31 August – Leul și Mielul
ZIUA 243 Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu își găsește plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El și va vesti neamurilor judecata. El nu se va lua la ceartă, nici nu va striga. Și
30 August – Creșterea Bisericii în viziunea lui Dumnezeu
ZIUA 242 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță. - Romani 9:8 Imaginează-ți-l pe Avraam, din Vechiul Testament, ca păstor de biserică. Domnul îi spune: Te voi binecuvânta iar slujirea ta
29 August – 6 adevăruri despre ce înseamnă a fi în Christos Isus
ZIUA 241 El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Christos Isus, înainte de veșnicii. - 2 Timotei 1:9 A fi „în Christos Isus” este
28 August – Iertat de dragul lui Isus
ZIUA 240 Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! - Psalmul 25:11 Cunoscând Singur tot ce este drept, Dumnezeu nu se consultă cu nicio autoritate, pentru că nu există vreo autoritate mai mare decât El Însuși. Propria Sa valoare este
27 August – Isus va călca în picioare toți dușmanii noștri
ZIUA 239 În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere. - 1 Corinteni 15:24 Cât de departe se va extinde domnia lui Christos? Versetul
26 August – Umbre și pârâuri
ZIUA 238 În veci să țină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui! El privește pământul, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă. Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
25 August – Dragostea lui Dumnezeu este cea mai dulce
ZIUA 237 Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Christos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt. - Efeseni 5:25-26 Dacă speri doar la iubire necondiționată din partea
24 August – Mesajul creației
ZIUA 236 S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. - Romani 1:22-23 Ar fi o mare nebunie și o mare tragedie
23 August – Dumnezeu nu este un idolatru
ZIUA 235 când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră. - 1 Tesaloniceni 1:10 Pavel spune
22 August – Încântați să-L lăudăm
ZIUA 234 Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă. (