a avut întâlniri de predicare în Kansas City. În timp ce el era absent, studenților li s-a cerut să găsească dovezile externe ale unei a doua experiențe cu Duhul Sfânt, cunoscută sub numele de Botezul cu Duhul Sfânt. Această căutare a fost făcută independent unul de celălalt. După trei zile în Kansas City, Parham s-a întors și i-a adunat pe studenți. Spre surprinderea sa, fiecare student a ajuns la concluzia că vorbirea în limbi este dovada Botezului cu Duhul Sfânt (Sarah Parham, Life of Charles F. Parham, 52.).

Din nou Rusalii

În timpul unei seri de veghe din 1900-1901, aproximativ 75 de căutători s-au adunat în capelă. La ora 23:00, unul dintre studenți, o femeie de 30 de ani pe nume Agnes Ozman, i-a cerut lui Parham să își pună mâinile peste ea. Ea a cerut rugăciune pentru primirea Botezului cu Duhul Sfânt. Ceea ce s-a întâmplat în continuare este cel mai bine descris în propriile cuvinte ale lui Parham:

Cu umilință, în numele lui Isus, mi-am pus mâna pe capul ei și m-am rugat. Abia repetasem trei duzini de propoziții când o glorie s-a abătut asupra ei, o aureolă părea că îi înconjoară capul și fața, iar ea a început să vorbească în limba chineză și a fost incapabilă să vorbească în engleză timp de trei zile.

(Ibid., 52–53.)

Istoricul penticostal Vinson Synan explică faptul că “experiența lui Ozman a devenit astfel prototipul experienței pentru toate milioanele de penticostali care aveau să urmeze” (Vinson Synan, The Tough Felt Around the World, 84.).

Agnes Ozman la vârsta de 67 de ani

După incidentul cu vorbirea în limbi străine a lui Agnes, întreaga școală a intrat într-o perioadă de căutare a lui Dumnezeu. În acest scop, au scos mobila dintr-o cameră de la etaj. Această cameră avea să le amintească în curând adepților de “Camera de sus” biblică din Fapte 2, unde au apărut “limbi ca de foc”, dându-le darul primilor ucenici să vorbească în alte limbi (Fapte 2:1-13).

În acest punct, este important de remarcat că Parham și studenții săi au înțeles corect darul limbilor ca fiind capacitatea supranaturală de a vorbi în limbi umane inteligibile neînvățate anterior (xenolalia). Ei nu au identificat darul limbilor ca fiind vorbire extatică sau vocalizarea liberă (glossolalia). Această înțelegere a venit mai târziu în istoria penticostală. Acesta este un fapt de care mulți penticostali și carismatici moderni nu sunt conștienți.

La 3 ianuarie 1901, studenții lui Parham au mers în “Camera de Sus” a conacului unde L-au așteptat pe Domnul pentru Rusaliile lor personale. Ei au continuat să se roage în timp ce Parham s-a dus să predice la Biserica Metodistă Liberă din Topeka. Când Parham s-a întors, a urcat imediat în cameră. Când a împins ușa, a putut vedea o “strălucire de lumină” mai puternică decât lămpile cu cărbune și ulei.

Sora Stanley s-a apropiat de Parham și a spus: “Chiar înainte de a intra, limbi de foc stăteau deasupra capetelor lor.” (Sarah Parham, Life of Charles F. Parham, 53.). Credincioșii din sală au început să cânte imnul lui Charles Wesley “Isus, iubitorul sufletului meu” în mai multe limbi. Parham, care deja îngenunchease, i-a cerut în cele din urmă lui Dumnezeu să-i dea și lui această binecuvântare penticostală. El explică:

El [Dumnezeu] mi-a spus clar că m-a ridicat și m-a pregătit pentru a declara lumii acest adevăr măreț dacă eram dispus să îl susțin, cu toate persecuțiile, greutățile, încercările, calomniile, scandalurile pe care le-ar fi implicat, El mi-ar fi dat binecuvântarea. Și am spus: “Doamne, voi face asta, dacă îmi vei da această binecuvântare”. Chiar atunci și acolo a venit o ușoară răsucire în gât, o glorie a căzut peste mine și am început să mă închin lui Dumnezeu în limba suedeză, care mai târziu s-a schimbat în alte limbi și am făcut acest lucru până dimineața.

