top
Mântuire (Page 2)

Este necesar să privim la voia lui Dumnezeu. Ea poate fi de 3 tipuri: Voie suverană – sigură, absolută – atunci cînd a creat lumea. Voie preceptivă – este voia Lui să ținem poruncile pe care le dă El. Voie-dispoziție – ceea ce îi face plăcere lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-și găsește plăcerea în pieire, în rău. Acum, să analizăm versetul: Dacă spunem că este vorba de voie suverană, atunci cînd Dumnezeu voiește ca nimeni să nu piară rezultatul este: nimeni nu va pieri. Știm că

Cine sînt cei care generează nevoia ca autorul să spună aceste cuvinte? Ei sînt iudaizatorii, cei cu care Pavel s-a confruntat în multe ocazii, adică acei iudei care doreau să amestece calea lui Christos cu ritualurile Mozaice. „Învățătura despre botezuri”, după cum apare în traducerea VDC, este de fapt „învățătura despre spălări”, referindu-se la spălările prevăzute de Legea lui Moise. Este clar faptul că cei care generează necesitatea acestor rînduri sînt iudaizatorii. Acum, cine sînt cei avertizați? Avem 3 variante posibile: Credincioșii Necredincioșii

Cei despre care vorbește Petru n-au fost convertiți cu adevărat niciodată, altfel nu s-ar fi întors ca niște cîini și ca niște scroafe (2 Petru 2:22). Cunoașterea la care se face referire în v. 20 din 2 Petru 2: „după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Christos, se încurcă iarăși (…) și în v. 21: „să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît ca după ce au cunoscut-o (…) nu este diferită deloc de cunoașterea

Așa cum am spus, aleșii pot să cadă în păcate grave, dar nu vor cădea complet și definitiv. Ei vor fi restaurați de Dumnezeu. Să ne uităm la o ilustrație: chiar dacă un copil lasă mîna tatălui său, tatăl îl prinde de mînă, îl prinde de braț, și îl ia mai departe. Cei care par că au căzut din har, n-au fost niciodată în har: Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost

Mulți confundă pierderea temporară a siguranței (din cauza unui păcat grav) cu pierderea mîntuirii. Pierderea temporară a siguranței nu înseamnă pierderea mîntuirii. Niciun păcat nu poate distruge harul mîntuirii. El este al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi distrus. Odată în har, pentru totdeauna în har. Dacă „îl pierzi”, nu l-ai avut niciodată! Sfinții sînt păstrați în starea de har: Filipeni 1:6: Sînt încredințat (în original: sînt sigur) că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua

Dacă siguranța mîntuirii noastre se bazează pe o încredere în noi înșine sau pe meritul nostru personal, atunci acea siguranță este un act de aroganță. Siguranța mîntuirii este posibilă prin promisiunile lui Dumnezeu. Mi se pare arogant să nu o cauți. Lipsa siguranței constituie un obstacol periculos pentru creșterea spirituală. Siguranța vine prin încrederea noastră în Dumnezeul care face aceste promisiuni. Cum putem fi siguri de mîntuirea noastră? Ar trebui să vedem roade vizibile ale convertirii noastre, o schimbare reală a comportamentului nostru, o

Mîntuirea este monergistică – este în totalitate actul acțiunilor lui Dumnezeu – de la precunoaștere – predestinare – chemare – pocăință – credință – justificare – înfiere. Sfințirea este sinergistică – omul născut din nou este responsabilizat să se sfințească pentru Dumnezeul care l-a mîntuit.

Mîntuirea depinde de alegerea lui Dumnezeu. Credința noastră depinde de alegere. Noi credem pentru că am fost aleși, nu sîntem aleși pentru că am crezut. Dacă am fi aleși pentru că am crezut, mîntuirea nu ar mai fi prin har, ci prin meritul faptei noastre. Desigur, după nașterea din nou, omul crede, capacitatea lui morală este regenerată și atunci el crede cu putere, și prin credință este justificat.