Ar trebui creștinii să fie întotdeauna de partea Israelului?

⏱️Timp necesar pentru citire: 4 min

În contextul în care Statele Unite și Israelul colaborează ca aliați în conflictul actual cu Iranul, creștinii din multe țări s-ar putea trezi întrebându-se din nou cum ar trebui să privim noi, în calitate de creștini, statul-națiune modern Israel. Având în vedere promisiunile Vechiului Testament, așteptările Noului Testament și moștenirea noastră spirituală comună, atunci, creștinii ar trebui să susțină întotdeauna Israelul? Ar trebui să-i apărăm revendicarea teritoriului?

Aceste realități pot fi complexe pentru noi, atât ca și creștini, cât și ca cetățeni ai unor state pământești. Loialitatea noastră supremă este față de Isus, chiar dacă avem și loialități secundare față de diferite națiuni moderne. Răspunsurile simple s-ar putea să nu fie suficiente, mai ales în vremuri de război.

Desigur, creștinii s-au confruntat și înainte cu aceste întrebări; ele sunt prezente încă de la înființarea statului modern Israel, în 1948. În vremuri ca acestea, revederea unor perspective din afara contextului nostru imediat poate aduce claritatea atât de necesară. În acest scop, am selectat următoarele materiale de la John Piper, vechi de 12 până la 22 de ani. Problema aici nu este, în primul rând, cum ar trebui anumite națiuni să se raporteze la statul modern Israel, ci cum ar trebui creștinii, ca cetățeni ai cerului, să se gândească astăzi la Israel.

Ar trebui să ținem partea Israelului sau a Palestinei? – click pe poză a citi articolul

În acest interviu din 2014, John Piper abordează conflictul dintre Israel și Palestina. Sunt acțiunile Israelului sprijinite și aprobate de Dumnezeu? Deține Israelul modern un drept divin asupra țării? Este Dumnezeu în mod deosebit de partea Israelului, așa cum era în condițiile vechiului legământ?

Piper susține că, deși Dumnezeu are un plan bun pentru viitorul lui Israel, El nu este într-un mod special de partea Israelului, mai ales în condițiile în care e el astăzi, în neascultare: „Un popor aflat în trădare față de Împăratul său nu poate revendica în mod legitim promisiunile Împăratului făcute unui popor care păzește legământul.”

Deși Dumnezeu nu Și-a încheiat lucrarea cu Israel, națiunea, în forma în care există ea în prezent, nu poate pretinde un drept divin asupra țării. Prin urmare, „drepturile națiunilor ar trebui hotărâte pe baza principiilor unei dreptăți publice pline de compasiune, nu pe baza unor pretenții de drept divin sau de statut divin”.

Piper încheie, avertizând împotriva concluziei nebiblice, că răzvrătirea actuală a Israelului ar însemna că alte națiuni au dreptul s-o maltrateze. „Nu, nu au. Ea are în continuare drepturi umane între națiuni, chiar dacă nu are niciun drept înaintea lui Dumnezeu, doar drepturi la fel cum au toate națiunile.” Iar noi, creștini fiind, ne rugăm pentru ziua când „tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:26).

Israel, Palestina și Orientul Mijlociu – click pe poză pentru a citit articolul

În această predică din 2004 despre „Israel, Palestina și Orientul Mijlociu” — cea mai substanțială resursă dintre cele prezentate — Piper oferă un argument dezvoltat în șapte puncte:

  1. Dumnezeu a ales Israelul dintre toate popoarele lumii ca să fie în întregime al Său.
  2. Țara făcea parte din moștenirea pe care El i-a promis-o lui Avraam și urmașilor lui pentru totdeauna.
  3. Promisiunile făcute lui Avraam vor fi moștenite ca dar veșnic numai de adevăratul Israel spiritual, nu de Israelul neascultător și necredincios.
  4. Isus Christos a venit în lume ca Mesia al evreilor, iar poporul Său, în mare parte, L-a respins.
  5. Prin urmare, statul secular Israel de astăzi nu poate revendica un drept divin actual asupra țării ci ar trebui să caute soluții pașnice, întemeiate nu pe drepturi divine actuale, ci pe principii internaționale care implică dreptatea, mila și posibilități practice.
  6. Prin credința în Isus Christos – Mesia al evreilor – neamurile devin împreună-moștenitoare, alături de un Israel răscumpărat, ale promisiunii făcute lui Avraam, inclusiv ale promisiunii privitoare la țară.
  7. În cele din urmă, această moștenire a poporului lui Christos — evrei și neamuri — va avea loc la a doua venire a lui Christos, când Își va întemeia Împărăția, și nu înainte. Iar până atunci, noi, creștinii, în calitate de urmași ai lui Christos, nu luăm armele ca să ne revendicăm moștenirea, ci mai degrabă ne dăm viața ca să împărtășim această moștenire cu cât mai mulți oameni.

Israel, arabii și familia lui Dumnezeu – click pe poză pentru a citi articolul

În cele din urmă, răspunzând unui creștin palestinian în 2011, Piper împărtășește douăsprezece adevăruri importante despre identitatea creștină, cetățenia pământească și relația prezentă a lui Dumnezeu cu statul modern Israel.

Piper ne amintește că „Dumnezeu are planuri mântuitoare pentru Israelul etnic (Romani 11:25–26), așa cum are și pentru națiunile arabe (Psalmul 22:27; Matei 28:19–20).” De aceea, „apelul creștin adresat în Orientul Mijlociu palestinienilor și evreilor este acesta: «Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit»” (Fapte 16:31).

La final, el le adresează pastorilor un cuvânt special:

Toți creștinii, în special pastorii creștini, ar trebui să vorbească deschis și cu bucurie despre unitatea noastră cu creștinii arabi și evrei și nu ar trebui să așeze sprijinul politic pentru Israel sau pentru vreo națiune arabă mai presus de sprijinul nostru familial pentru frații și surorile noastre în credință.

Sursa originală: Should Christians Always Stand With Israel? https://www.desiringgod.org/articles/should-christians-always-stand-with-israel

Tradus cu permisiune – Translated with permission