Ibid., 54.

Veștile despre aceste evenimente ciudate au început să se răspândească peste tot. Unele dintre titluri erau îndrăznețe, iar altele pur și simplu critice. Cu toate acestea, mulți căutători sinceri au venit la Betel.

Lui Parham îi plăcea să se laude și să exagereze

Una dintre problemele legate de aceste afirmații uimitoare ale lui Parham și ale studenților săi este că sunt greu de verificat. Cu toate acestea, un element care ar trebui să ne pună în gardă de la o credință oarbă este caracterul lui Parham. Parham recunoaște că a fost adesea tentat să exagereze. Iată ce a mărturisit cu 2 ani înainte de revărsarea din Topeka:

Preaiubiților, am trecut râul Iordan cu câțiva ani în urmă, dar experiența Canaanului pentru mine a fost una de război, pentru că am avut o vreme cu dușmanii de acolo…. m-am luptat cu un duh de exagerare care fusese mereu în viața mea.

The Apostolic Faith, April 14, 1899, 4.

Parham pare să fi fost un căutător de atenție prea încrezător. De exemplu, a pretins că știa locația exactă a chivotului legământului. Larry Martin, biograful lui Parham, explică:

La începutul slujbei sale, a fost fascinat de chivotul legământului. El credea că, în ciuda faptului că în lume existau mulți arheologi învățați și experimentați, el era singura persoană care știa exact unde se afla chivotul. Desigur, el nu fusese niciodată la mai puțin de cinci mii de mile de presupusul loc. El a anunțat în numeroase ocazii că va merge, va găsi chivotul și îl va aduce înapoi la Ierusalim. … Parham credea că, odată ce va fi readus singur chivotul în Orașul Sfânt, evreii vor începe să se adune în Palestina din toate națiunile lumii, declanșând a doua venire a lui Christos.

Larry Martin, Charles Fox Parham, 132

Nu încerc să jignesc pe nimeni, dar nicio persoană sănătoasă la cap nu ar face astfel de afirmații (timp de ani de zile) și să se aștepte să fie luată în serios. Imaginați-vă pentru o secundă că știți personal o astfel de persoană. Imaginați-vă că această persoană pretinde în mod repetat că știe locația exactă a chivotului legământului, cea mai sacră relicvă a israeliților. Și nu numai atât, această persoană adaugă că va găsi această relicvă și va inaugura a doua venire a lui Christos. Vreau să vă imaginați acest lucru pentru că, de multe ori, nu citim aceste lucruri suficient de atent. Și dacă o persoană merge atât de departe încât să facă astfel de afirmații, nu reduce oare încrederea în orice altă afirmație pe care o face această persoană?

Portretul lui Charles Fox Parham

Profilul psihologic al lui Parham pare să nu fi fost cu nimic diferit de cel al celor mai decăzuți carismatici de astăzi (de exemplu, Kat Kerr, Sid Roth, Kenneth Copeland sau Benny Hinn). Vă rog să nu luați aceste observații drept simple acuzații amare. Știu că există mulți credincioși prețioși în cadrul mișcării carismatice. Pe unii dintre cei care se asociază cu mișcările carismatice îi numesc și eu prietenii mei. Cu toate acestea, vreau să fiu, de asemenea, sincer.

Amintiți-vă că, încă de la o vârstă fragedă, Parham era deja diagnosticat ca fiind un copil cu probleme psihologice. Shumway îl descrie ca fiind nevrotic și excentric. Trecutul său de copil grav bolnav și fragil ar fi putut contribui la un complex de inferioritate care căuta să fie atenuat. Acest lucru ar explica cel puțin de ce lăudăroșenia publică (și chiar un model de conflicte) a marcat întreaga slujire a lui Parham.

Lăudăroșenia lui Parham poate fi găsită în nenumărate locuri. De exemplu, el s-a lăudat în numeroase ziare că studenții săi vor merge în misiuni fără să fie nevoie să învețe limbi străine. În schimb, studenții ar fi primit abilitatea supranaturală de a vorbi limbile indigene. Pentru Kansas City Times, Parham susținea:

O parte din munca noastră va consta în a învăța biserica despre inutilitatea de a petrece ani de zile pregătindu-i pe misionari pentru a lucra în țări străine, când tot ce trebuie să facă este să ceară puterea lui Dumnezeu.

Kansas City Times, January 27, 1901
Titlul din Hawaiian Gazette, 31 mai 1901. Sursa: https://chroniclingamerica.loc.gov/lccn/sn83025121/1901-05-31/ed-1/seq-8/

Pentru Hawaiian Gazette, Parham a declarat:

Studenții de la Colegiul Bethel nu trebuie să studieze în modul vechi pentru a învăța limbile străine. Acestea le sunt conferite în mod miraculos. Diferiți studenți sunt deja în stare să converseze cu spanioli, italieni, boemi, unguri, germani și francezi în propriile lor limbi. Nu mă îndoiesc că, în timpul întâlnirilor noastre, vor fi primite în același mod cunoștințe despre chineză, japoneză, diferitele dialecte ale popoarelor din India și chiar despre limba sălbaticilor din Africa. Mă aștept ca această adunare să fie cea mai mare de după zilele Cincizecimii.

Hawaiian Gazette, May 31, 1901. Source: http://chroniclingamerica.loc.gov/lccn/sn83025121/1901-05-31/ed-1/seq-8/

Eșec pe câmpul de misiune

Lăudăroșenia lui Parham a fost urmată de una dintre cele mai mari rușini istorice ale penticostalismului. Misionarii au evitat cu bună știință școlile de limbi străine și au ajuns în țările care le-au fost repartizate. Cu toate acestea, în cele din urmă au fost nevoiți să afle că nici măcar o singură persoană nu era capabilă să-i înțeleagă. Autorii carismatici Jack Hayford și David Moore mărturisesc această rușine și scriu: “Din păcate, ideea limbilor xenoglosalice [adică a limbilor străine] se va dovedi mai târziu un eșec jenant, deoarece lucrătorii penticostali au plecat pe câmpurile de misiune cu darul limbilor și au descoperit că ascultătorii lor nu îi înțelegeau.” (Jack Hayford and David Moore, Charismatic Century, 42.). Robert Mapes Anderson oferă mai multe detalii:

S. C. Todd de la Societatea Misionară Biblică a investigat optsprezece penticostali care au mers în Japonia, China și India “așteptând să predice nativilor din aceste țări în limba lor” și a constatat că, după propria lor mărturisire, “în nici un caz nu au reușit să facă acest lucru”. Pe măsură ce aceștia și alți misionari se întorceau dezamăgiți și cu eșecuri, penticostalii au fost nevoiți să își regândească viziunea inițială asupra vorbirii în limbi.

Robert Mapes Anderson, Visions of the Disinherited, 90–91

Vreau să vă imaginați pentru o secundă că ați fost unul dintre acești misionari. Sunteți în starea de spirit în care credeți cu adevărat că aveți capacitatea supranaturală de a vorbi în chineză. Apoi călătoriți în China și începeți să vorbiți ceea ce credeți că este chineză. Continuați să faceți asta cu mare încredere până când vă dați seama că nimeni nu vă înțelege. Pentru mine, aceasta este o demonstrație că oamenii pot fi păcăliți să creadă lucruri care sunt departe de realitate. Și dacă acesta este cazul acestor primii misionari penticostali, toate afirmațiile anterioare ale lui Parham despre revărsarea din Topeka ar fi putut fi bazate pe credințe la fel de false. Dacă luăm în considerare acest lucru și tendința lui Parham de a exagera, avem toate motivele să punem la îndoială tot ceea ce au afirmat acești primi penticostali.

Autor: Andreas Wiget

Sursa originală: Early Pentecostal Embarrassment – Part 1 https://medium.com/@andreaswiget/early-pentecostal-embarrassments-part-1-4a0516e60914

Tradus cu permisiune – Translated with permission